„Descurajații”. Orașul celor 150.000 de lucrători care au renunțat să mai caute un loc de muncă 

Populația României este în scădere și asta se vede și pe piața muncii. Dar această piață a muncii se micșorează și pentru că există acei lucrători „descurajați”, care renunță să-și mai caute un job după ce au căutat cu lunile sau chiar cu anii, dar fără succes. În ultimii cinci ani, numărul acestora a crescut în fiecare grupă de vârstă, dar mai ales în rândul celor de 45-54 de ani.

„Descurajarea” nu este doar o stare de spirit. Este un termen oficial pe care Institutul Național de Statistică îl folosește pentru a-i descrie pe românii care ar popula un întreg oraș de dimensiuni medii dacă ar locui toți într-un loc – cam 150.000 de persoane apte de muncă.

Așadar, în timp ce rata șomajului anunțată de INS scade, trebuie ținut cont că există mulți români care au renunțat să mai trimită CV-uri și au încetat să își mai caute de lucru.

„Pur și simplu am ajuns la concluzia că întreaga mea carieră s-a terminat”

Dan Plopeanu are un masterat în design grafic, deținea o mică firmă de creație și avea 4-5 clienți din străinătate. În ultimii ani, doi clienți au fost înghițiți de alte multinaționale, iar contractele lui Dan nu au mai fost prelungite. La cei peste 45 de ani, el este pe punctul de a renunța la angajați întrucât  micile comenzi care îi vin le poate face singur, pentru a-și conserva a zecea parte din venitul pe care îl avea.

Firma lui a aplicat la zeci de firme locale pentru colaborare, fără a primi un răspuns măcar.

Nu are cum să se pensioneze, dar nici nu poate spune că are vreo șansă pe actuala piață a muncii din România.

„Am început să mă îndoiesc de propriile mele abilități. Pur și simplu am ajuns la concluzia că întreaga mea carieră s-a terminat. Companiile din zona mea de expertiză caută fie angajați ieftini, fie se descurcă cu AI sau cu alte aplicații. Cert e că nu par să aibă nevoie de oameni în carne și oase”, spune el.

Lucrătorii descurajați precum Dan nu sunt singurii care dispar de pe piața muncii, dar există puține informații publice despre cine sunt, de fapt, acești oameni sau cum se descurcă ei.

„Se pare că oamenii fac diverse compromisuri până trec linia de sosire a vârstei oficiale de pensionare”, spune un psiholog cu care HotNews a discutat. 

Datele de care dispunem nu ne spun nici dacă și nici câți români fac asigurări privind pierderea locului de muncă, din păcate.

Reinventarea 

Școala este un alt factor care îi îndepărtează pe oameni de la căutarea unui loc de muncă, iar întoarcerea la școală nu este cea mai atractivă opțiune pentru cei trecuți de o anumită vârstă.

„Am trimis CV-uri peste CV-uri. Le personalizam, ca să vadă că nu trimiteam en-gros. Primeam un feedback bun cu privire la abilitățile mele. Dar tot nu funcționa. În etapa următoare nu mă mai chema nimeni”, spune și Andrei Marinescu, absolvent de Litere. 

La 44 de ani, Andrei Marinescu s-a împrumutat de la părinți și acum face un curs de electrician. Anul viitor, el speră să își deschidă propria firmă, că a auzit că se caută electricieni buni. E drept, colegilor de la curs le-ar putea fi tată, ceea ce oarecum îl face să se simtă prost. Nu-i e teamă de IA. „N-are cum să-mi ia mie locul un robot!”, spune Andrei, vanitos. 

Un cerc vicios

De la o anumită vârstă, nu te mai bagă nimeni în seamă, spun recrutorii cu care HotNews a discutat. 

„Nimeni nu vrea să vadă bătrâni în firmă. E ceva instinctiv, e în codul genetic. Cei mai mulți, atunci când aleg un om instinctiv se duc către cei tineri, chiar dacă nu au experiență. Dacă într-o firmă sunt mulți oameni în vârstă, atmosfera e mai apăsătoare, oamenii nu discută unii cu alții și nu vrei să ai atmosfera asta în firma ta. Plus că asta duce și la o scădere a productivității. Cu cât amestecul de vârste, rase sau culturi e mai ridicat, cu atât e mai  greu. Poate pe anumite proiecte punctuale se poate lucra, dar la modul general, oamenii se feresc să angajeze la peste 50 de ani.

Cei care au rămas fără job la vârsta asta trebuie să fie conștienți că va fi mult mai greu să-și găsească un alt loc de muncă. De multe ori se intră într-un cerc vicios: văd că nimeni nu-i reangajează, devin nervoși,  încep să amenințe că îi reclamă pe recrutori că îi discriminează pe motiv de vârstă…”, spune într-o discuție cu HotNews.ro George Butunoiu, head-hunter cu zeci de ani de experiență.

Un alt angajator, care și-a dat doar prenumele, ne-a scris: „Vă prezint pe scurt experienta noastră: Noi angajam doar persoane cu studii superioare. Lucrăm cu firmă de resurse umane, evaluăm în detaliu candidații, câte 6-8 ore de teste + cascadă de selecție CV + interviuri. De ce nu ajungem să angajăm persoane de peste un anumit prag al vârstei:

• Au hârtii / diplome, dar în spatele lor există vid / nu au competențele pe care ar trebui să le aibă.
• Au pretenții financiare exagerate, față de ce sunt dispuși și capabili să pună pe masă. Nu vor să facă deplasări și, în general, nu vor să depună efort la locul de muncă, cred că lor li se cuvine un salariu mare fără ca ei să pună osul.

În concluzie, sunt rupți de realitate. Preferăm să angajăm talente din grupa de vârstă 20 – 35 ani și să-i formăm noi”, spune Lorenzo. (Sursa FOTO: Dreamstime.com)