Sari direct la conținut

Deficitul bugetar a continuat să urce, ajungând la 0,88% din PIB, la cinci luni. În termeni nominali a crescut de aproape patru ori față de anul trecut

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Facebook/ Ministerul Finantelor Publice
Ministerul Finantelor, Foto: Facebook/ Ministerul Finantelor Publice

​Ministerul Finanțelor Publice a publicat execuția bugetului general consolidat cu o întârziere de două zile. Datele arată, în continuare, o adâncire a deficitului, ajungând la 0,88% din PIB, în mai, comparativ cu 0,65%, în aprilie. Pe de altă parte, în primele cinci luni ale anului 2017 România înregistra un deficit de 0,25% din PIB. Din punct de vedere al valorii nominale, deficitul era de 2,17 miliarde lei, în mai 2017, iar la finalul aceleiași luni din acest an se ridica peste 8,18 miliarde lei, remarcându-se o creștere de 3,7 ori.

Conform unui document publicat, miercuri seară, de Ministerul Finanțelor Publice, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 110,9 miliarde lei, reprezentând 11,9% din PIB, sunt cu 12,7% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

  • Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+35,5%) și din veniturile nefiscale (+11,4%). Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.
  • În luna mai 2018 se constantă o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 16,8% față de luna mai 2017, ajungând la o valoare de 21,98 miliarde lei pe primele cinci luni ale anului, ceea ce reprezintă o creștere cu 4,0% față de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 11,06 miliarde lei (1,2% din PIB) cu 13,7% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 6,0% față de aceeași perioadă a anului 2017.
  • S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 19,7% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
  • De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 23,4% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
  • Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 6,03 miliarde lei cu 31% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă.

În ceea ce privește cheltuielile bugetului general consolidat, acestea sunt în sumă de 119 miliarde lei, cu 18,4% mai mari față de aceeași perioadă din anul precedent.

„Cheltuielile de personal sunt cu 22,3% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și la bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare.

Subvențiile sunt mai mari cu 1,9% față de aceeași perioadă a anului precedent”, informează MFP.

  • Dobânzile sunt cu 34,9% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 0,6% din PIB, întrucât s-a înregistrat un vârf de plată a dobânzilor în luna aprilie, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark, situație care în anul 2017 s-a reflectat în execuția bugetară aferentă lunii iunie.
  • Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 10,5%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
  • Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,4 miliarde lei, de 1,8 ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro