Delia Popescu, ministrul Comunicatiilor: Din pacate, realist vorbind, capitalizarea Postei nu se va mai putea face anul acesta, deoarece FP doreste o garantare suplimentara
Statul roman a aratat clar si ferm ca doreste capitalizarea Postei, dovada fiind Hotararea de Guvern prin care s-a rectificat bugetul pentru 2016 prin care Ministerul Comunicatiilor a primit 172,3 milioane de lei pentru acest proces, dar din pacate Fondul Proprietatea, actionarul minoritar, doreste o garantare suplimentara a acestui demers, garantare care contravine legii 31/1990, a declarat marti Delia Popescu, ministrul Comunicatiilor, in cadrul intalnirii online ‘De Vorba cu Ministrul tau’. Iata ca suntem intr-o situatie fara precedent, in care statul de data aceasta a facut demersuri si este la zi, deci nu mai este restant, dar partenerul privat, din pacate nu doreste aceasta capitalizare, a mai spus ministrul.
- „Ministerul Comunicatiilor (MCSI) a dat nu numai dovada, dar a aratat clar si ferm ca doreste aceasta capitalizare, motiv pentru care banii (n.a suma de 172,3 milioane lei primita prin rectificarea bugetara) sunt deja in contul ministerului, dar din pacate Fondul Proprietatea doreste o garantare suplimentara a acestui demers, garantare care contravine legii 31/1990, care spune ca in general procesul de capitalizare vine natural prin dorinta partilor si nu poate fi garantat suplimentar. Iata ca suntem intr-o situatie fara precedent, in care statul de data aceasta a facut demersuri si este la zi, deci nu mai este restant, dar partenerul privat, din pacate nu doreste aceasta capitalizare.
- Acesta este motivul pentru care acea Adunarea Generala a Actionarilor desi a fost programata de vreo 3 ori pana acum, partenerul privat a refuzat sa participe motiv pentru care, din pacate, realist vorbind, capitalizarea Postei Romane, nu se va mai putea face anul acesta”, a declarat marti Delia Popescu, ministrul Comunicatiilor, in cadrul intalnirii online ‘De Vorba cu Ministrul tau’, o initiativa a Ministerului pentru Consultare Publica si Dialog Civic (MCPDC).
Ministerul Comunicatiilor a primit 172,3 milioane de lei prin cea de-a doua rectificare bugetara din acest an pentru majorarea capitalului social al Postei, si, fiind vorba despre rectificarea bugetului de stat pentru 2016, majorarea se poate realiza numai pana la finalul acestui an, a declarat saptamana trecuta pentru HotNews.ro Delia Popescu, ministrul Comunicatiilor. ‘Prin aceasta masura, se vor acoperi datoriile ‘istorice’ de aproape 230 miloane de lei pe care Posta le are catre bugetul de stat. Ministerul intentioneaza ca, in maxim 2 ani de la aplicarea acestei masuri de capitalizare, sa se realizeze si listarea pe bursa a companiei’, a mai precizat atunci Delia Popescu.
- „Scopul majorarii contributiei statului la capitalul social al Companiei Nationale Posta Romana, proportional cu cota de participare detinuta de catre statul roman in companie, este acela de achitare a datoriilor restante la bugetul general consolidat. Conform OUG 86/2016, fiind vorba despre rectificarea bugetului de stat pentru anul 2016, majorarea se poate realiza numai pana la finalul acestui an. Prin aceasta masura, se vor acoperi doar datoriile ‘istorice’ catre bugetul de stat, restul datoriilor constituie o responsabilitate a managementului CNPR”, a precizat marti, 6 decembrie, pentru HotNews.ro Delia Popescu, ministrul Comunicatiilor (MCSI).
Conform datelor Ministerului Comunicatiilor, datoria restanta a Postei la bugetul de stat este de 229.807.542 lei. Prin majorarea de capital, statul roman, prin Ministerul Comunicatiilor, va trebui sa contribuie cu 172.355.656 lei, iar suma cu care va trebui sa contribuie Fondul Proprietatea este de 57.451.885 lei.
Intrebata atunci daca este de acord Fondul Proprietatea sa participe la aceasta majorare de capital, Delia Popescu a facut un apel la maturitatea FP.
- „Conform ultimei sedinte a Consiliului de Administratie, din 24.11.2016, s-a aprobat convocarea AGA, in vederea efectuarii majorarii de capital. Ministerul Comunicatiilor se bazeaza pe maturitatea si echilibrul Fondului Proprietatea, in calitate de actionar minoritar al CNPR, ca va intreprinde toate masurile necesare pentru bunul mers al Companiei, alaturi de partenerul majoritar: statul roman. Sedinta AGA urmeaza sa fie convocata in cateva zile”, a precizat, in 6 decembrie, ministrul.
Posta Romana a revenit pe pierderi anul trecut, dupa ce in 2014 realizase primul profit net dupa 5 ani de pierderi. Mai exact, operatorul postal a raportat o cifra de afaceri de 1,07 miliarde lei (peste 242,6 milioane euro), in scadere cu 4,1% fata de 2014, si o pierdere neta de 33.014.586 lei (peste 7,4 milioane euro), fata de un profit net de 22.888.152 lei (peste 5 milioane euro) in 2014. In aceeasi perioada de referinta, numarul mediu de angajati din Posta Romana a scazut cu 426 angajati pana la 24.814 angajati.