Sari direct la conținut

Dell XPS 13 Ultrabook 2020, laptopul votat 5 ani la rând “Best in Show”

HotNews.ro
DELL XPS 13- Best in Show, Foto: Dell
DELL XPS 13- Best in Show, Foto: Dell

​XPS reprezinta una dintre cele mai performante serii de laptopuri, destinate atât creatorilor de conținut, cât și oamenilor de business, fiind distinsă în mod repetat cu titlul „Best in Show”, iar seria XPS 13 este deja un standard în lumea device-urilor portabile, fiind probabil cel mai performant și arătos laptop din categora sa. Fie că vrei să îl folosești în mediul profesional sau pentru relaxare, fie că vrei o combinație între cele două, trebuie să subliniem principalele două calități ale acestei serii: ultra portabilitate și performanță. Hai să vedem despre ce este vorba.

Ce are atât de special Dell XPS 13?

Chiar dacă modelul XPS 13 2019 nu părea că mai poate fi îmbunătățit, iată că modelul din 2020 aduce niște schimbări care sunt bine-venite. Iar atenția la detalii este foarte importantă atunci când vrei să achiziționezi un device, mai ales că de multe ori, diferențele între diverse modele sunt foarte mici. Bun, dar de ce a fost votat laptopul 5 ani la rând “Best in Show”?

În primul rând pentru performațele sale, fiabilitate și inovație. În majoritatea topurilor și a recomandărilor, seria XPS 13 se află pe primele locuri, iar asta se vede și în utilizarea reală, de zi cu zi.

Design modern și atractiv cu o greutate de puțin peste 1 kilogram

Construcţia din aluminiu prelucrat şi fibră de carbon este pe cât de uimitoare, pe atât de dură. Capacul de sus este tăiat cu precizie dintr-o singură bucată de aluminiu, pentru a asigura rezistenţă acolo unde este nevoie, iar baza din fibră de carbon este la fel de rezistentă ca şi o bază din aluminiu, însă mai rece la atingere şi mai uşoară.

XPS 13 respiră portabilitate, premium și eleganță prin fiecare moleculă. XPS 13 Ultrabook are doar 6 mm în cel mai subţire punct al său (18 mm în cel mai gros punct al său) și cu o greutate de puțin peste 1 kilogram. Arată extraordinar și trebuie să îl vezi și să îl atingi pentru a întelege mai bine ce spun. Pe laterale, găsim 2 porturi USB Type-C, intrare jack și un cititor de carduri micro SD.

Ca o notă personală, fiind doar o chestie subiectivă, aș puncta faptul că poti deschide “capacul” laptopului cu o singură mână, iar click-ul de la track pad se aude foarte bine, mult mai silențios decât la alte multe laptopuri pe care le-am folosit de-a lungul timpului.

Rămânem la design și aș mai sublina faptul că tastarura a fost redesenată pentru modelul de anul acesta, butonele fiind rearanjate într-o manieră mult mai ergonomică, iar track pad-ul este un pic mai mare decât la cel din 2019.

Vine preinstalat cu Windows Hello, ce ajută la îmbunătățirea securității device-ului la pornire. Practic, butonul de power poate fi folosit și ca cititor de amprente, iar camera pentru recunoaștere facială, totul pentru o securitate în plus a device-ului.

Un display luminos și bine echilibrat

Primul lucru pe care îl remarci după ce deschizi capacul laptopului, e display-ul extrem de luminos și bine echilibrat. Este dotat cu un ecran fără cadru din sticlă Gorilla® și afişaj HD de 33,782 cm (13,3 inchi), încorporat inteligent într-o structură similară cu cea a unui laptop de 11 inchi.

La 1920×1200 rezoluție și faptul că are un ratio de 16:10, face ca tot ce este proiectat pe ecran să fie foarte natural, cu culori foarte bine echilibrate. Cei care caută un ultrabook pentru editare foto, cred că ar trebui să se oprească din căutări, căci Dell XPS 13 este ceea ce trebuie. Acoperă un spațiu de culoare de până la 80% DCI- P3, 100% sRGB și 77% Adobe RGB, iar luminozitatea ecranului, care bate spre 500nits, te ajută să îl folosești afară, în zile însorite, fără nicio o problemă.

Recapitulăm: ultra portabil, performanță și ecran perfect pentru editare foto și montaj video (evident, nu vorbim de randări 3D și alte artwork-uri care necesită în primul rând resuse grafice foarte puternice). Și mai menționez că pentru cei care dispun de un buget mai mare, pot opta pentru varianta de ecran cu rezoluții 4k.

Aș mai puncta îmbunătățirea pe partea de sunet, față de predecesorul său. Dell XPS 13 2020 are un sunet mult mai profund, cu bass și medii care chiar se simt. Filmele sau ședințele nu vor mai necesita neapărat o pereche de căști. Iar Dell Cinema & Dell Audio sunt softuri preinstalate care vor îmbunătăți sesiunile de streaming și binging.

Ecosistem integrat pentru multitasking prin Dell Mobile Connect

Prin Dell Mobile Connect poți să integrezi funcțiile telefonului direct la laptop, fie că folosești iOS sau Android. Poți folosi direct de pe laptop funcțiile de apelare, mesagerie, notițe etc, simplificand utilizarea multi-device.

Hardware pe scurt

Nu o să intrăm prea mult pe zona de specs, pentru că acestea diferă de la o configurație la alta. Multitasking-ul este susșinut de procesoarele Intel® Core™ i5 sau i7 din a doua generaţie şi placa grafică Intel® HD 30001. Procesoarele de ultimă generație de la Intel fac din XPS 13 un notebook extrem de fluid şi asigură timpi de răspuns superiori.

Cu ajutorul SSD-ului şi al tehnologiei Intel® Rapid Start revine din sleep mode extrem de rapid, în cîteva secunde (1 secundă dacă este în lite sleep sau 4 secunde dacă este în deep sleep). XPS 13 este conceput să vă ajute să economisiţi timp şi să poată fi utilizat mai mult – având o baterie cu autonomie de până la 8-9 ore. Evident, timpii pot varia în funcție de stilul de folosire și task-urile pe care i le trasați.

Vine preinstalat cu sistemul de operare Windows 10 Home, și alte câteva programe, printre care Skype Premium pentru chat video sau McAfee Anti-Virus.

Nu este un laptop de gaming, dar asta nu înseamnă că nu poți să il folosești pentru a te relaxa la un joc din când în când. Așadar, dacă vrei un laptop pentru gaming în principal, XPS 13 nu este pentru tine. Bine, bănuiesc că nimeni nu caută pentru gaming un ultrabook. Pasionații de jocuri vor căuta modele dedicate de laptop pentru gaming sau desktop-uri custom made.

Pentru full specs vizitațisite-ul Dell

XPS și Dell se gândesc și la mediul înconjurător

Apreciez și faptul că Dell se gândește și la mediu, iar XPS 13 face și el parte din programul Eco Wise. Adică, ce înseamnă Eco Wise în cazul XPS 13:

  • Tăvile de ambalare negre sunt produse din 25% din material provenit din plastic oceanic, colectat din zonele de coastă, în timp ce restul de 75% este provenit din alte materiale plastice reciclate;
  • Eficient energetic: XPS 13 2-in-1 este certificat ENERGY STAR;
  • Materiale mai sigure: nu conține materiale precum cadmiu, plumb, mercur și unii ftalați, și este, de asemenea, înregistrat EPEAT și fără BFR / PVC;
  • Reciclare ușoară: 90% din componentele laptopului pot fi ușor reciclate sau refolosite, iar tăvile de ambalare din bambus alb sunt 100% reciclabile.

Articolul face parte din campania „XPS – Best in Show” susținută de Dell. XPS a fost catalogat în cadrul CES2020 drept „Best in show” – cel mai bun laptop de 13’’ în categoria sa. XPS susține performanța, provocarea status quo-ului și depășirea limitelor, pentru a livra cea mai bună calitate în afaceri, dar și în viața de zi cu zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro