De pe scena renumitului festival britanic Glastonbury, la Smida Jazz Festival în Apuseni
Smida Jazz Festival aduce la ediția 2022 artiști care concertează în cele mai prestigioase evenimente de muzică live din lume. Multi talentata Nubya Garcia, headliner al Smida Jazz Festival 2022, a încântat publicul eclectic de la Glastonbury cu vibe-ul creat de muzica ei.
Nubya Garcia va avea concert la Smida Jazz Festival pe scena principală, în a treia zi de festival, duminică, 21 august. Passuri de festival și biletele de zi se găsesc la smidajazz.ro.
Duetul danez, Svaneborg y Kardyb, ajunge pe scena Smida Jazz Festival după un concert în cadrul prestigiosului Montreux Jazz Festival, al doilea festival de jazz din lume ca număr de participanți. Minimaliști, creatori de ritmuri molipsitoare desprinse din vise, Svaneborg y Kardyb vor concerta la Smida, în prima zi de festival, vineri,19 august.
Artistul român, Mischa Blanos, care seduce prin delicatețea pianului său virtuos combinat cu forța emanată de instrumentele sale electronice, s-a bucurat de transmiterea live pe canalul ARTE a concertului său din cadrul festivalul Europavox. Mischa Blanos va concerta la Smida Jazz Festival, sâmbătă, 20 august.
Lineup-ul complet și informații despre artiștii prezenți la această ediție se găsesc pe site-ul oficial al festivalului.
Pe langă artiștii aleși să bucure cele mai sofisticate gusturi muzicale, Smida Jazz Festival înseamnă și o conectare reală și binevenită cu natura. Desfășurat în Parcul Natural Apuseni, la 1.100 de metri altitudine, Smida Jazz Festival țintește să aducă împreună o comunitate iubitoare de muzică bună și de clipe de liniște, relaxare, bucurie în inima Munților Apuseni.
Smida Jazz Festival se mai remarcă prin faptul că este singurul festival de muzică din România la care animalele de companie sunt binevenite. De asemenea, persoanele care ajung la Smida pe bicicleta se bucură de intrare gratuită în festival.
Copiii până în 14 ani participă gratuit la festival.
Biletele la această ediție, în valoare de 70 euro – Festival Pass și 94 euro – Festival & Camping Pass se pot cumpăra pe site-ul festivalului.
Smida Jazz Festival este un proiect co-finanțat AFCN și sprijinit de: Birra Moretti, Unicredit, MedLife, Wine Point, Match Point, Oscartielle Est Europa, Distral, Repro Invest.
Parteneriat media