Sari direct la conținut

Deficitul comertului Romaniei cu produse agroalimentare s-a adancit la 600 mil euro. Exportam tigari, grau si porumb si cumparam produse de brutarie si carne de porc

HotNews.ro
Supermarket, Foto: Hotnews
Supermarket, Foto: Hotnews

Deficitul balantei comerciale cu produse agroalimentare s-a adancit la 569,6 milioane de euro in primele cinci luni din 2016, pe fondul reducerii exporturilor cu 6,6% si al majorarii importurilor cu 13%, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) la solicitareaAgerpres.

„In primele cinci luni din 2016, deficitul balantei comerciale cu produse agroalimentare s-a adancit la 569,6 milioane de euro, cu 421,5 milioane de euro mai mare fata de soldul negativ consemnat in acelasi interval din 2015. Romania a exportat produse agroalimentare in valoare totala de 1.913,7 milioane de euro, in scadere cu 6,6% fata de perioada corespunzatoare din 2015, in timp ce importurile au urcat pana la 2.483,3 milioane de euro, reprezentand un salt de 13%, determinat exclusiv de sporirea achizitiilor de produse agroalimentare din zona intracomunitara”, arata datele MADR.

In primele 5 luni din 2015, Romania inregistra un deficit pe balanta balanta comerciala cu produse agroalimentare de 148,1 milioane de euro.

Potrivit statisticii MADR, tigarile, graul si porumbul sunt produsele care au adus cele mai mari incasari din exporturi in primele 5 luni din acest an, respectiv 969,6 milioane de euro. Astfel, in perioada mentionata au fost exportate in spatiul intra si extracomunitar 24.900 tone de tigari, in valoare 354 de milioane de euro, doua milioane de tone de grau (345,3 milioane de euro) si 1,063 milioane de tone de porumb (270,3 milioane de euro).

In ceea ce priveste importurile de produse agroalimentare in primele 5 luni din acest an, topul a fost dominat de produsele de brutarie, patiserie si biscuiti cu o valoare de 97,1 milioane de euro (48.800 tone), de carnea de porc – 96 de milioane de euro (63.800 tone) si preparatele alimentare – 88,5 milioane de euro (23.300 tone).

Comparativ cu aceeasi perioada din 2015, importurile au avansat la majoritatea grupelor de produse agroalimentare si in principal la: grau (+25,5 milioane euro), produse de brutarie, patiserie si biscuiti (+23,9 milioane de euro), avand de altfel cea mai mare pondere in structura importurilor, preparate alimentare (+18,9 milioane de euro), ciocolata (+17,3 milioane de euro), banane (+16,1 milioane de euro), branzeturi (+15,9 milioane de euro), tomate (+13,3 milioane de euro), citrice (+12,9 milioane de euro), legume (+12,3 milioane de euro), cafea (+11,3 milioane de euro) si carne de pasare (+6,2 milioane de euro).

Uniunea Europeană a fost principalul partener în schimburile de produse agroalimentare, în condițiile în care livrările către statele membre au avut o pondere valorică de 60,3% din total exporturi, iar achizițiile intracomunitare au deținut o pondere de 82,2% din total importuri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro