Sari direct la conținut

Descoperă EcoRating, punctajul care evaluează performanța de mediu a telefoanelor mobile

Smile Media
EcoRating by Orange, Foto: Orange
EcoRating by Orange, Foto: Orange

Dacă ești unul dintre cei pentru care protejarea mediului înconjurător este o prioritate, trebuie să afli mai multe despre punctajul EcoRating, disponibil acum pe www.orange.ro și în Orange shops.

Ce este punctajul EcoRating?

Punctajul Ecorating este sistemul de punctare a telefoanelor care te ajută să identifici în ce măsură telefonul tău este prietenos cu natura. Acesta a luat naștere la inițiativa a cinci dintre cei mai importanți operatori de telefonie mobilă din Europa, printre care și Orange, cu scopul de a stabili gradul de sustenabilitate a telefoanelor mobile. Evaluarea EcoRating are în vedere întreg ciclul de viață al unui dispozitiv, din etapa de pelucrare a materiei prime și producție, până la transport, utilizare și momentul scoaterii din uz.

Cum funcționează?

Cu ajutorul EcoRating telefoanele primesc un scor de la 1 la 100, stabilit în funcție de 5 indicatori esențiali pentru stabilirea performanței de mediu. Cu cât scorul este mai mare, cu atât telefonul este mai prietenos cu mediul. Cei 5 indicatori care contribuie la scorul final sunt:

  • Durabilitatea, care măsoară rezistența telefonului, durata de viață a bateriei, perioada de garanție a telefonului și a componentelor.
  • Potențialul de reciclare, care determină în ce măsură pot fi recuperate și dezasamblate componentele telefonului, precum și potențialul de reciclare al acestora.
  • Potențialul de reparare, care ne arată cât de ușor poate fi reparat telefonul, luând în calcul inclusiv modul în care acesta a fost proiectat. Totodată, acest indicator are în vedere și acțiuni ce pot fi realizate pentru a crește durata de viață a telefonului, precum creșterea nivelului de usurință a reparării, de reutilizare sau îmbunătățirea acestuia.
  • Impactul asupra climei, care evaluează emisiile de gaze cu efect de seră produse de telefon pe toată durata ciclului de viață. Cu cât scorul este mai mare, cu atât impactul asupra planetei este mai scăzut.
  • Eficiența în folosirea resurselor, care evaluează impactul cauzat de cantitatea de materii prime rare folosite la fabricarea dispozitivului (precum aurul, folosit pentru fabricarea componentelor electronice), în raport cu disponibilitatea resurselor.

Cum te ajută pe tine EcoRating?

Cu ajutorul EcoRating ai un reper pentru a compara diferite modele de telefoane mobile în funcție de impactul lor asupra mediului înconjurător. Astfel, ai posibilitatea de a alege modelul de telefon care este potrivit nevoilor tale și care, în același timp, este prietenos cu mediul. În plus, indicatorii EcoRating te pot ajuta să înțelegi mai bine performanța telefonului în general, nu doar față de mediu. Spre exemplu, un dispozitiv cu un scor maxim obținut pentru indicatorul durabilitate va fi cu siguranță unul pe care te poți baza pe termen lung.

De ce să ai încredere în EcoRating?

Punctajul EcoRating oferă o privire obiectivă asupra a ceea ce înseamnă performanța de mediu în industria telefoanelor mobile, iar scopul său este acela de a încuraja producătorii de telefoane mobile să ofere clienților produse sustenabile. Analiza realizată pentru a stabili punctajul fiecărui telefon nu este realizată de operatori sau producătorii de telefoane, ci de o terță parte specializată în evaluarea atentă a tuturor aspectelor ce țin de producția, funcționarea și performanța de mediu a telefonului. Dacă vrei să afli mai multe despre metodologia care se află în spatele punctajului EcoRating intră pe oran.ge/AlegePentruMediu7.

Articol susținut de Orange

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro