Dezinflatie vs. deficite externe si impovararea bugetului

Un leu masiv apreciat poate contracara puseurile inflationiste din prima parte a anului. Dar deficitele externe se vor adanci, iar efectele nu vor intarzia.

Aprecierea monedei autohtone este normala pentru o economie care vine din urma, care progreseaza prin castiguri de productivitate. Pe de alta parte, o apreciere masiva si de durata a leului, fie cu fluctuatii, erodeaza stabilitatea economica daca avansul de productivitate nu este corespunzator. Unii analisti anticipeaza un euro cotat la circa 25.000 lei in anul 2007.

Acest rationament extrapoleaza o tendinta fara a examina sustenabilitatea ei, daca economia romaneasca va avea castiguri de productivitate care sa tina sub control deficitele externe.

Deficitul de cont curent a ajuns la peste 7% din PIB in 2004 si alte conditii fiind neschimbate, pentru a avea un euro cotat la 25.000 peste doi ani – fara o deteriorare a deficitului mentionat – ar trebui ca avansul de productivitate in ansamblu sa fie de 30%-40%.

Este aceasta ipoteza credibila? Argumentul ca avem nevoie de aprecierea leului pentru convergenta reala cu UE suna ridicol cand neglijeaza un adevar cu care nu se glumeste: convergenta reala iti este data de productivitate; cererea, daca devanseaza productivitatea reala, cauzeaza deficite nesustenabile la nivel de firma si economie nationala.

Legat de aprecierea leului, supun atentiei trei teme de meditatie pentru politica economica.

Prima, daca ne putem permite o apreciere mare a leului in conditiile unor intrari mari de capital interesat de plasamente financiare; ne putem permite o flotare libera a leului cand strada pare a avea un singur sens pentru o perioada de timp importanta?

Daca sensul s-ar modifica la un anumit moment, dupa acumularea unor deficite externe de mari dimensiuni, nu este prea riscanta o depreciere severa a leului avand in vedere dualitatea sistemul monetar de la noi? Sterilizari ale BNR cu dobanzi de 11%-12% (fata de dobanda de referinta de circa 16%) este un indiciu ca Banca Centrala este preocupata de riscul bilantier, de cresterea creditului

neguvernamental in valuta.

Pe de alta parte, dobanzi ce scad prea rapid (ceea ce ar avea sens in vederea diminuarii apetitului capitalului non-rezident) nu este consistent cu o politica monetara antiinflationista.

A doua tema priveste dialogul BNR cu bancile comerciale. Se vede aici un „coordination failure”. BNR spera ca bancile comerciale sa cumpere valuta la cotatiile scazute, evitand sa sugereze vreun prag de interventie, in timp ce bancile comerciale testeaza prag dupa prag pentru a cumpara cat mai ieftin; este un joc periculos.

Raman la opinia ca economia noastra nu este pregatita pentru o flotare deplin libera, ca o apreciere excesiva a leului nu este buna pentru economie, tot cum nu sunt bune mari fluctuatii ale leului. Avem o economie inca rigida, cu costuri de ajustare mari.

Precum alte banci centrale, si BNR ar trebui sa foloseasca interventii verbale care deplang variatii extreme ale cursului pe perioade scurte de timp (cand un purtator de cuvant al BNR vorbeste de „demolarea unui mit” prin trecerea euro sub pragul de 36.500, speculatorii sunt invitati sa testeze praguri mai joase”).

A treia tema priveste bugetul. Analizand introducerea tintirii directe a inflatiei in Romania am semnalat ca despovararea politicii monetare de mai multe tinte se poate solda cu supraimpovararea politicii bugetare daca restructurarea economiei nu este adecvata. BNR insasi spune ca politica monetara singura nu poate aduce inflatia la 3%-4% in mod durabil, in lipsa restructurarii.

Iar a miza pe aprecierea leului ca factor dezinflationist se poate dovedi o solutie foarte riscanta.

Tinta de deficit bugetar convenita cu FMI, de 0,5%, pe fondul cresterii deficitelor externe indica rolul de reglator principal pe care-l capata bugetul public. Dar exista limite obiective in folosirea bugetului ca reglator.

Daca deficitele externe vor creste, este realist sa imaginam surplusuri bugetare de 1,5%-2% cand presiunile viitoare pe buget se vor amplifica? A taia tot mai mult din cheltuieli devine supercostisitor.

Chiar daca s-ar diminua deficitele-cvasi-fiscale vizibil, trebuie gasite modalitati de a controla expansiunea creditului neguvernamental si aici bugetul public nu poate actiona; aici trebuie sa intervina banca centrala, prin diverse mijloace. BNR a anuntat o serie de masuri, dar este probabil sa fie nevoie de mai mult.

Politica bugetara trebuie sa sprijine dezinflatia; dar si politica monetara si cea de curs trebuie sa evite supraimpovararea bugetului. Numai asa asiguram stabilitatea durabila a economiei.

PS. Persist in a pleda pentru amanarea accesului nonrezidentilor la piata monetara autohtona. Altminteri vom avea un design mult suboptimal in politica economica. Nu inteleg cum ceea ce este rational, in avantajul economiei noastre, ar primejdui semnarea Tratatului in aprilie si aderarea Romaniei la UE in 2007. Uniunea are nevoie de o Romanie cat mai putin fragila economic.

Daca premierul Calin Tariceanu si guvernatorul Mugur Isarescu ar vorbi cu Juan Manuel Barroso in aceasta privinta, nu vad ce ar sta in calea deciziei rationale!