Sari direct la conținut

Dell a inlocuit laptop-uri care din cauza procesului de fabricatie miroseau a urina de pisica

HotNews.ro
Dell Latitude E6430u, Foto: notebookavenue
Dell Latitude E6430u, Foto: notebookavenue

Dell s-a confruntat cu o problema iesita din comun dupa ce clienti din mai multe parti ale lumii s-au plans ca un model nou de laptop emana un miros asemanator cu urina de pisica, relateaza The Guardian. Compania a spus ca nu exista nicio contaminare biologica si niciun pericol pentru sanatate, explicand ca mirosurile vin din procesul de fabricatie care a fost schimbat.

In iunie 2013 cumparatori ai modelului Latitude E6430u s-au plans pe forumuri ca laptopul emana, mai ales din zona tastaturii, un miros asemanator cu cel al litierei unei pisici. Tot mai multi cumparatori ai acestui model s-au plans de neplacere, iar compania i-a sfatuit intai sa curete laptop-ul, insa mirosul nu a disparut.

Dell a inlocuit laptop-urile afectate, insa unii clienti s-au plans ca si cele noi miroseau la fel. Dell a venit cu explicatii suplimentare, spunand ca nu e vorba de o contaminare biologica si ca mirosul nu este periculos pentru sanatate.

Compania a precizat ca mirosul rezulta din procesul de fabricatie care insa a fost recent modificat, astfel ca din octombrie nu ar trebui sa mai existe niciun model cu probleme.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro