Sari direct la conținut

Detalii de atmosfera de la marea dezbatere Ponta – Iohannis. Cum s-au contrat cei doi candidati pe coruptie, pe Rosia Montana si pe atacurile din campanie

HotNews.ro
Dezbaterea Ponta - Iohannis e preluata LIVE si de RTV, Foto: Hotnews
Dezbaterea Ponta - Iohannis e preluata LIVE si de RTV, Foto: Hotnews

Prima (si, probabil, singura) dezbatere Ponta – Iohannis s-a consumat marti seara la Realitatea TV, dar a fost preluata integral si de celelalte 4 televiziuni de stiri. A fost o dezbatere la finalul careia nu am aflat mari noutati relevante despre cei doi sau despre cum vad ei chestiunile importante pentru Romania, dar am vazut detalii relevante despre retorica, rezistenta la combat si capacitatea de reactie rapida a celor doi competitori pentru presedintia Romaniei.

Am vazut un Iohannis mai mereu in defensiva, care nu poate sa puncteze nici macar la temele unde Ponta e vulnerabil, uneori paralizat si cantonat in chestiuni tehnice: anticoruptie, votul in diaspora. Ponta – asa cum il stim: agresiv, reactii rapide, lipsa de scrupule, a intors punctele vulnerabile ale PSD in teme de atac. Deznodamantul a fost insa ciudat: Rares Bogdan a anuntat ca Ponta ramane in studio pentru urmatoarea emisiune, Iohannis pleaca pentru ca s-a terminat timpul alocat dezbaterii. Iohannis a fost vizibil deranjat de acest scenariu. In cele din urma, viitoarea emisiune a inceput fara Victor Ponta in platou.

Vezi mai jos detaliile esentiale de atmosfera ale dezbaterii:

  • Dezbaterea se termina, dar, incredibil, Ponta ramine in studio cu Rares Bogdan, iar Klaus Iohannis e poftit afara din studio. Iohannis ramine fara replica.
  • Intrebarea de final a lui Iohannis catre Ponta: Ne-ati spus ca ati votat cu Ion Ratiu, apoi ca ati votat cu candidatul liberal Crin Antonescu. Pot sa contez pe votul dvs. si de data asta? Ponta: Nu, dle Iohannis, pentru ca sinteti doar o poleialaa lui Ratiu si Crin Antonescu, in interior sinteti Traian Basescu. Si eu nu am votat niciodata Traian Basescu.
  • Denise Rifai (jurnalist Realitatea TV) a insistat foarte mult pe intrebarea legata de declaratia de azi a reprezentantului FMI, care a tras un semnal de alarma asupra cheltuielilor. Ponta a vrut sa scape si a citat o declaratie despre care Denise Rifai a spus ca nu e corecta si a citat declaratia in original. Foarte buna prestatia ei
  • Iohannis i-a atras atentia moderatorului Rares Bogdan ca s-a terminat timpul emisiunii. Nu, de fapt a vrut sa spuna ca i se termina timpul de vorbit, dar s-a inteles altceva
  • Iohannis isi cere scuze: Daca am lezat pe cineva in campanie, imi cer scuze. Ponta: Multumesc
  • Ponta ii cere lui Iohannis sa-si prezinte scuze fata de sotia sa, Daciana, pentru un articol publicat in ziarul de promovare al ACL despre presupuse falsuri in declaratia de avere. Iohannis ii cere lui Ponta la rindul lui sa-si prezinte scuze ca l-a facut vinzator de copii, traficant de organe, ca nu e bun roman etc.
  • Prima impresie, dupa o ora de dezbatere: nu am aflat absolut nimic nou si relevant despre cei doi sau despre cum vad ei chestiunile importante pentru Romania. In schimb, am vazut un Iohannis mai mereu in defensiva, care nu poate sa puncteze nici macar la temele unde Ponta e vulnerabil, uneori paralizat si cantonat in chestiuni tehnice: anticoruptie, votul in diaspora. Ponta – asa cum il stim: agresiv, reactii rapide, lipsa de scrupule, intoarce punctele vulnerabile ale PSD in teme de atac.
  • Iohannis raspunde la intrebarea daca vara lui 2012 a fost lovitura de stat. Incepe o enumerare de sefi de CJ-uri PSD-isti cercetati penal sau deja condamnati. Si spune ca toti cei care au incalcat legea trebuie sa plateasca. Inapoi la 2012: zice, complet neconvingator, ca CCR a decis ca lucrurile au fost legale, si ca istoria va lamuri fiecare moment
  • Vine si un clip publicitar cu Iohannis. Ceva cu ceasuri bine facute. Nici o emotie
  • Pauza publicitara. Primul clip – reclama electorala pentru Victor Ponta, pe melodia lui Tudor Gheorghe. Ceva cu romani, mandrie, munti, biserici, barza, manz, bulz – stiti genul
  • Iohannis, salvat de clopotel. Ponta ii pune o intrebare delicata lui Iohannis: A fost lovitura de stat in vara lui 2012 sau nu, ca am vazut ca ati avut declaratii contradictorii pe aceasta tema? Iohannis se lanseaza intr-un raspuns paralel cu intrebarea, Ponta revine cu intrebarea, dar vine momentul izbavitor: pauza publicitara anuntata de Rares Bogdan. Ponta insista cu intrebarea, rares Bogdan insista cu pauza publicitara si promite ca Iohannis va rapsunde dupa pauza. Iohannis a scapat citeva minute de un raspuns dificil
  • Ponta, incredibil!!! Vorbeste de DNA si spune ca „Trebuie sa scapam de discursul dublu”. Nu, nu se refera la el, ci la… Iohannis.
  • Momentul Iohannis: Ii cere pe ton ridicat lui Ponta sa nu-l mai intrerupa, Ponta replica acid: „Nu sinteti pe plantatie de sclavi. Aveti o atitudine de mosier. Va rog sa fiti ala de la mine din birou, cuminte si calm”. Ei bine, asta l-a scos din sarite pe Iohannis: „Va rog sa aveti un minim respect. Daca nu e posibil, facem altfel; eu plec si va continuati vorbaria”. Deja e un mini-scandal. De remarcat ca, la nervi, Iohannis vorbeste la fel de rar, doar ca pe un ton ceva mai ridicat. La Ponta, enervarea se caracterizeaza printr-o voce mai ascutita
  • Momentul Lavinia Sandru 2: Il intreaba pe Ponta daca e adevarat ca nu exista sectie de vot in Cernauti si ce mesaj le da romanilor din Cernauti. Ponta reuseste sa fenteze perfect intrebarea, creind un moment de descumpanire cind cere sa sune un prieten ca la concursurile de cunostinte generale. Lavinia Sandru spune ca da, Rares Bogdan spune ca nu, si Ponta nu mai raspunde la intrebarea delicata despre Cernauti
  • Si acum, „momentul Lavinia Sandru”, lovitura la temelie pentru Iohannis: „E adevarat ca nu ati fost niciodata la Chisinau si Cernauti?”. Replica incredibila a lui Iohannis: „E adevarat ca nu am fost, dar va atrag atentia ca cele doua orase nu mai fac parte din Romania”.
  • Si Iohannis puncteaza apasat din lista de to-do: A spus de citeva ori „Vad la dumneavoastra vorbe, vorbe, vorbe, dar nu vad fapte”. Mai bifeaza una, referinta obligatorie la Divinitate: „Faceti ceva odata, pentru numele lui Dumnezeu!”
  • Ponta mai puncteaza o data: Iohannis il intreaba din banii cui s-au platit vizitele sale in strainatate, Ponta intreaba retoric „Vorbiti de vizita la Angela Merkel?” Iohannis nu lasa asa lucrurile si spune: „Nu, vizita in Italia cind le-ati spus oamenilor sa-si pregateasca portofelele”
  • Ponta a spus-o deja: Iohannis seamana cu Basescu, critica si nu are solutii. A bifat unul din punctele esentiale din punctajele date de consultantii de campanie
  • Iohannis e foarte preocupat de regulile dezbaterii. Mai devreme a spus ca nu i-au fost aduse la cunostinta regulile, acum cere ca raspunsurile lui Ponta sa fie cronometrate 🙂
  • Intra si Iohannis in joc si-l intrerupe pe Ponta cind premierul isi incepe o idee. Tensiunea e mare in studio. Ponta a venit cu o multime de cifre si date privind votul in strainatate, Iohannis apasa pe ideea ca Ponta trebuia sa demisioneze, nu Corlatean
  • Primul clash intre Ponta si Iohannis, pe tema votului in diaspora. Ponta il intrerupe pe Iohannis in mijlocul frazei si ataca, intrebindu-l cum ar fi organizat el, „ca ne dati note la toti”. Iohannis continua cu ritmul sau sacadat sa-l acuze de proasta organizare a votului
  • Straniu: dezbaterea de la Realitatea TV este preluata in direct si de RTV, Antena 3, B1 TV si Digi 24 (vezi captura foto)
  • Scurt moment de intrerupere – in platou s-a auzit zgomotul produs de caderea unui aparat
  • De remarcat austeritatea formatului, cu cei trei intr-un platou fara sustinatori. Dezbaterile din 2009 (ambele tururi) ne obisnuisera cu formate de dezbatere mai ceremonioase, candidatii fiind insotiti de numerosi sustinatori. Locurile in care s-au desfasurat dezbaterile din 2009 au avut un parfum de spectacol mai accentuat
  • Foarte interesant, Rares Bogdan a anuntat regulile jocului, si una dintre ele promite spectacol cu foc de artificii: invitatii isi pot adresa intrebari unul altuia
  • Victor Ponta e imbracat foarte protocolar, cu vesta la costum si cravata albastru inchis cu picatele albe. Klaus Iohannis are o cravata gri-petrol (scuzati eventualele derapaje cromatice, departamentul Life Style si-a incheiat ziua de lucru)
  • A inceput dezbaterea, cu Rares Bogdan moderator (costum albastru inchis, cravata albastru deschis), care a primit „pasa” de la Lavinia Sandru. „In aceasta seara, la Realitatea TV se scrie istorie”, spune Rares Bogdan. Spre nefericirea celorlalte televiziuni, evident 🙂

Urmareste cele mai importante detalii de atmosfera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro