Deloitte România a asistat OMV Petrom în implementarea prin PNRR a unor proiecte strategice de producere a hidrogenului verde la rafinăria Petrobrazi
Deloitte România a asistat OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, în dezvoltarea și implementarea a două proiecte strategice finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor contribui la dezvoltarea unei capacități de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi de 55 MW.
Proiectele vizează dezvoltarea uneia dintre cele mai importante capacități de producție a hidrogenului regenerabil din România, care va fi utilizat la producția combustibililor sustenabili precum combustibil pentru aviație (SAF) și ulei vegetal hidrotratat (HVO). Prin integrarea acestor tehnologii, investițiile vor contribui la producția de combustibili alternativi cu emisii reduse comparativ cu combustibilii convenționali și la consolidarea lanțului valoric al economiei „verzi” pentru accelerarea tranziției energetice.
Pe parcursul întregului proces, echipa Deloitte România a oferit asistență integrată în finanțare nerambursabilă, acoperind etapele de pregătire și depunere a aplicațiilor, suport integrat în procesul de evaluare și contractare, precum și servicii de consultanță multidisciplinară în faza de implementare și management al procedurilor de atribuire și al contractelor, pentru a răspunde cerințelor complexe ale acestor investiții de referință. Echipa Deloitte România implicată în proiecte a fost formată din Alexandru Reff și Ovidiu Popescu, în calitate de Parteneri, Livia Kicsi și Adrian Coman, Senior Manageri, Adriana Holdon, Manager, și Liliana Stan, Consultant.
„Finalizarea proiectelor de hidrogen verde de la Petrobrazi demonstrează că finanțările europene pot genera investiții cu valoare adăugată în industrie și în economie, atunci când viziunea investițională este completată de capacitatea de cofinanțare și implementare. Felicit OMV Petrom pentru un succes-reper în peisajul energetic național și regional, care mă aștept să inspire și alți jucători să contribuie la atingerea obiectivelor de tranziție și la transformarea sistemului energetic prin tehnologii curate și viabile economic”, a declarat Ovidiu Popescu, Partener, Deloitte România, și Lider al practicilor de Energie și Sustenabilitate, Deloitte SEE.
Cele două proiecte de hidrogen verde, cu o producție anuală estimată la aproximativ 8.000 de tone, vor susține producția de combustibili sustenabili SAF și HVO, obținuți din uleiuri vegetale și uleiuri uzate. Acești carburanți pot reduce emisiile de CO₂ cu cel puțin 65% pe întreg ciclul de viață și sunt compatibili cu infrastructura existentă.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați Deloitte.ro.
Articol susținut de Deloitte România