Sari direct la conținut

Decizie istorică pentru piața criptomonedelor: PayPal va permite tranzacționarea și plățile cu monede digitale

HotNews.ro
PayPal, Foto: Flickr
PayPal, Foto: Flickr

PayPal a intrat pe piața criptomonedelor miercuri, anunțând că va permite clienților să cumpere, vândă și păstreze bitcoini și alte monede virtuale în portofelele digitale ale utilizatorilor, transmit Reuters și Marketwatch.

Clienții PayPal vor putea de asemenea să utilizeze criptomonede pentru a face cumpărături la cei 26 de milioane de comercianți ai rețelei începând de anul viitor, a anunțat compania într-un comunicat.

PayPal speră că serviciul va încuraja utilizarea la nivel global a monedelor virtuale și își va pregăti rețeaua pentru alte monede digitale care ar putea fi lansate de băncile centrale și corporații, a declarat președintele executiv al companiei, Dan Schulman.

„Lucrăm cu băncile centrale și ne gândim la toate formele de monede digitale și modul în care PayPal poate juca un rol”, a precizat acesta.

Clienții din SUA vor putea cumpăra, vinde și păstra criptomonede în portofelele PayPal în câteva săptămâni, a mai transmis compania, anunțând de asemenea că intenționează să extindă serviciul și în alte țări.

PayPal are 346 de milioane de utilizatori activi în întreaga lume și a procesat plăți în valoare de 222 de miliarde de dolari în al doilea trimestru din 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro