Sari direct la conținut

Derapaj la France 2: A difuzat un interviu live cu un supravietuitor al atacului aflat langa cadavrul unei victime. France Televisions isi cere scuze

HotNews.ro
Scuzele France Televisions, Foto: Francetvinfo.fr
Scuzele France Televisions, Foto: Francetvinfo.fr

Televiziunea publica franceza a fost nevoita sa ceara publicului scuze, astazi, dupa un derapaj major al canalului France 2, in cursul noptii de joi spre vineri, cand a difuzat imagini socante de la evenimentele sangeroase din Nisa. Scuzele vin in conditiile in care CNA-ul francez s-a sesizat in legatura cu imaginile difuzate de televiziunile franceze in cursul noptii.

France Televisions a admis, vineri, ca France 2 a difuzat imagini si marturii socante, fara a verifica, asa cum cer normele deontologice, daca acestea pot fi difuzate sau nu. „Difuzarea acestui tip de imagini nu corespunde” regulilor jurnalistilor si a societatii France Televisions, a aratat aceasta in comunicatul de presa prin care isi cere scuze.

Imaginile au inclus, intre altele, un interviu cu un supravietuitor aflat in stare de soc, langa trupul uneia dintre persoanele decedate, abordarea jurnalistilor fiind sanctionata in retelele sociale.

Consiliul Superior al Audiovizualului – CNA-ul francez – s-a sesizat in legatura cu derapajele mediatice si a indemnat, vineri, radiodifuzorii sa dea dovada de prudenta si retinere si sa protejeze demnitatea umana, in reportajele despre atacul de la Nisa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro