Sari direct la conținut

Deloitte: Publicitatea online va creste cu peste 50% in 2008

HotNews.ro

Previziunile privind viteza de crestere a pietei media din Romania sunt mai optimiste decat cele la nivel global, se arata intr-un studiu dat astazi publicitatii de Grupul Tehnologie, Media si Telecomunicatii (TMT) din cadrul Deloitte Touche Tohmatsu. Potrivit studiului „Previziuni Media 2008”, publicitatea online va creste cu peste 50% in 2008, dupa ce in Romania a crescut pana la circa 10 milioane de euro in 2007. Documentul mai precizeaza ca cel putin un operator major de televiziune prin cablu va introduce televiziunea IP pana la sfarsitul acestui an.

Evolutia pietei romanesti, aliniata la tendintele internationale

Potrivit unui comunicat Tempo Advertising difuzat pe aceasta tema, Radu Herinean, Enterprise Risk Services Manager la Deloitte Romania, cel care a evaluat piata romaneasca de media pentru studiul global mentionat, apreciaza ca „in ceea ce priveste Romania, evolutia este intr-o oarecare masura aliniata la trendul international, insa exista numeroase aspecte in care perspectivele sunt chiar mai optimiste decat media la nivel global, cel putin in ceea ce priveste viteza de crestere, daca nu neaparat valorile nete”.

Herinean crede ca „in ceea ce priveste publicitatea pe internet, se pastreaza trendul prin care publicitatea online va creste cu peste 50% si in 2008. Televiziunea digitala si-a facut deja loc in casele romanilor, iar cel putin un operator major de televiziune prin cablu va introduce televiziunea IP, cel mai probabil spre sfarsitul anului”.

Iar in privinta pirateriei, „ne vom clasa foarte probabil in continuare in urma mediei globale, in ciuda faptului ca legislatia romana este mult mai agresiva in acest domeniu”, mai crede Radu Herinean.

In acelasi comunicat este citat si Dariusz Nachyla, partener TMT pentru Europa Centrala in cadrul Deloitte, potrivit caruia „directiile principale spre care se indreapta industria media la nivel global in 2008 vizeaza posibilitatile de reducere a consumului domestic de energie la aparatele electronice; dezvoltarea relatiei complementare dintre televiziunea prin internet si televiziunea traditionala; scaderea pirateriei online si cresterea numarului de produse media contrafacute; diversificarea cinematografelor etc.”.

Obstacolele pe care le va intampina publicitatea online, in viziunea Deloitte

  • cresterea adversitatii publicului fata de publicitatea online.
  • cresterea opozitiei fata de monitorizarea comportamentului online.
  • industria publicitatii trebuie sa-si expuna argumentele in 2008. Aceasta va trebui sa comunice, de exemplu sub forma unor informatii gratuite, quid pro quo-ul reclamelor pe internet destinate utilizatorilor finali.
  • industria publicitatii trebuie sa monitorizeze cu grija aspectele legate de conformitate. Cu cat creste succesul publicitatii online, cu atat va creste si numarul controalelor de reglementare.
  • publicitatea online va trebui sa faca fata concurentei acerbe venite din partea formatelor media traditionale.

Evolutia televiziunii in 2008, potrivit Deloitte

  • industria televiziunii va avea parte per ansamblu de un an bun. Televiziunea prin internet va contribui cel mai probabil la profitul televiziunii traditionale.
  • televiziunea prin internet este un alt mediu, cu calitati, set de formate de continut si audienta total diferite de cele ale televiziunii traditionale. Televiziunile traditionale trebuie sa gaseasca solutii prin care canalele online sa vina in completarea continutului pe care acestea il difuzeaza in mod obisnuit.
  • Radu Herinean: „in Romania, televiziunea traditionala nu este amenintata de impactul pe care il are internetul, nici macar la nivel global, fiindca pana la urma internetul nu face altceva decat sa schimbe metoda de distributie a continutului care, pana la urma, este tot un produs al televiziunii „traditionale”.

Deloitte despre distrugerea pirateriei online

  • cresterea semnificativa a numarului de conexiuni broadband in intreaga lume a atras de la sine cresterea pirateriei online.
  • marirea vitezei conexiunilor broadband a facut posibila pirateria de filme, televiziune si software.
  • in 2008, lupta cu pirateria digitala ar putea fi castigata printr-o lupta concentrata, dusa cu ajutorul educatiei si al sanctiunilor, ca de exemplu interzicerea accesului broadband, amenzi etc.
  • in 2008, va fi castigata o lupta impotriva pirateriei, dar intreg razboiul impotriva pirateriei se intrevede a fi extrem de violent.
  • este posibil ca industria media sa incerce sa caute noi modalitati prin care sa creasca gradul de securitate a produselor media.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro