Demnitarul roman: opera poetica (de Traian Ungureanu)

Democratia romana umbla prin rapoarte si apare la televizor cu reverul incarcat de diagnostice. Si toate sint insuficiente. Nu pentru ca ar fi inexacte, ci pentru ca nu prind nimic definitiv.

In functie de analist, democratia noastra e ba tinara, ba frageda, ba perfectibila. Da, si inca multe altele. Dar miezul e altundeva. Cine insista sa il vada trebuie sa prinda din urma inchipuirea iute si bogata a romanului demnitar. Si sa se priceapa la poezie.

Pe vremuri, ne alintam cu o lozinca dulce: romanul e nascut poet. Deviza ne premia pe toti, dar era vaga. Ea nu sufla o vorba despre opera poetului. Ce fel de poezie? De dragoste, de dor si jale, de dragoste de tara? La multe ne puteam gindi, si am fi dat gres.

Acum ne-am lamurit, macar intr-o privinta: daca e demnitar, romanul scrie poezie contabila, juridica, legislativa si, in general, publica. Avem o generatie noua de autori siguri pe condei. Lor le datoram limpezirea. Caci ce altceva decit lucratori cu visul si iluzia sint Calin Popescu Tariceanu si Adrian Nastase, alaturi de cea mai sensibila si indrazneata autoare a generatiei sale, Dana Nastase.

Ultimul lor volum e o lucrare de grup: „Declaratii de interese si avere”. Titlul e inselator. Inauntru, cititorul va gasi cu totul altceva: o turbina. Masinaria lucreaza in program continuu si produce cea mai buna dintre lumile posibile. Poetul Tariceanu a introdus, de pilda, ceva banal si aparent mizer: o actiune de 2.500 de lei, un pic mai ieftina decit hirtia pe care a fost tiparita.

La celalalt cap a iesit un profit de 10.000 de euro, un pic mai mult decit masina care a tiparit actiunea. Cu asemenea noroc, e regretabil ca primul-ministru nu joaca, mai des, la loterie. Adrian si Dana Nastase au adus la gura turbinei alta istorie. O poveste lunga, pe care n-ar dori-o nimanui. Caci ea vorbeste de un an intreg de truda si framintari.

Un an intreg, in jurul si in poala Danei Nastase a plouat cu mosteniri (70.000 de dolari) si apartamente (3). Asta fara ragaz si fara ajutor. Caci, intre timp, capul familiei muncea, incovoiat deasupra paminturilor fermei Cornu (venit – 40.000 de dolari). O data doar a razbatut lumina: cind o matusa buna a scos, din cine stie ce batista innodata, 600.000 de dolari si i-a daruit familiei.

Dar ce folos? Cum sa te bucuri de milostenia din batista matusii, cind trebuie sa stai cu ochii pe chiriasii caselor familiei (venit – 70.000 de dolari)?

Masina de fabricat poezie a demnitarului roman a atins un nivel de performanta exceptional in 2005. Naravul e vechi. El vine din salbaticia romanului asezat in functii publice. In anii din urma, acest instinct devorator s-a rafinat insa masiv.

El a invatat sa se prezinte drept facere de bine si sa lucreze la portrete demne de barbati de stat gospodari, plus familia, cu pivotul ei central, matusa. Rind pe rind, toate formele si formulele democratiei civile si ale raspunderii publice au fost tirite prin aburii acestei poezii viclene.

Vreti declaratii de avere si interese? Nici o problema: tiparim formularele, somam talentul, pe firul scurt, si ne punem pe scris! Pina aici, opera personala. Ceea ce nu inseamna ca opera de grup trebuie subestimata. Ea a dat o capodopera, inca din prima saptamina a anului.

Ideea dupa care administratia e la locul ei, doar in miinile functionarilor publici e, in aparenta, unul dintre acele adevaruri lapidare si dogmatice din care se poate naste o geometrie, nu si o poezie de stat. Asta in manualele de Drept. In practica politica romaneasca, aceasta teorie sobra s-a dat peste cap si a devenit propria parodie.

Bineinteles, totul a inceput cu o intrebare: vreti functionari publici? Cunoasteti raspunsul: nici o problema! Iata: prefectii de ieri, functionarii publici de miine! In acest punct, aplecarea poetica a politicianului a devenit de-a dreptul haotica.

Daca prefectii, adica reprezentantii Guvernului in teritoriu, pot deveni, dintr-o semnatura, functionari publici, neutri si apolitici, atunci consecintele trebuie lasate sa lucreze pina la capat. Normal e ca Guvernul sa aiba culoarea reprezentantilor sai si invers. Administratia de stat nu poate fi baltata la virf si incolora la etajul inferior.

Asadar, logica poetica finala a acestei capodopere stabileste ca Guvernul insusi trebuie sa se declare, cit mai repede, apolitic si neutru. Tot dintr-o semnatura. Succesul e garantat.

Stim doar ca primul-ministru e un poet norocos.