Deservirea trenurilor de marfă de către un singur mecanic ar reprezenta un atentat la siguranţă, avertizează Federaţia Mecanicilor de Locomotivă
România nu este pregătită, nici din punct de vedere al infrastructurii şi nici tehnic, să rămână într-un singur om pe transportul feroviar de marfă, avertizează Iulian Măntescu, președinte al Federației Mecanicilor de Locomotivă, citat de ziarul Bursa. Mecanicii de locomotivă acuză şi faptul că în proiectul de ordin nu este prevăzut ce se întâmplă dacă singurul agent de pe locomotivă devine inapt şi nu răspunde la telefon şi nici la staţie. „Am avut foarte multe cazuri de infarct şi deces la mecanicii aflaţi în cursă şi ar trebui ca acest ordin să reglementeze ce se întâmplă în aceste situaţii”, a afirmat Iulian Măntescu, liderul FMLR.
Dezbaterea publică privind emiterea unui ordin al ministrului transporturilor în vederea introducerii schemei simplificate de circulaţie pentru trenurile de marfă a readus în atenţie probleme cu care se confruntă operatorii de pe calea ferată: infrastructură feroviară în stare de degradare continuă, lipsă de personal calificat şi tehnică deficitară.
Indiferent că vorbim despre companiile de stat sau despre companiile private, situaţia este aceeaşi, iar ministerul de resort pare preocupat să emită diverse acte normative menite să pună în acord legislaţia internă cu aceea europeană, dar nu ţine cont de condiţiile tehnice precare cu care se confruntă transportul feroviar din ţara noastră în comparaţie cu cel din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Faptul că trenurile de marfă ar urma să fie operate de un singur mecanic de locomotivă nu este contestat de angajaţii din domeniu şi nici de operatorii din transportul feroviar. Ceea ce contestă aceştia este oportunitatea emiterii unui asemenea ordin, ţinând cont că infrastructura feroviară are serioase carenţe, că majoritatea locomotivelor îndeplinesc doar condiţiile minime tehnice pentru a fi folosite în traficul feroviar, că nu există personal suficient, iar din rândurile tinerilor foarte puţin aleg să devină mecanici de locomotivă.
De aceea, membrii Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR) solicită ministrului Lucian Şova să retragă acest proiect de ordin privind aplicabilitatea imediată a schemei simplificate în transportul feroviar de marfă. Ei susţin că retragerea ordinului se impune din cauza degradării infrastructurii şi a faptului că operatorii de transport feroviar nu au investit în resurse umane şi nici în îmbunătăţirea condiţiilor tehnice existente.
Iulian Măntescu, preşedintele FMLR a spus: „În aceste condiţii, deservirea trenurilor de marfă de către un singur agent-mecanic de locomotivă ar reprezenta un atentat la siguranţă. Solicit ca autorităţile şi organele de control să se sesizeze cu privire la aceste aspecte. România nu este pregătită, din punct de vedere al infrastructurii şi din punct de vedere tehnic, să rămână într-un singur om pe transportul feroviar de marfă. Cred că persoanele care decid nu s-au urcat niciodată într-o locomotivă diesel sau electrică, pentru a vedea cum funcţionează toată aparatura existentă la bord, inclusiv staţiile de emisie-recepţie”.
Liderul sindical susţine că anumiţi operatori din domeniul privat, care vor să acapareze cote de piaţă, vor profita de acest ordin şi vor „prostitua piaţa de transport prin aplicarea unor preţuri de dumping”, ceea ce va duce la falimentarea nu doar a CFR Marfă, ci şi a altor operatori de transport feroviar.
Un alt aspect ce nu a fost stabilit clar în viitorul ordin al ministrului de resort se referă la faptul că foarte muţi dintre mecanicii din transportul feroviar de marfă sunt pensionari şi cumulează pensia cu salariul. Conform datelor pe care ni le-a furnizat Iulian Măntescu, preşedintele FMLR, aproape 80% dintre mecanicii de locomotivă de la operatorii privaţi de pe calea ferată au vârste cuprinse între 60 şi 65 de ani, uneori chiar 68 de ani, iar la CFR Marfă, 20% dintre mecanici sunt pensionari care îşi continuă activitatea.
„Ar trebui ca măcar pentru aceştia să rămână al doilea agent pe locomotivă. Dacă nu se doreşte acest lucru, atunci ar trebui să nu li se mai permită pensionarilor să se mai urce în locomotivă, deoarece există efecte asupra acestor persoane din partea factorilor nocivi din locomotivă. Operatorii de transport feroviar ar trebui să pregătească viitorii mecanici de locomotivă şi nu să angajeze pensionari cu vârste cuprinse între 65 şi 68 de ani”, spune Iulian Măntescu.