Deputatul PDL, Gelu Visan: Ne confruntam cu un anumit tip de non-combat in campania electorala, intre candidatii
Deputatul PDL, Gelu Visan a declarat joi, pentru Hotnews.ro ca adoptarea legii care a introdus alegerea primariilor intr-un singur tur de scrutin a fost o greseala. Visan sustine ca, legea pe care PDL a propus-o si chiar el a votat-o, este o eroare care se reflecta acum in campania electorala prin neimplicarea candidatiilor. Totodata, deputatul PDL atrage atentia ca aplicarea un singur tur de scrutin la alegerile parlamentare poate crea un „derapaj democratic si riscam sa ne confruntam cu o democratie a baronilor si nu a poporului”.
Contactat de Hotnews.ro, deputatul PDL a declarat ca, desi a votat legea alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, regreta acest lucru. Visan sustine ca in practica legea a creat non-combat in campania electorala intre candidati iar cetatenii risca sa se aleaga cu un primar care nu si-l doresc.
„Dupa doua saptamani de campanie in teritoriu am constatat ca modificarea introducerea unui singur tur de scrutin la alegerile locale a fost eroare. Initial am sustinut si am votat legea privind alegerea primarilor intr-un singr tur de scrutin dar am constatat in primul rand ca exista un anumit tip de non-combat in campania electorala si vorbesc aici de candidati care au un procent de 25%.
Lipsa celui de-al doilea tur de scrutin il determina pe cel care are un procent de 25% sa nu se mai implice in campania electorala iar batalia politica pur si simplu nu mai exista. Al doilea lucru este mai delicat si vizeaza reprezentativitatea votului cetatenilor. De exemplu prin inlaturare acelui de-al doilea tur de scrutin poate fi ales primar un candidat care a obtinut 30% din voturi iar 70% din cetateni au un primar pe care nu si l-au dorit„, a explicat Gelu Visan pentru Hotnews.ro .
Deputatul PDL sustine aplicarea unui singur tur de scrutin la alegerile parlamentare creeaza pericolul ca democratia sa fie grav afectata.
„Prin alegerea primarilor si a sefiilor de Consiliu Judeten intr-un singur tur de scrutin cumulat cu alegerile parlamentare riscam sa avem un Parlament reprezentat de oameni primariilor si ai baronilor judeteni. Daca parlamentare se fac intr-un singur tur, primariii si presedintii CJ vor fi cei care vor decide cine va merge in Parlament.
Exista o temere ca vom avea parlamentari care vor fi reprezentantii primariilor si baroniilor, cu alte cuvinte un Parlament al baronilor si vom asista la un derapaj democratic, ne vom confrunta cu o democratie a baronilor si nu a poporului„, a mai spus Visan.
In 2011, in luna mai, parlamentarii Coalitiei (PDL, UDMR, UNPR si Minoritatiile) au adoptat proiectul de lege, propus de PDL, care prevedea alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „impotriva” si 3 abtineri. Legea adoptata prevedea ca primarii sa fie alesi intr-un tur de scrutin, cu exceptia situatiilor de balotaj.
PSD si PNL s-au opus acuzand ca proiectul este nedemocratic pentru ca o minoritate poate sa-si impuna opinia, favorizeaza cumpararea de voturi, iar autoritatea se diminueaza.