Sari direct la conținut

Delfinariul din Constanta va primi o despagubire de 120.000 de euro in urma mortii delfinului Pei-Pei/Un nou delfin ar putea fi cumparat in luna aprilie 2014

HotNews.ro
Pei Pei, Foto: delfinariu.ro
Pei Pei, Foto: delfinariu.ro

Euroins Romania a incheiat toate procedurile necesare acordării unei despăgubiri de 120.000 de euro Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, ca urmare a morţii delfinului Pei-Pei, a anuntat luni asiguratorul. In acest context, s-au creat toate premisele pentru ca, in luna aprilie a anului viitor, Delfinariul să achizitioneze un nou exemplar, care să ii ia locul lui Pei-Pei. Una dintre cele trei „vedete” ale Delfinariului din Constanta, masculul Pei-Pei, in varsta de 6 ani, a murit pe 6 iunie, din cauze necunoscute, potrivit Agerpres.

„Moartea lui Pei-Pei a fost o mare pierdere pentru noi dar, cu sprijinul Euroins Romania, care a instrumentat dosarul de daună (…) ne aflăm in acest moment foarte aproape de punctul in care vom putea cumpăra un alt delfin, de care spectatorii noştri să se bucure la reprezentaţii” a declarat Adrian Bilbă, Director al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Una dintre cele trei „vedete” ale Delfinariului din Constanta, masculul Pei-Pei, in varsta de 6 ani, a murit pe 8 iunie 2013 din cauze necunoscute, potrivit Agerpres. Sefa Sectiei Delfinariu din cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii (CMSN) Constanta, Angelica Curlisca, a afirmat ca, desi nu daduse semne anterioare de boala sau suferinta, in ultimele zile delfinul se manifestase mai putin activ. Romania Tv anunta ca delfinul ar fi murit din cauza unei peritonite.

„Cazul delfinului Pei-Pei a fost unul special in portofoliul nostru şi ne-am străduit să il soluţionăm cat s-a putut de repede. Procedura nu a fost insă uşoară şi a fost nevoie de aducerea unor specialişti veterinari din Bulgaria pentru a efectua analiza necesară identificării cauzei morţii delfinului・ a declarat Mihnea Tobescu, CEO al Euroins Romania.

Conform rezultatelor din primele sase luni ale acestui an, Euroins România a consemnat o creştere a vânzărilor de 22% faţă de perioada similară a lui 2012. Compania are peste un milion de clienti, peste 500 de angajaţi şi peste 4.500 de agenţi colaboratori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro