Despre un viol mediatic

Ii cer iertare fiicei mele, pentru ca altcineva nu va face acest lucru.” Acestea sunt cuvintele izvorate din durerea unui tata ce si-a vazut fiica traversand, probabil, cea mai terifianta incercare de care poate avea parte o femeie. Ca tatal detine o functie la varf in statul roman este mai putin important.

Daca agresiunea a avut sau nu legatura cu apartenenta politica a tatalui este iarasi o discutie lunga si o intrebare la care doar viitorul va aduce raspunsul. Daca il va aduce.

Gravissim pentru societatea noastra este altceva: si anume fervoarea cu care colegi de breasla – unii degraba umblatori cu deontologia si cu morala-n gura! – au comis, la randul lor, un al doilea atentat la intimitate. Dincolo de normele profesiei noastre, un minim recurs la morala ar fi condus la eliminarea din poveste a referirilor la un presupus viol.

Talharirea si agresarea fizica a unei femei (intamplator fiica de demnitar), pe o strada circulata din Bucuresti, este un caz de interes public, din care se pot desprinde numeroase discutii despre siguranta cetateanului ori despre felul in care politia ne protejeaza. Cu atat mai mult cu cat, printr-o declaratie publica, tatal victimei face legatura intre agresiune si statutul sau de om politic.

Insa daca derbedeii au reusit sau nu sa produca si un act sexual, asta nu mai este o chestiune de interes pentru opinia publica! Desigur, un jurnalist poate alege sa satisfaca pornirile unui anumit public, obisnuit cu sangele si cu gunoaiele de tot soiul, varsate cu toptanul pe micile ecrane si pe hartia de ziar.

Acel jurnalist insa trebuie sa stie ca referirea la viol nu face decat sa aplice victimei un stigmat pe care va fi obligata sa-l poarte de aici inainte intr-o societate conservatoare, plina de prejudecati si alcatuita, in buna parte, din oameni gata sa-i judece pe altii cu mult mai aspru decat ar face-o cu ei insisi.

Oare cati dintre acesti colegi de-ai nostri au dat stirea cu violul, dupa care s-au dus acasa cu sentimentul datoriei implinite?

In ce priveste „Evenimentul zilei”, am decis sa abordam problema de interes public a agresiunii petrecute in plina strada si a lipsei de siguranta a cetateanului, dar fara a intra in detalii intime. Pentru ca exista o limita peste care nici regulile meseriei, nici cele ale bunului-simt nu-ti dau voie sa treci.

Ramane ca posturile de televiziune si sumedenia de ziare care se considera serioase – precum cel al presedintelui Clubului Roman de Presa, Cristian Tudor Popescu, ori cel al profesorului de deontologie (!) Gabriel Stanescu, de exemplu – sa explice cum au servit interesul public vorbind despre viol si divulgand in acelasi timp numele victimei.

Si mai ramane, bineinteles, ca insusi Clubul Roman de Presa – cu al sau onorat Consiliu, unde acum cateva luni am fost executati pentru „vina” de a-i aduce critici – sa aleaga binele de rau. Va fi in stare?

Ar mai fi ceva de spus: ca in acest caz atat de delicat, prima galeata cu noroi a fost varsata – unde altundeva decat la OTV! – de C.V. Tudor, un personaj greu de egalat in abjectie. Asta e, din pacate, societatea in care traim.