Sari direct la conținut

Deutsche Welle își reactivează serviciul ungar pe fondul temerilor privind libertatea presei

HotNews.ro
Deutsche Welle își reactivează serviciul ungar pe fondul temerilor privind libertatea presei

Postul internațional de radio german Deutsche Welle va începe să producă materiale în limba maghiară pentru prima dată după decenii, decizie determinată de îngrijorările privind declinul diversității și libertății presei în Ungaria, informează joi Euractiv.com și Reuters, citate de Rador.

În urmă cu câteva luni postul american Radio Europa Liberă, o altă inițiativă postbelică menită a răspândi valorile occidentale ascultătorilor lipsiți de informații din spatele Cortinei de Fier din vremea războiului rece, și-a reluat și el serviciile ungare.

„Vedem că diversitatea presei și libertatea presei se înrăutățesc continuu în Ungaria”, a declarat Peter Limbourg, directorul general al DW.

Guvernul de dreapta al premierului Viktor Orbán a fost criticat de asociații pro-drepturi pentru că menține presa sub un control strict, folosindu-se de o combinație între controlul direct, plăți directe pentru publicitate și legislație.

Țara s-a prăbușit 33 de poziții în ultimii șapte ani în clasamentul libertății presei realizat de Reporteri Fără Frontiere. Luna aceasta, Klubradio, ultimul post de radio pro-opoziție, și-a încetat emisia fiindcă i s-a retras licența.

Decizia DW, care amintește de perioada de vârf a emisiunilor de radio internaționale din vremea războiului rece, când posturi internaționale susținute de guverne aflate de ambele părți ale Cortinei de Fier concurau pentru a-și disemina punctele de vedere în lume, a provocat reacții feroce.

„DW e profund părtinitor și a alimentat o Orbánofobie irațională ani de zile. Dacă asta numiți voi «serviciu public» de presă german, atunci noi suntem profund îngrijorați pentru diversitatea presei din Germania”, a declarat într-un e-mail purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs.

„A avea tupeul să ne ofere «povești adevărate» ungare de la Berlin, altfel sărăcăcioase și neinspirate, este un alt exemplu trist privind întruchiparea dictaturii de opinie a presei germane de stânga liberale [sic!]. Aroganța este uluitoare”, a mai spus Kovacs.

Limbourg a fost nedumerit de criticile Ungariei la adresa deciziei, care a fost luată de conducerea postului, independent de guvernul german.

„Am fost surprins”, a declarat el. „Au reacționat chiar înainte de a vedea ce vom produce. O reacție precum aceasta cu siguranță nu denotă prea multă încredere de sine”.

DW produce de decenii conținuturi și pentru alte state UE, inclusiv Bulgaria, Polonia și România, însă transmisiile pentru Ungaria încetaseră în 2000, la 11 ani după căderea comunismului în Europa de Est.

BBC World Service și Radio France Internationale și-au sistat și ele emisiunile pentru cea mai mare parte a regiunii după războiul rece.

Serviciul DW va începe modest, de la finalul lui martie, prin încărcarea de emisiuni pe un canal special de YouTube în limba maghiară. Limbourg afirmă că i s-a alocat un buget situat „la mijlocul” spectrului „cu șase cifre”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro