Sari direct la conținut

Defecțiune la sistemul de alimentare cu oxigen pe segmentul rusesc al Stației Spațiale Internaționale

HotNews.ro
Statia Spatiala Internationala, Foto: Wikipedia
Statia Spatiala Internationala, Foto: Wikipedia

O defecțiune a oprit sistemul rusesc de aprovizionare cu oxigen al Stației Spațiale Internaționale (ISS), a precizat joi pentru AFP agenția spațială rusească Roskosmos, care a adăugat că nu există amenințări în ceea ce privește echipajul.

„În 14 octombrie 2020 la ora 23,31 (20,31 GMT), sistemul de aprovizionare cu oxigen Elektron-VM care se află în modulul Zvezda, pe segmentul rusesc al ISS, s-a oprit”, a afirmat serviciul de presă al Roskosmos.

„Un al doilea sistem, pe segmentul american, funcționează normal, nimic nu amenință securitatea echipajului ISS”, potrivit sursei citate.

Echipajul stației „va efectua azi, 15 octombrie, lucrările de reparație în modul”, a mai precizat Roskosmos.

Cu o zi în urmă, o navetă Soyuz MS-17 la bord cu Kathleen Rubins, Serghei Ryjikov și Serghei Kud-Svercikov s-a cuplat la stația orbitală la doar 3 ore și 3 minute de la decolare, un timp record.

Ei s-au alăturat lui Chris Cassidy (Nasa), Anatoli Ivanișin și Ivan Vagner (Roskosmos), a căror revenire pe Pământ este programată în 22 octombrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro