Sari direct la conținut

Decizie a Curtii Europene de Justitie: Toti consumatorii de energie electrica si gaze naturale vor trebui sa fie informati din timp despre motivele si conditiile oricarei majorari de preturi

HotNews.ro

Curtea Europeana de Justitie a luat o decizie care va trebui aplicata obligatoriu in orice stat membru al Uniunii Europene. „Consumatorii aprovizionati cu energie electrica si cu gaze naturale care intra sub incidenta obligatiei generale de aprovizionare trebuie sa fie informati in timp util, inainte de intrarea in vigoare a oricarei majorari de preturi, cu privire la motivele, la conditiile si la intinderea acestei majorari”, se arata intr-un comunicat de presa al Curtii. Altfel spus, nicio scumpire nu va mai putea avea loc fara o informare prealabila a consumatorilor asupra motivelor care stau la baza unei astfel de decizii.

Hotararea Curtii Europene de Justitie a fost luata in urma rezolvarii a doua litigii in care a fost implicata Germania. Curtea arata ca prin faptul ca nu prevede informarea clientilor, reglementarea germana este contrara Directivelor 2003/54 „energie electrica” si 2003/55 „gaze naturale”.

Curtea Federala germana este sesizata cu doua litigii intre clienti aprovizionati cu energie electrica si cu gaze naturale si furnizorii acestora cu privire la mai multe majorari de preturi practicate intre 2005 si 2008. Acesti clienti, care intra sub incidenta obligatiei generale de aprovizionare (clienti supusi tarifarii standard), apreciaza ca majorarile in cauza sunt excesive si intemeiate pe clauze ilegale.

Reglementarea germana in vigoare la data faptelor stabilea conditiile generale ale contractelor incheiate cu consumatorii si le integra direct in contractele incheiate cu clientii supusi tarifului standard. Aceasta permitea furnizorului sa modifice unilateral preturile energiei electrice si ale gazelor naturale fara a arata motivul, conditiile si intinderea modificarii, garantand insa in acelasi timp informarea clientilor cu privire la respectiva majorare a tarifelor si libertatea acestora de a denunta eventual contractul.

Raspunzand la intrebarile adresate de Curtea Federala germana, Curtea de Justitie constata, in hotararea pronuntata joi, ca Directiva 2003/54 „energie electrica” si Directiva 2003/55 „gaze naturale” se opun unei reglementari nationale (precum reglementarea germana in discutie in speta) care stabileste continutul contractelor de furnizare a energiei electrice si a gazelor naturale incheiate cu consumatorii care intra sub incidenta obligatiei generale de aprovizionare si care prevede posibilitatatea furnizorilor de a modifica tariful acestei furnizari, fara a garanta insa informarea in timp util a consumatorilor, inainte de intrarea in vigoare a modificarii, cu privire la motivele, la conditiile si la intinderea acesteia.

Curtea arata in special ca cele doua directive obliga statele membre sa garanteze un nivel ridicat de protectie a consumatorilor in privinta transparentei referitoare la conditiile contractuale.

Curtea statueaza ca, pe langa dreptul de a denunta contractul (drept prevazut de directive in caz de modificare a pretului), clientii trebuie de asemenea sa fie abilitati sa conteste o astfel de modificare.

Pentru a putea beneficia pe deplin si in mod real de aceste drepturi si pentru a lua, in deplina cunostinta de cauza, o decizie referitoare la o eventuala denuntare a contractului sau la contestarea modificarii pretului furnizarii, clientii care intra sub incidenta obligatiei generale de aprovizionare trebuie sa fie informati in timp util, inainte de intrarea in vigoare a modificarii, cu privire la motivele, la conditiile si la intinderea acesteia.

Raspunzand la cererea de a restrange la maxim consecintele financiare ale hotararii, Curtea respinge aceasta cerere si, prin urmare, refuza sa limiteze efectele in timp ale hotararii sale. In aceasta privinta, Curtea observa in special ca nu s-a demonstrat ca repunerea in discutie a unor raporturi juridice care si-au epuizat efectele in trecut ar bulversa retroactiv intreg sectorul furnizarii energiei electrice si a gazelor naturale din Germania. In consecinta, interpretarea Directivelor 2003/54 si 2003/55 se aplica tuturor modificarilor tarifare intervenite pe durata aplicarii directivelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro