Sari direct la conținut

Deschiderea oficiala SPOTLIGHT ¬ Festivalul International al Luminii

HotNews.ro
SITTING GUARDIANS OF TIME, Foto: ArCuB
SITTING GUARDIANS OF TIME, Foto: ArCuB

Primaria Municipiului Bucuresti, prin ARCUB, va invita la deschiderea oficiala a celei de a treia editii a Festivalului International al Luminii – SPOTLIGHT, ce va avea loc joi, 20 aprilie, ora 20:30 in Piata George Enescu, cu show-ul Illuminaire al companiei austriece Phoenix Fire Dancers. Illuminaire este fara indoiala cel mai spectaculos show de lumini. Spectacolul de lasere, proiectii, acrobatii, dans este completat de tobe live si de cele mai spectaculoase numere de circ. Un show unic, pe care iti vei dori sa il revezi!

Dupa evenimentul de deschidere instalatiile vor putea fi descoperite pe traseul dintre Muzeul National de Arta al Romaniei si Splaiul Independentei, in perioada 20 -23 aprilie, intre orele 20:30 si 23:00.

SPOTLIGHT 2017 | iNSTALATII

1. Festivalul International al Luminii DIN BERLIN prezinta Artistic projection (GE)

Autor: Festival of Lights Berlin

Localizare: Biblioteca Centrala Universitara ”Carol I”

O instalatie de lumina care se foloseste de fiecare detaliu arhitectural al cladirii pentru a transforma fatada Bibliotecii Centrale Universitare intr-o proiectie artistica de dimensiuni impresionante.

2. Symmetry (HU)

Autor: Maxin10sity

Localizare: Muzeul National de Arta al Romaniei

Vizibila pe fatada Palatului Regal, proiectia realizata de Maxin10sity aduce in fata publicului Spotlight un joc fascinant de forme si culori. Proiectul de video mapping a pornit de la ideea ca simetria face parte din viata fiecaruia dintre noi. Symmetry combina efectele inovatoare si pline de dinamism cu elementele de arhitectura ale cladirii si cu fundalul sonor adecvat.

3. Signal Festival din Praga prezinta FOR PEACE (SK)

Autor: sedem minut

Localizare: Parcul Kretulescu

Alergatorii luminosi adusi din Slovacia si creati de Robert Farkas simuleaza miscarea ca forma de manifest. Figurinele sunt un demers pentru pace, libertate si arta si sunt rezultatul celor mai noi studii ale lui Farkas cu privire la sursele neconventionale de lumina.

4. Signal Festival din Praga prezinta NOISESCAPE (FI)

Autor: Teemu Maattanen

Localizare: Piata Revolutiei, langa Monumentul lui Iuliu Maniu

Instalatia artistului finlandez Teemu Maattanen evoca atat curbele unui deal dintr-o zona rurala, cat si valurile unui ocean. Desi structura este una statica, proiectiile care o anima creeaza iluzia miscarii. Spectatorii asista cu fascinatie la jocul formelor si culorilor printr-o combinatie intre geometria unui caleidoscop si motivele organice japoneze.

5. DISCOBALLS (RO)

Autor: 360 Revolution

Locatie: Calea Victoriei, vizavi de Magazinul Muzica

Una dintre atractiile primei editii Spotlight, Discoballs, revine in 2017 pentru a transforma Calea Victoriei in decor de petrecere. Spoturile luminoase proiectate pe cladirile din zona merg cel mai bine cu muzica mixata live de un DJ si flashmob-uri organizate de dansatori profesionisti si animate de trecatorii care vor sa li se alature.

6. abstract macro (RO)

Autor: Les Ateliers Nomad

Locatie: Hotel Novotel, Calea Victoriei

Fatada hotelului Novotel se tranforma in cel mai surprinzator mod, timp de patru zile, datorita proiectiei 3D realizata de Les Ateliers Nomad. Abstract Macro, show-ul complex de lumini si texturi anima cunoscuta cladire si captiveaza trecatorii prin varietate si energie.

7. laser pacman (RO)

Autor: Tom Brandus / SylenzMedia

Locatie: Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei

O reinterpretare a clasicului joc Pacman care a fascinat milioane de oameni de-a lungul ultimelor 2 decenii. Fatada faimosului Palat al Telefoanelor va deveni astfel o suprafata de joc uriasa, reconstruind intocmai dinamismul bine-cunoscut de arcade in care Pac Man alearga fara oprire intr-un labirint cu scopul de a manca diferite forme colorate, incercand in acelasi timp sa nu fie prins de fantome/monstri.

8. Festivalul International al Luminii DIN BERLIN prezinta sitting guardians of time (AT)

Autor: Manfred Kielnhofer

Locatie: Piateta din fata Teatrului Odeon

O alta versiune a Gardienilor timpului – lucrarea cea mai importanta a sculptorului austriac Manfred Kielnhofer – Sitting Guardians of Time a fost conceputa ca o instalatie de arta publica cu siluete de dimensiuni impresionante. Odata cu lasarea noptii, acestia capteaza vizualurile multicolore ale instalatiilor de lumina proiectate pe suprafata lor.

9. Energy of Bucharest (RO)

Autor: Mindscape

Locatie: Cercul Militar National, Calea Victoriei

Video mappingul ilustreaza interdependenta umana, sub forma unor animatii bazate pe miscarea si apropierea dintre persoane. Stand impreuna oamenii pot descoperi elementele fatadei si construi noi posibilitati. Variantele grafice sunt nenumarate: campuri de energie, vizualizari ale vibratiilor.

10. Grand Hotel Bulevard (RO)

Autor: Art Safari; 360 Revolution

Locatie: Grand Hotel du Boulevard

La editia 2017 a festivalului Spotlight, Grand Hotel du Boulevard este pus in valoare prin arta si lumina. Cladirea care dateaza din 1871 gazduieste la parter reproduceri ale picturilor lui Stefan Luchian. Luminate din spate, dupa procedeul casetelor luminoase, lucrarile de arta incanta bucurestenii cu un efect vizual deosebit de spectaculos.

Nivelurile superioare ale cladirii atrag atentia de la departare, datorita siluetelor multicolore ale ferestrelor. Fiecare geam, acoperit cu un material translucid si iluminat dinamic, da o noua personalitate cladirii de secol XIX.

11. horizontal interference (pl)

Autor: Katarzyna Malejka, Joachim Slugocki

Locatie: Calea Victoriei 22, Blocul Rosenthal

Realizata de artistii polonezi Katarzyna Malejka si Joachim Slugocki, instalatia modulara este o structura luminoasa ce modeleaza spatiile publice prin culoare. Liniile orizontale de lumina multicolora conecteaza trunchiurile copacilor si creeaza noi peisaje in mediul urban, prin infuzia de simplitate si rigoare.

12. iubesc bucureSti (ro)

Locatie: Calea Victoriei langa Magazinul Victoria

Literele volumetrice cu mesajul IUBESC vor fi amplasate pe Calea Victoriei, langa Magazinul Victoria.

13. Aquarium Car (FR)

Autor: Stephane Masson

Locatie: Calea Victoriei 15

Recunoscut pentru lucrarile sale care insereaza un dram de magie si nebunie in rutina vietii de zi cu zi, videographer-ul francez Stephane Masson s-a decis sa transforme, pentru Fete des Lumieres 2011, legendarul Fiat 500 intr-un acvariu care se umple de apa si este populat de pesti rosii cu ajutorul unei proiectii video. Instalatia artistului din Toulouse a participat la Night Festival Singapore (2012), Festivalul La Novella din Franta (2013), Festivalul Luminilor din Dubai (2014).

14. monolith (CZ)

Autor: Hyperbinary

Locatie: Strada Lipscani 19, vizavi de Magazinul Victoria

Creatia sosita din Cehia si realizata de echipa Hyperbynary reprezinta un omagiu adus atmosferei urbane nocturne. Obiectul principal al instalatiei absoarbe lumina inconjuratoare si o transforma intr-un show digital captivant. Compus din peste 3.300 de LED-uri, ansamblul afiseaza intregul spectru de culoare si foloseste una dintre cele mai noi tehnologii in domeniu.

15. proiecTie laser (ro)

Autor: Tom Brandus / SylenzMedia

Locatie: Palatul CEC, Calea Victoriei

Dupa Rainbow Street, curcubeul imens care a iluminat in primele doua editii arhitectura emblematica a Palatului CEC, Spotlight aduce in 2017 un omagiu acestui monument istoric al Bucurestiului printr-o instalatie multimedia arhitecturala gandita de muzicianul si artistul vizual Tom Brandus. Simbol arhitectural al Capitalei, Palatul CEC este pus in alta lumina de cele sapte proiectoare laser ce creeaza efecte de raze tridimensionale, iar luminile inteligente sunt adaptate particularitatilor cladirii, in concordanta cu secventa de lasere si cu evenimentele ritmice si melodice ale mixajului muzical.

16. Festivalul International al Luminii DIN BERLIN prezinta guardians of time (GE)

Autor: Manfred Kielnhofer

Locatie: Muzeul National de Istorie a Romaniei, Calea Victoriei

In fata unor vechi castele, in piete aglomerate sau in parcuri faimoase, instalatia The Guardians of Time a calatorit in diferite orase din lume si a facut parte din mai multe expozitii de arta. Creata de sculptorul austriac Manfred Kielnhofer in 2006, instalatia Gardienii timpului este cea mai renumita lucrare a artistului pasionat de ideea ca omul este intotdeauna pazit de o forta mai puternica decat umanitatea. Folosindu-se de linistea si obscuritatea noptii, misticele siluetele luminate in rosu apar in peisajul urban pentru a ne provoca sa avem o privire de ansamblu asupra spatiului si timpului si asupra locului nostru in lume. Instalatia de arta a fost expusa in cadrul Bienalei de la Venetia, la Berlin, Rio de Janeiro, SUA, Danemarca, Istanbul, Dubai etc.

17. Silhouettes Party (ro)

Autor: Les Ateliers Nomad

Locatie: cladirea Loteriei Nationale, Calea Victoriei

Cunoscuti foarte bine publicului de la editiile precedente Spotlight, Les Ateliers Nomad revin cu un show complex de culori si forme. Pentru acest an, artistii au ales o cladire cu un sarm aparte, dar putin pusa in valoare. Ferestrele cladirii Loteriei Nationale sunt gata sa spuna povestile fericite sau melancolice ale unor cupluri reprezentate prin siluete. Toate acestea, intr-o atmosfera ce abunda in culoare, mister si fantezie.

18. BUCHAREST CALLING (ro)

Autor: MotionLab

Locatie: Calea Victoriei colt cu Strada Franceza

Premiat la festivalurile Golden Drum si Eurobest, studioul specializat in video mapping, animatie 2D si 3D, MotionLab vine la Spotlight cu cel mai nou proiect al sau. Dupa ce, in 2016, MotionLab a fost prima echipa din Romania nominalizata in competitia celui mai mare festival al luminii din lume ¬ Circle of Light din Moscova, anul acesta studioul din Bucuresti reinventeaza trecutul si aduce publicului Spotlight elemente din cultura romaneasca cu proiectul Bucharest Calling.

19. artistic panels (ro)

Autor: Mobius Gallery

Locatie: Calea Victoriei

This Is What You Want, This Is What You Get este un pasaj hipnotic care exploreaza dorintele ca fictiuni perfecte, distanta kilometrica dintre ce ne dorim si ce primim. Alternanta de cuvinte si lumini pulsand ritmic simuleaza procesul interior, dinamismul constelatiilor interioare care ne fac sa dorim neincetat cate ceva si sa proiectam prematur rezultatul. Aceasta instalatie propune prelungirea asteptarii, transpunerea ei in ritm organic, crearea unui spatiu de meditatie minimalist, intens, conceptual.

20. RATE PE APA (ro)

Autor: 360 Revolution

Locatie: Raul Dambovita

De la artere principale, la fatade de cladiri si spatii verzi, Spotlight isi extinde aria de desfasurare in 2017 cu o noua locatie- raul Dambovita este acaparat de invazia multimedia a Festivalului International al Luminii cu o instalatie pe apa de peste 15 metri lungime si 10 metri latime. Compusa din 500 de elemente iluminate, instalatia multicolora Rate pe apa isi schimba intermitent nuantele cromatice in functie de fundalul muzical al proiectului.

Partenerii internationali Spotlight 2017, Festivalul International al Luminii din Berlin si Signal Festival din Praga, vor fi prezenti in festival cu instalatii si proiectii din Austria, Slovacia, Finlanda si Germania.

Festivalul International al Luminii ¬ Spotlight 2017 este organizat cu sprijinul: Cercul Militar National, Muzeul National de Arta al Romaniei, Biblioteca Centrala Universitara, Palatul CEC, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Loteria Nationala, Hotel Novotel, Grand Hotel du Boulevard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro