Sari direct la conținut

De unde a pornit si cat adevar este in scandalul nationalizarii a 7,26 miliarde euro din pensiile private? 300.000 de romani au fost indemnati sa urmareasca permanent ce se intampla cu pensia lor

HotNews.ro
Radu Craciun, Viorel Stefan si Catalin Predoiu, Foto: Colaj foto
Radu Craciun, Viorel Stefan si Catalin Predoiu, Foto: Colaj foto

Dupa ce prim-vicepresedintele PNL, Catalin Predoiu, a atentionat la inceputul acestei luni, ca ‘in culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discuta din ce in ce mai apasat de nationalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar’, ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a reactionat: ‘Aberatie!’. Sub presiunea mesajelor venite de la clienti, NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private obligatorii din Romania, a transmis pe e-mail catre 300.000 de clienti o scrisoare in care-i indeamna sa urmareasca permanent ce se intampla cu pensia lor. Intrebat de HotNews.ro cum s-a ajuns aici, Catalin Predoiu a spus ca plecand de la ce a scris pe blogul sau Radu Craciun, director general al BCR Pensii, a inceput sa intrebe si o sursa din PSD i-a confirmat ca se discuta nationalizarea pilonului II.

  • Ion Giurescu, vicepresedinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private: „Discutiile mele informale si cu Ministerul Finantelor si cu BNR si in ASF, discutii care au avut loc dupa declaratiile facute de Catalin Predoiu, nu duc la concluzia ca este posibil sa se nationalizeze pensiile. Am avut discutii astazi si cu cei din pensiile private, inclusiv cu sefa NN, Raluca Tintoiu, i-am lamurit si nu cred ca vor mai urma alte nemultumiri sau discutii legate de acest subiect. Mesajul pentru oameni este sa stea linistiti ca nu se va intampla nimic din ce se spune acum de pilonul II de pensii”.

Mesajul NN Pensii catre 300.000 de clienti pe fondul discutiilor privind o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private

NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private obligatorii din Romania, care la sfarsitul anului trecut administra economiile a peste 1,92 de milioane de clienti, respectiv active in valoare de 11,5 miliarde de lei, a transmis in aceasta saptamana, pe fondul discutiilor publice privind posibila nationalizare a fondurilor de pensii private, o scrisoare de informare avand, printre altele, urmatoarele mesaje:

  • In ultimele saptamani, au existat discutii in spatiul public, cu privire la o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private.
  • Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influentate de decizii politice precum inghetarea valorii procentului din venitul brut aferent contributiei la fondul de pensii, blocarea partiala sau integrala a virarii acestei contributii sau nationalizarea sumelor acumulate pana acum in conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important sa urmaresti permanent ce se intampla cu pensia ta si sa te implici activ in demersurile de economisire suplimentara pentru un trai decent la batranete.
  • Speram ca aceste detalii sa contribuie la o mai buna informare despre pensia ta viitoare.
  • In eventualitatea unor masuri care ar afecta pensia administrata privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apara dreptul tau la proprietate asupra acestor bani.
  • De asemenea, prin canalele pe care le avem la dispozitie (site, mass-media, e-mail), te vom tine la curent cu informatiile ce pot avea impact asupra viitoarei tale pensiise arata in scrisoarea NN Pensii (vezi documentul atasat).

Scrisoare NN Pensii refeirtoare la posibilitatea nationalizarii pilonului by Victor Cozmei on Scribd

Contactati de HotNews.ro, oficialii NN Pensii au precizat ca ‘scrisoarea de informare (n.a vezi documentul atasat) a fost transmisa catre toti cei 300.000 de clienti care aveau inregistrata o adresa de email in baza de date, pe fondul declaratiilor din spatiul public.

  • „Scrisoarea trimisa de NN catre participantii la fondul de pensii are un rol exclusiv informativ cu privire la contextul actual al pensiilor private. Mesajul vine ca urmare a solicitarilor pe care le-am primit de la clienti in ultimele 10 zile, ulterior discutiilor din mediul public pe acest subiect. Astfel, avand in vedere interesul, am decis sa oferim informatii la o scara mai larga, in spiritul actiunilor noastre de comunicare transparenta de pana acum.
  • In prezent, 5,1% din salariul brut al angajatilor din Romania, parte din contributia catre asigurarile sociale platite de angajatorii acestora, se redirectioneaza catre fondul de pensii obligatorii la care participa. Acest procent a fost initial de 2% si ar fi trebuit sa creasca cu 0,5 puncte procentuale pe an pana la 6% in 2016, insa cresterile au fost amanate in mod repetat pe fondul presiunilor asupra bugetului public.
  • Sumele acumulate in cont vor intra in posesia participantilor la implinirea varstei legale de pensionare sau, in situatia unui eveniment nefericit, acestea vor reveni mostenitorilor, retragerea lor nefiind permisa in alte conditii de legislatia actuala”, a declarat pentru HotNews.ro Raluca Tintoiu, director general NN Pensii si presedinte al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Cum a aparut scandalul posibilei nationalizari a fondurilor de pensii private

Postare Predoiu despre nationalizarea pensiilor private

Postare Predoiu despre nationalizarea pensiilor private

Foto: Captura Facebook

Distribuind un articol publicat in 31 martie in Ziarul Financiar, cu titlul: „Radu Craciun, seful BCR Pensii, cere guvernantilor sa nu se atinga de pensiile private ale romanilor, si sa nu faca ceea ce au facut Polonia si Ungaria prin nationalizarea lor„, prim-vicepresedintele PNL, Catalin Predoiu, a scris in data de 1 aprilie, pe Facebook, urmatorul mesaj:

„Denunt un asasinat financiar cu autor… cunoscut!

In culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discuta din ce in ce mai apasat de nationalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar.

Consecintele pentru milioane de romani ar fi dramatice.

Conform unei modelari facute de un studiu al Expert Forum evolutia pensiilor in cazul nationalizarii pilonului 2, pe termen mediu si lung, este urmatoarea:

2032: pensiile vor fi mai mici cu o treime fata de evolutia normala, fara nationalizare;

2040: pensia medie va reprezenta doar 17% din salariul mediu pe economie. Ca sa va faceti o imagine pensia medie in 2016 a fost de 931 lei, la un salariu mediu pe economie de 3131 lei. Deci, pensia medie este aproximativ 30% din salariu mediu pe economie.

Daca pilonul II se confisca, atunci pensia medie va mai reprezenta doar 17% din salariul mediu pe economie. Adica in momentul de fata ar trebui sa traiti cu o pensie de 532 lei!

Cum vi se pare?!”

Mesajul a fost transmis si printr-un comunicat de presa din partea PNL, citat de News.ro.

  • Ministrul de Finante, Viorel Stefan a reactionat, in data de 3 aprilie: ‘Aberatie!’

„Aberatie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotriva, si eu am transmis mesaje in acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este intr-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat catre pilonul public de pensii este una in scadere. Deci, este un semnal foarte bun, evolutiile sunt foarte bune, deci nu exista absolut nicio ratiune ca sa vorbim despre nationalizarea Pilonului II”, a declarat ministrul Viorel Stefan (PSD), citat de Digi 24.

Si Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a negat vehement miercuri, 12 aprilie, posibilitatea nationalizarii pensiilor private, informeaza Romania TV.

  • Si Ion Giurescu, vicepresedinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private, neaga posibilitatea nationalizarii fondurilor de pensii private

Contactat de HotNews.ro, si Ion Giurescu, vicepresedinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private, a negat posibilitatea nationalizarii fondurilor de pensii private, precizand ca toate discutiile au inceput dupa declaratiile facute de Catalin Predoiu.

  • „Discutiile mele informale si cu Ministerul Finantelor si cu BNR si in ASF nu duc la concluzia ca este posibil sa se nationalizeze pensiile. Am avut discutii astazi si cu cei din pensiile private, inclusiv cu sefa NN, Raluca Tintoiu, i-am lamurit si nu cred ca vor mai urma alte nemultumiri sau discutii legate de acest subiect.

Cand au avut loc aceste discutii informale cu Ministerul de Finante, BNR si in ASF?

  • „Dupa ce au aparut aceste informatii date de domnul Predoiu, care nu stiu de unde a avut dansul informatiile, si de aici a inceput totul sa se rostogoleasca. Dupa parerea mea acestea sunt atacuri politice si nu sunt fundamentate pe o baza reala economica”, a precizat Ion Giurescu..

Ce ar insemna pentru romani nationalizarea fondurilor stranse in conturile de pensii?

  • „De ce sa spunem ce ar insemna, daca nu se nationalizeaza? Ar insemna ca se duc la pilonul I de pensii, atat. Dar nu se nationalizeza. Cresterea contributiei la pilonul II de pensii a fost blocata de mai multe ori. Mai intai in 2009 de Guvernul Boc, a doua oara a fost blocata de Guvernul Ciolos si anul acesta a fost mentinut nivelul ca si anul trecut de 5,1%, deci nu e o noutate si nu a facut-o Guvernul actual special. Pentru la anul vom negocia pe bugetul care se va face.
  • Banii din pilonul II nu se pot retrage, conform legii. Banii raman acolo si sunt administrati privat pana iesi la pensie. Mesajul pentru oameni este sa stea linistiti ca nu se va intampla nimic din ce se spune acum de pilonul II de pensii”, a mai declarat pentru HotNews.ro Ion Giurescu, vicepresedinte ASF responsabil de sectorul pensiilor private.

Catalin Predoiu: Eu am vazut informatia pe blog la Radu Craciun si de acolo am inceput sa-mi intind antenele si o sursa din PSD mi-a spus ca intr-adevar se discuta asta

In contextul scandalului si a incertitudinii iscate printre contribuabili si administratorii de fonduri de pensii, HotNews.ro l-a contactat pe Catalin Predoiu pentru a aduce mai multe lamuriri.

  • „Au si ei (n.a NN Pensii) semnalele lor. Eu nu cred ca au pornit de la declaratiile mele. Cum aveti si d-voastra surse PSD, asa am si eu. Nu va pot da sursa. Am dat o precizare pe care o am din PSD si am si spus asta. Eu nu oblig pe nimeni sa creada”, a precizat initial Catalin Predoiu.

Acesta a revenit ulterior cu inca un telefon precizand urmatoarele:

  • „Vedeti ca acelasi lucru l-a scris si Radu Craciun, inaintea mea. Eu plecand de acolo am inceput sa intreb. Am vazut informatia pe blog la Radu Craciun si de acolo am inceput sa-mi intind antenele si o sursa din PSD mi-a spus ca intr-adevar se discuta asta. Mi-au confirmat si ca se discuta si cota unica si mai multe”, a spus acesta.

Intrebat daca se simte cumva vinovat de situatia creata, acesta a precizat:

  • „Noi suntem considerati vinovati si daca tacem si daca vorbim. Nu ma consider vinovat cata vreme eu am aceasta informatie din PSD, este obligatia mea sa o ridic. Sa dezminta PSD. Inteleg ca Ministrul Finantelor a spus ca nu e adevarat. Vom vedea cum va fi. Eu n-am luat din eter aceasta opinie politica. Am citit-o pe blogul unui economist redutabil, am verificat-o in PSD si mi-am exprimat aceasta temere si opinie. Cred ca mi-am facut datoria”, a declarat Catalin Predoiu.

Ce spune Radu Craciun, Presedinte Director General al BCR Pensii: Mesajul meu a fost si ramane unul de incurajare pentru pastrarea sistemului. Atat si nimic mai mult

Radu Craciun a avut in data de 31 martie, pe blogul sau, o postare cu titlul: ‘Pensia noastra- de la rusinea de a o primi la rusinea de a o pierde‘, opinie preluata in mai multe publicatii, inclusiv HotNews.ro.

Daca pe HotNews.ro postarea a fost preluata ca atare, articolul din ZF, care a si fost distribuit de Catalin Predoiu, introduce cateva aprecieri si informatii proprii.

Astfel, cu titlul: „Radu Craciun, seful BCR Pensii, cere guvernantilor sa nu se atinga de pensiile private ale romanilor, si sa nu faca ceea ce au facut Polonia si Ungaria prin nationalizarea lor”, Cristian Hostiuc, directorul editorial al ZF, scrie in data de 31 martie:

„Intr-o opinie publicata pe site-ul lui, raducraciun.ro, el spune ca o asemenea decizie ar avea efecte ireparabile pe termen lung pentru romani.

  • ‘Nationalizarea fondurilor de pensii private din Ungaria si Polonia a dus la pierderi certe in cel putin doua planuri: lasarea si in viitor a pensionarilor la cheremul unui stat din ce in ce mai sarac si vaduvirea economiei nationale de importante fonduri de dezvoltare. Nu pot decat sa doresc decidentilor romani sa stea departe de iluzia solutiilor pe termen scurt, care produc daune ireparabile pe termen lung pentru cei care, prin impozitele pe care le platesc, fac tara sa mearga’.

Este pentru prima data cand un administrator de pensii private iese public cu o asemenea opinie, pozitia lui fiind determinata de faptul ca in culisele puterii se discuta varianta nationalizarii pilonului 2 in cazul in care va exista un derapaj bugetar major”.

Contactat miercuri de HotNews.ro in legatura cu toate aceste informatii care conduc catre opinia publicata pe blogul sau, Radu Craciun a precizat urmatoarele:

  • „Singurele locuri in care textul meu a putut fi citit integral au fost blogul personal si republica.ro. Mesajul meu a fost si ramane unul de incurajare pentru pastrarea sistemului. Atat si nimic mai mult”, a declarat pentru HotNews.ro Radu Craciun, Presedinte Director General al BCR Pensii.

De notat si o declaratie facuta marti, 11 aprilie, de Radu Craciun, in emisiunea „Ora de Risc” de la RFI.

  • Din fericire, eu, cel putin, nu am auzit astfel de declaratii facute de oficiali, ceea ce pentru mine este o veste foarte buna, pentru ca avem deja exemplele nefericite din Ungaria si Polonia, unde banii au fost confiscati, fie total, fie partial. Sper ca, in pofida presiunilor care apar pe buget, cele 7,3 miliarde de euro care s-au strans in conturile romanilor activi sa ramana acolo, pentru ca, in esenta, acesti bani au doua utilitati majore. Toata lumea se gandeste, in primul rand, la cea evidenta, anume ca banii vor ajunge la participanti, in momentul in care acestia ies la pensie”, a declarat Radu Craciun.

Situatia pensiilor private la 31 decembrie 2016. Valoarea activelor totale aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private a crescut pe parcursul anului 2016 atingand, la 31 decembrie 2016, 32,99 miliarde de lei (7,26 miliarde de euro), in crestere cu 27,16% fata de anul 2015. Ponderea pensiilor private in Produsul Intern Brut a fost, la sfarsitul anului trecut, de 4,35% comparativ cu 3,64% in decembrie 2015.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro