Deficitul bugetului consolidat coboara la 0, 79 % din PIB, insa ramane de 5 ori mai mare decat anul trecut
Deficitul bugetului general consolidat a coborat la 6,6 miliarde de lei (0,79% din produsul intern brut) dupa primele 10 luni ale acestui an, de la 6,8 miliarde de lei (0,81% din PIB) in primele noua luni, informeaza Ministerul Finantelor Publice, citat de Agerpres. Fata de primele 10 luni din 2016 deficitul bugetului general consolidat a crescut de cinci ori, de la 1,3 miliarde de lei (0,17% din PIB) in perioada ianuarie – octombrie 2016 la 6,6 miliarde de lei.
Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 207,9 miliarde de lei, reprezentand 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, in termeni nominali, fata de aceeasi perioada a anului precedent. S-au inregistrat cresteri fata de anul trecut la incasarile din contributiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii si venit (+9,1%) si din veniturile nefiscale (+17,3%).
Incasarile din impozite si taxe pe proprietate au scazut cu 11,7% fata de perioada similara din 2016, declinul fiind determinat, in principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe constructii speciale.
Incasarile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut cu 60,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea fiind determinata, in principal, de evolutia incasarilor aferente contributiei datorate pentru medicamente, precum si pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finantate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
In ceea ce priveste veniturile din TVA, comparativ cu anul anterior, se observa o recuperare in ultimele luni a decalajului inregistrat in primul semestru la nivelul incasarilor astfel ca se inregistreaza o usoara crestere fata de primele zece luni ale anului 2016, respectiv cu 0,5%, in conditiile in care incasarile au fost afectate atat de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% incepand cu 1 ianuarie 2016, masura care s-a reflectat in incasarile din luna februarie 2016, cat si de reducerea din februarie 2017 a cotei standard de TVA de la 20% la 19%, precizeaza MFP.
Incasarile din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, fiind influentate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice incepand cu 1 ianuarie 2017. Sumele de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate sunt in suma de 12,3 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 214,5 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 13,6% fata de primele zece luni ale anului trecut.
Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent pe fondul majorarilor salariale acordate in a doua parte a anului 2016 si al cresterilor salariale acordate in 2017.
Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 4,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea reflectandu-se la bugetul asigurarilor sociale de stat, precum si la bugetele locale si bugetele institutiilor autofinantate. Potrivit ministerului citat, dobanzile sunt cu 1,3% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Subventiile sunt in crestere cu 3,8% comparativ cu perioada similara a anului precedent, mentinandu-se la acelasi nivel ca procent din produsul intern brut, respectiv 0,6%. Cheltuielile cu asistenta sociala au crescut fata de anul precedent cu 12,5%, fiind influentate, in principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungand la 917,5 lei, si cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungand la 1.000 lei, precum si masurile ce au fost aprobate in timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale; majorarea si modificarea modalitatii de stabilire a indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului si stimulentul de insertie.
Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si pe cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB.
Pentru intregul an, tinta de deficit bugetar este de 2,96% din PIB.
Conform previziunilor economice de toamna publicate de Comisia Europeana, deficitul public ar urma sa ajunga la 3% din PIB in 2017, pentru ca in 2018 sa se agraveze si mai mult pana la 3,9% din PIB si sa ajunga la 4,1% in 2019.