Sari direct la conținut

Debut optimist de an pe piata derivatelor de la Sibiu

HotNews.ro

La Bursa din Sibiu, investitorii au pasit optimisti in 2011, debutul primei sedinte de tranzactionare a anului indicand cresteri, se arata intr-un comunicat al Sibex. Acestea se inregistrau, dupa jumatate de ora de la deschidere, pe derivatele care au fost cele mai lichide in anul precedent, anume cele pe actiunile SIF5 Oltenia, respectiv cele pe indicele Dow Jones Industrial Average. De asemenea si inceputul de an al leului pare unul favorabil, participantii din piata derivatelor estimand aprecierea monedei nationale fata de euro.

Si la capitolul lichiditate, prima sesiune a anului a inceput bine, dupa 30 de minute observandu-se aproape 500 de contracte cu o valoare de circa doua milioane lei. DESIF5 si-a mentinut statutul de instrument favorit al participantilor care au initiat strategii pe toate scadentele disponibile, numarul contractelor realizate in 30 de minute fiind de peste 300. Pe termenul martie 2011, cel mai lichid, DESIF5 castiga 1,72%. Se continua astfel directia inregistrata la finalul lui 2010, cand derivatul SIF5 a avut parte de cresteri importante, corelandu-se cu piata suport.

Si pentru DEDJIA_RON debutul de an a adus cresteri, cotatia pe martie 2011 apreciindu-se cu 65 de puncte dupa jumatate de ora de la deschidere.

In ceea ce priveste leul, acesta se aprecia cu 0,17% pe martie 2011 si cu 0,23% pe iunie 2011. De asemenea, si aurul crestea cu 11,3 dolari pe scadenta februarie 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro