Decizie importanta a Curtii de Justitie a UE privind alocarea cotelor pentru poluatorii industriali

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a declarat nevalidă cantitatea anuală maximă de cote gratuite de emisii de gaze cu efect de seră stabilită de Comisia Europeana pentru perioada 2013-2020, potrivit unui comunicat al Curtii. Comisia Europeană are zece luni pentru a stabili o nouă cantitate. Decizia CJUE poate avea un impact major asupra industriei europene.

CJUE a conexat mai multe cauze in care reclamanti au fost companii detinatoare de rafinarii in Europa, prin care si OMV Refining & Marketing GmbH.

„Deciziile curtilor nu se discuta. Nu pot insa sa nu remarc conditiile tot mai grele si incorecte in care opereaza rafinariile europene. Acesta a fost motivul pentru care in ultimii ani s-au inchis multe rafinarii europene si s-au deschis altele noi in Asia. UE produce mai putin de 20% din totalul gazelor care produc efect de sera. Nu poate sa salveze singura planeta insa poate, datorita naivitatii si populismului unor lideri, sa isi ruineze economia”, a declarat pentru HotNews.ro Razvan Nicolescu, fost ministru al Energiei si actual consultant Deloitte.

Comunicatul integral al CJUE:

În cadrul Protocolului de la Kyoto, o directivă a Uniunii urmărește reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de sera în scopul protejării mediului. Potrivit directivei, statele membre pot aloca întreprinderilor emițătoare de gaze cu efect de seră drepturi de emisie denumite cote. O parte a cotelor disponibile este alocată cu titlu gratuit. În cazul în care cantitatea de cote gratuite alocate provizoriu de statele membre depășește cantitatea maximă de cote gratuite stabilită de Comisie, se aplică un factor de corecție transsectorial uniform („factor de corecție”) pentru a egaliza aceste valori și pentru a reduce cotele alocate provizoriu.

Mai multe întreprinderi care produc emisii de gaze cu efect de seră au formulat acțiuni în justiție în Italia, în Țările de Jos și în Austria împotriva autorităților naționale însărcinate cu alocarea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră. Acestea contestă validitatea deciziilor naționale de alocare pentru perioada 2013-2020 și, indirect, cantitatea anuală maximă de cote (precum și factorul de corecție) stabilită de Comisie în două decizii în 2011 și 2013. Instanțele naționale în fața cărora acțiunile sunt pendinte solicită Curții de Justiție să se pronunțe asupra validității deciziilor Comisiei.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată în primul rând că decizia Comisiei din 2011, care a exclus luarea în considerare a emisiilor producătorilor de energie electrică pentru determinarea cantității anuale maxime de cote, este validă. Astfel, din această directivă rezultă că, spre deosebire de emisiile generate de instalațiile industriale, emisiile generate de producătorii de energie electrică nu sunt niciodată luate în considerare pentru determinarea cantității anuale maxime de cote. În această privință, Comisia nu are nicio putere de apreciere. Un astfel de tratament asimetric al emisiilor, care limitează numărul de cote disponibile, este conform cu obiectivele directivei.

În ceea ce privește decizia Comisiei din 2013, și anume cea care stabilește factorul de corecție, Curtea arată, în primul rând, că domeniul de aplicare al directivei a fost extins începând cu 1 ianuarie 2013 astfel încât să includă, printre altele, emisiile rezultate din producția de aluminiu și din anumite sectoare ale industriei chimice. În continuare, Curtea subliniază că, potrivit termenilor directivei și în pofida unor versiuni lingvistice diferite – care au afectat uniformitatea interpretării și aplicării acesteia de către diferite state membre – Comisia, atunci când calculează cantitatea anuală maximă de cote, este obligată să se raporteze doar la emisiile instalațiilor incluse în sistemul comunitar începând cu 2013, iar nu la toate emisiile incluse de la această dată. Astfel, Comisia ar fi trebuit să se asigure că statele membre îi comunică datele pertinente. În cazul în care aceste date nu i-ar fi permis să stabilească cantitatea anuală maximă de cote și, prin urmare, factorul de corecție, ea ar fi trebuit cel puțin să solicite statelor membre să efectueze corecțiile necesare. Or, Comisia a ținut seama de datele anumitor state membre care, spre deosebire de altele, îi comunicaseră emisiile generate de activități noi efectuate în instalații deja suspuse sistemului de comercializare a cotelor înainte de 2013. Din acest punct de vedere, decizia Comisiei este nevalidă.

Rezultă că, în funcție de datele care vor fi furnizate de statele membre pe baza criteriilor indicate de Curte, cantitatea anuală maximă de cote ar putea fi superioară sau inferioară celei stabilite de Comisie până în prezent.

În ceea ce privește perioada anterioară datei de azi, Curtea declară, pentru a evita grave repercusiuni asupra unui număr ridicat de raporturi juridice încheiate cu bună credință, că anularea factorului de corecție nu va avea afecte asupra alocărilor finale care au avut deja loc în statele membre pe baza unei reglementări considerate valide.

În ceea ce privește perioada ulterioară datei pronunțării hotărârii, declarația de nevaliditate creează un vid juridic temporar care riscă să întrerupă punerea în aplicare a sistemului de comercializare a cotelor și, prin urmare, realizarea obiectivelor directivei. Curtea decide așadar că hotărârea sa nu va produce efecte decât după o perioadă de zece luni de la data pronunțării pentru a permite Comisiei să adopte măsurile necesare.