Sari direct la conținut

De unde ne tragem energia?

Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa

Lumea moderna ne-a modificat mult modul de existenta, una din caile prin care a facut-o fiind aceea ca ne-a obligat pe (aproape) toti sa mergem la serviciu. Si nu numai sa mergem, dar si sa dam randament maxim la locul de munca, sa fim activi, performanti, sa formam echipe impreuna persoane care au personalitati extreme de diferite si cu care ades este dificil sa ne armonizam.

In acest context este firesc sa dorim sa cautam elemente care sa ne maximizeze performantele.Alimentatia si stilul de viata pot deveni aliati pretiosi dupa cum, evident, ei ne pot fi si inamici.

In primul rand, alimentele sunt surse pretioase de nutrienti cu actiune directa asupra performantelor intelectuale. In cazul unor vitamine sau minerale efectul este cunoscut de multa vreme (magneziul, fosforul, vitamina B6, tiamina, folatii), punerea in valoare a altora fiind de data mai recenta (acizii grasi omega trei, fitonutrientii). O alimentatie echilibrata, care aduce produse din toate categoriile nutritionale in proportii adecvate si care utilizeaza “materie prima” cat mai putin rafinata ne este de ajutor in stimularea performantelor noastre.

Cum sa incepi ziua

Energia primita la primele ore este utilizata cel mai eficient, de aceea se recomanda ca 30 % din caloriile unei zile sa vina la masa de dimineata. Mai mult, daca “sarim” peste micul dejun, organismul recurge la rezerve, utilizand incorect lipidele si ajungand rapid sa produca corpi cetonici. Cetoza este o stare prost girata de metabolismul nostru si, extinsa pe perioade lungi de timp, poate avea efecte extrem de nocive asupra corpului.

Inutil sa reamintesc efectul extrem de daunator pe care il are startul zilei cu o cafea, completata cu o tigara. Daca despre efectele nocive ale fumatului nu cred ca e cazul sa mai discutam, cafeaua merita atentia noastra. Consumata cu moderatie, reprezinta un stimulent excelent, insa nu toata lumea se simte la fel dupa cateva cani de cafea. Sa nu uitam si faptul ca oboseala nu este complet inlaturata de consumul de cafea, ci instalarea ei este doar amanata.

Cafeaua nu ne poate “rezolva” restantele la capitolul somn si nici nu ne poate transforma in super-oameni. Multi tineri m-au intrebat care din produsele cu cofeina sunt de preferat: ceaiul, cafeaua, bauturile energizante, bauturile racoritoare cu cofeina. Ceaiul si cafeaua, naturale si bogate in diversi fitonutrienti, sunt cele mai bune. Evident, cu moderatie. Si evident nu sub forma unei cafele dimineata, pe stomacul gol.

Inarmati cu nutrientii din micul dejun, pornim la munca cu gandul ca urmatoarea masa va veni mult mai tarziu, poate doar dupa-amiaza sau seara. Aceasta este o alta atitudine extrem de daunatoare. Organismul supus unor perioade mai lungi lipsite de hrana va depozita o buna parte din caloriile oferite la urmatoarea masa. Este si motivul pentru care multi se ingrasa, desi nu mananca decat de doua ori pe zi.

De aceea este sanatos sa luam doua gustari, una in cursul diminetii si una in cursul dupa-amiezii, chiar daca este vorba doar de un fruct, un produs cu cereale integrale sau cateva alune. De asemenea, este obligatoriu sa nu sarim peste masa de pranz, in ciuda timpului nostru limitat. Fie ca ne pregatim ceva de acasa, fie ca recurgem la mancare cumparata din oras, vom functiona cu siguranta mai bine dupa o masa, chiar si frugala.

Suplimentele

In fine, cred ca este util sa amintesc ca multi recurg la suplimente mineralo-vitaminice in speranta indepartarii oboselii. Suplimentele sunt cu adevarat indicate atunci cand ne restrictionam alimentatia, pentru a pierde in greutate. O ratie de 1000 kcal pe zi nu reuseste sa asigure hranirea unui adult, de aceea ea trebuie completata de suplimente.

Pe de alta parte, in ciuda mesajelor mediatice care fac din minerale si vitamine solutia pentru inerenta oboseala, este clar ca acestea nu pot nici pe departe reprezenta un substitut pentru o alimentatie echilibrata si o odihna corespunzatoare. Nimeni nu va avea mai multa energie numai pentru ca inghite o tableta.

Sa incheiem cu o urare: Paste Fericit (si cu moderatie la mancare) pentru toata lumea! Mai ales ca Pastele vine si cu o scurta vacanta, in care ne putem reface fortele pentru a deveni mai… productivi, la locul de munca!

Sursa: Dr. Corina Aurelia Zugravu

Fundatia pentru Alimentatie Sanatoasa

www.fpas.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro