Sari direct la conținut

Deutsche Telekom: Veniturile Telekom Romania au scazut cu 1,3% pana la 972 milioane euro in 2017/Continua scaderea numarului de clienti de telefonie mobila, fixa si internet

HotNews.ro

Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote) a inregistrat venituri in valoare de 972 milioane de euro anul trecut, in scadere cu 1,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar EBITDA (profitul inainte de dobanzi, impozite, depreciere si amortizare) a scazut cu 5,1% pana la 166 milioane euro, arata datele publicate joi de grupul german Deutsche Telekom. Anul trecut, numarul clientilor de comunicatii mobile a scazut cu 8,1% fata de anul 2016 pana la 5,25 milioane utilizatori, in timp ce pe segmentul comunicatiilor fixe, Telekom a ajuns la 1,86 milioane de utilizatori de telefonie fixa (in scadere cu 5,3%) si 1,18 milioane de utilizatori de internet broadband (in scadere cu 1%).

Afacerile Deutsche Telekom in Romania

Afacerile Deutsche Telekom in Romania

Foto: Deutsche Telekom

Grupul Telekom Romania a anuntat in data de 4 decembrie 2017 ca toate operatiunile sale mobile, respectiv cele ale Germanos Telecom, Sunlight si Telemobil (n.a fostul Zapp), au fuzionat intr-o singura entitate – Telekom Romania Mobile Communications (n.a fostul Cosmote). Fuziunea s-a realizat la 1 decembrie 2017, cu scopul de a conduce la o structura organizationala mai agila si mai eficienta. Ca efect al fuziunii, angajatii societatilor absorbite au fost transferati, incepand cu 1 decembrie 2017, catre Telekom Romania Mobile Communications, in aceleasi conditii contractuale prevazute in contractele individuale de munca si cu pastrarea acelorasi drepturi si beneficii.

Telekom Romania a transmis joi un comunicat de presa in care prezinta in special evolutia din ultimul trimestru al anului 2017, astfel:

Telekom Romania Communications (n.a. fostul Romtelecom)

„In T4 2017, veniturile Telekom Romania Communications au scazut cu 3,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 160,3 milioane euro, in principal din cauza tendintei de scadere a veniturilor generate de serviciile de voce fixa. Cu toate acestea, in anul 2017, veniturile au crescut usor cu 0,9%, la 607,7 milioane euro.

EBITDA ajustata a scazut in T4 cu 7,8%, la 26,1 milioane euro, dar pentru tot anul 2017 a avut o tendinta ascendenta, ajungand la 101,9 milioane euro, in crestere cu 9% fata de 2016.

In T4 2017, numarul de clienti pentru pachetele de servicii convergente a continuat sa creasca, cu 36%, fiind depasit pragul de 500.000 abonati. De asemenea, numarul total de clienti TV a crescut usor (+0.4%) la 1,470 milioane, in timp ce numarul de clienti de internet de mare viteza a ajuns la 1,180 milioane. Raportat la T4 2016, veniturile pentru serviciile de voce fixa au continuat sa scada (-15,1%), iar veniturile aferente serviciilor broadband si TV au inregistrat o descrestere de 4,8%, respectiv 1,9%.

Costurile operationale totale, excluzand deprecierea, amortizarea si cheltuielile legate de programele de plecari voluntare, au scazut cu 2,8% in T4 2017, comparativ cu T4 2016. Nivelul mai ridicat al costurilor directe cu clientii (interconectare si telefoane mobile) a fost compensat cu diminuarea costurilor indirecte.

Telekom Romania Mobile Communications (n.a fostul Cosmote)

In T4 2017, Telekom Romania Mobile Communications a inregistrat venituri totale de 139,5 milioane euro, in crestere cu 14,4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in principal datorita veniturilor mai mari generate de segmentul de abonamente si de veniturile mai ridicate din vanzarea de echipamente. Veniturile din servicii au crescut cu 13,1%, la 83,5 milioane euro.

Baza totala de clienti Telekom Romania Mobile a fost de 4,7 milioane, in scadere cu 11,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in principal din cauza eliminarii SIM-urilor prepaid inactive. Segmentul postpaid a reprezentat 34,5% din baza totala de clienti.

In T4 2017, EBITDA ajustata a scazut cu 16,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, la 14,7 milioane euro.

In trimestrul patru 2017, ARPU a fost de 6,0 euro. In 2017, cresterea raportata la anul precedent a fost de 9%, atingand 5,2 euro.”

  • Actionariatul firmelor din grupul Telekom Romania

    Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din actiuni) si de statul roman (45,99% din actiuni). Actionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care detine 40% din actiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este detinuta de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din actiuni), Telekom Romania Communications (30%) si actionari persoane fizice (0,00000126%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro