Dezmat PSD in Sibiu
Desi mai este o luna de zile pana la startul campaniei electorale, primarul orasului Avrig nu a ratat prilejul se face cunoscut si placut pentru ca la alegerile din iunie, concitadinii lui sa stie pe cine pun stampila.
Una dintre aceste ocazii s-a ivit la balul organizat de organizatia de tineret a PSD, (Tineretul Social Democrat), care a avut loc sfarsitul saptamanii trecute in orasul Avrig si la care discursul electoral a fost una dintre distractii pentru cei prezenti.
Tinerii care au participat ne-au declarat ca la petrecerea social-democratilor s-a cam lasat cu manifestari „deocheate”, iar la acestea a asistat chiar si primarul. Gheorghe Fraticiu recunoaste ca e un fel de campanie, dar ca toata lumea o face pe ascuns. „De ce sa ne ascundem toata lumea isi face campanie, nu numai eu!”, a declarat Gheorghe Fraticiu.
„Va place? Veniti la sa va inscrieti la TSD si veti avea parte numai de distractie”
Dar iata cum au decurs ostilitatile la balul TSD, povestit de un tanar din Avrig, care a dorit sa ramana in anonimat. „Toata lumea a fost uimita sa vada ca la bal a venit un grup de tineri pesedisti adusi special de la Sibiu intr-un microbuz. Acestia au avut rolul de a face atmosfera, sa strige TSD, sa faca galagie atunci cand cel ce prezenta mentiona filiala TSD Avrig, Bradu sau Marsa.
Seara s-a numit „Carnavalul primaverii” si a fost prezentata de un membru TSD, George Menchiu, care inainte de a prezenta un concurs si la finalul acestuia spunea: „Va place? veniti si va inscrieti la filiala TSD Avrig si veti avea parte numai de distractie, va asteptam pentru ca noi suntem cei mai buni”.
Primarul invitat special
La carnaval a luat parte si primarul Gheorghe Fraticiu, Cosmin Ionescu si alti membri TSD Sibiu, care obisnuiesc sa organizeze astfel de manifestari saptamanal in toate localitatile mari din mediul rural si urban. „Majoritatea celor mascati si cele mai frumoase costume au fost imbracate de membrii TSD Sibiu care au si castigat in mare parte premiile.
Acestea au constat in torturi, sampanie, butelii de vin si bere”, spune tanarul care a fost prezent la petrecere.
Chiloti drept masca
Cel mai fierbinte moment a fost, insa, parada mastilor, insotita de un striptease masculin al unor tineri de prin partea locului, care au reusit sa le incinga pe domnisoare si nu i-au deranjat pe domni. „La parada mastilor, in fata membrilor TSD, trei tineri avrigeni s-au dezbracat pana la chiloti, insa, nimeni nu a fost deranjat de chestia asta.
Premiul cel mare a fost inmanat chiar de Gheorghe Fraticiu care a dat un tort mare, astfel facandu-si putina campanie electorala”, mai spune martorul. Avrigenii veniti in discoteca au avut parte de doua concerte, membrii trupelor multumind in nenumarate randuri PSD-ului si TSD-ului.
Antrenament electoral, atacul la opozitie
Tinerii social-democrati s-au amuzat bine cand au acordat un premiu cu bataie lunga la adresa opozitiei, adica premiul pentru o masca ce intruchipeaza un batran pe moarte. „Cel de-al saselea premiu a fost oferit unui tanar mascat intr-un batran schilod, in carje. Acesta a primit premiul deoarece membrii TSD au considerat ca acesta reprezinta opozitia, batranul fiind pe moarte.
Printre cei mascati, au mai fost un preot, un cantor cu vioara si un tip ce reprezenta moartea. Acestia au facut mai multe „slujbe” la masa TSD si la Fraticiu, iar cantorul le-a cantat un ultim cantec, dupa care a venit moartea”, explica tanarul avrigean.
Jandarmi, politisti si gardieni…
Ca sa nu-si pateze obrazul cu te miri ce ilegalitati ori scandaluri, reprezentantii partidului aflat la putere au chemat efective sporite de ordine, astfe ca discoteca a fost impanzita si imprejmuita de jandarmi, politisti si gardieni, doi dintre acestia fiind permanent langa masa primarului Gheorghe Fraticiu.
„Pe tot timpul balului in discoteca au fost impartite calendare cu Gheorghe Fraticiu… ceea ce este putin ilegal, din cate stiu eu nu a inceput campania. Trebuie sa mai spun ca pana acum nu a mai fost o petrecere TSD in Avrig. Acestia au organizat si o tombola pentru avrigeni.
Imediat dupa ce premile 1,2,3,4,5 au fost date membrilor TSD, veniti mascati de la Sibiu, acestia au fost urcati in microbuz, discoteca ramanand astfel aproape goala”, povesteste martorul despre balul deocheat cu mesaj electoral nemascat al tinerilor pesedisti.
„Calendarele din banii mei”
Gheorghe Fraticiu recunoaste ca a impartit calendare si spune ca le-a facut din banii sai, nu din banii primariei. „Probabil s-au dat si calendare dar nu vad nici o problema. Hai sa fim seriosi ca toti isi fac campanie in perioada asta, nu stiu de ce ne tot ferim… Si de ziua femeii am dat la doamnele din Avrig cate o floare si un calendar. Mi se pare un gest firesc.
Eu habar nu am de striptease masculin si alte lucruri din astea. O fi fost, dar dupa ce am plecat de la discoteca… ca eu nu am stat decat pana pe la 11. A fost frumos, nu stiu de ce vor unii sa murdareasca o petrecere din asta. Si pe langa asta a fost a TSD-ului era normal sa se stie cine o face. Nu?”, a mai precizat Gheorghe Fraticiu.
Balurile, traditie pesedista
Apropierea campaniei electorale pentru alegerile locale din luna iunie 2004 face ca fiecare eveniment sa fie exploatat de partidele politice in sensul promovarii imaginii. Tinerii social democrati nu au stat degeaba astfel ca, de mai bine de un an de zile misuna prin toate colturile judetului, la fel ca si seniorii.
Ei au organizat baluri cu adolescentii de la sate si nu au ratat nici un prilej, cum ar fi Ziua femeii, Valentine’s Day ori Dragobetele pentru a aduna „electoratul” la petreceri. Balul Martisorului de la Talmaciu, Balul TSD de la Biertan si de la Atel, sunt doar cateva dintre manifestarile la care tinerii sunt indoctrinati cu politica social-democrata prin manifestari deocheate.