Sari direct la conținut

Decontarea sumelor la aplicarea Kurzarbeit, în Monitorul oficial. Ce trebuie să facă angajatorii și când primesc banii

HotNews.ro
Decontarea sumelor la aplicarea Kurzarbeit, în Monitorul oficial. Ce trebuie să facă angajatorii și când primesc banii

Ordonanța de Urgență Kurzarbeit (132/2020) a fost publicată în Monitorul oficial din prima parte a lunii august, iar Hotnews.ro a scris despre acest lucru, mai ales că față de varianta proiectului au mai fost unele modificări. Între timp, luni, a fost publicată și procedura de decontare și plată.

Pe scurt, deși este indicat de citit materialul anterior cu privire la Kurzarbeit, angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților, iar cei afectați să beneficieze de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Prevederile noului act normativ (publicat luni) cu privire la decontare și plată spun că indemnizația se decontează din bugetul asigurărilor pentru șomaj la cererea angajatorilor.

Cererea trebuie însoțită de următoarele documente:

Declarație pe propria răspundere care să rezulte îndeplinirea obligațiilor din OUG 132, adică:

-reducerea pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare consecutive

-că a anunțat salariatul cu cel puțin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii și a transmis în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară producerii acesteia.

– că îndeplinește cumulativ câteva condiții:

@ Măsura afectează cel puțin 10% din, numărul de angajați ai unității

@ Reducerea este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii cu cel puțin 10% față de luna similară din anul anterior

@ În cazul ONG-urilor, diminuarea se raportează la veniturile acestora

• lista persoanelor pentru care se solicită decontarea, semnată de reprezentantul legal al angajatorului

Documentele se pot depune în format electronic (pe aici.gov.ro) ori pe hârtie la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.

Indemnizația se decontează pentru luna anterioară celei în care se depune cererea și se efectuează în cel mult 10 zile de la data depunerii cererii și a documentelor despre care am scris mai sus.

ATENȚIE: Banii se primesc în cele 10 zile după plata impozitelor și contribuțiilor aferente.

Plata se va face prin virament în conturile deschise de angajatori la bănci.

În 10 zile, Ministrul Muncii trebuie să aprobe modelul cererii și a documentelor ce trebuie depuse.

Pentru 2020 măsura se aplică până la 31 decembrie.

Procedura profesioniști (cei care exploatează o întreprindere)

Reamintim că Ordonanța prevede că în cazul reducerii temporare a activității, profesioniștii din Codul civil (toţi cei care exploatează o întreprindere) și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă, beneficiază, la cerere, de o indemnizație lunară de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020.

(Ca ordin de mărime, în anul 2020 salariul mediu brut este suma 5.429 lei, astfel că îndemnizația maximă brută este de 2.253 lei. Ar însemna aproape 1359 lei net).

Aceștia trebuie să depună, electronic (pe aici.gov.ro) sau fizic, la agențiile de plăți și inspecție socială județene:

• o cerere

• copia actului de identitate

• o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de acordare a indemnizațiilor (aceasta va include, probabil, informația potrivit căreia a fost redusă temporar activitatea din cauza stării de alertă/urgență/asediu) – Urmează a fi publicată în 10 zile prin ordin al Ministrului Muncii și vom vedea atunci.

Indemnizația va fi acordată în 10 zile de la data depunerii documentelor. Plata se face în luna curentă pentru luna anterioară.

Pentru 2020 măsura se aplică până la 31 decembrie.

Procedura pentru cei care au angajat zilieri

Decontarea sumelor în cazul acestora se face de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile județene la cererea angajatorului.

Aceștia pot beneficia pentru zilierii care au avut întreruptă activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Este vorba de 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă.

Suma se acordă de către angajatorul respectiv din bugetul propriu, urmând a fi decontată la cerere.

Cererea și listele cu zilerii beneficiari se depun în format electronic (pe aici.gov.ro) sau fizic la agențiile de plăți și inspecție socială în luna curentă pentru luna anterioară.

Listele vor fi verificate în baza numelui și CNP-ului de către stat.

Plata către angajator se va face în 10 zile de la depunerea cererii printr-o decizie a directorului executiv al agenției, dar numai pentru zilierii care se regăsesc în Registrul electronic de evidență.

Și în acest caz, modelul cererii și a listei urmează a fi publicate prin ordin de ministru în 10 zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro