DIB – mecanismul datoriilor si putin despre arierate

In articolul precedent am spus ca in studiul distrugerii nu avem nevoie de multe puncte de referinta pentru studiu, doar de un sistem de referinta si de stresori. Stresorii genereaza distrugere in sistemul de referinta, distrugere care poate fi manifesta (absoluta, potentiala/partiala) sau virtuala. Articolul de acum este primul dintr-o serie mai lunga legata de „aplicatii practice” ale acestui mecanism simplu in viata economica, scrie userul Alex@formidabilii.org, pe blogul Jeopardy.

Criza economica prelungita de azi este fara indoiala legata de credit si datorii. Este important sa intelegem care este mecanismul prin care creditul si datoriile creeaza distrugere virtuala sau manifesta in sistem.

In primul rand este important sa distingem diferenta structurala si calitativa dintre active (assets) si pasive (liabilities). Orice contabil va fi in stare sa defineasca cele doua concepte, si mai ales va fi in stare sa le balanseze intr-o situatie financiara a unui sistem (persoana fizica, companie comerciala, ONG, stat, etc).

Balansarea activelor si pasivelor este o greseala fundamentala daca depaseste nivelul de simpla conventie si daca sunt luate decizii comerciale pe baza acestei balansari. Aici Emil si toti contabilii din lumea asta imi vor sari in cap, so be it 🙂

Activele sunt parte din sistemul de referinta. Pasivele scadente sunt stresori manifesti, pasivele nescadente sunt stresori. Intre active si passive exista o diferenta fundamentala calitativa si structurala. Desi ambele sunt exprimate in bani si cuantificate, fiecare au o ‘existenta proprie’ si variaza in valoare in timp – uneori necorelat. ‘Lebedele negre’ pot afecta fie activele fie pasivele in mod independent si necorelat- daca activele scad nu inseamna ca si pasivele vor scadea.

Din vocabularul contabililor si al economistilor ar trebui sa dispara termenul de ‘active nete’ sau ‘pasive nete’ generate de balansarea activelor si pasivelor. Este un termen fara sens, avand in vedere diferentele structurale intre cele doua. Putem discuta de active/pasive nete ca si conventie, dar e daunator sa luam decizii pe baza celor doua.

Sa presupunem ca am cumparat o casa pe credit. In momentul acela avem un activ (casa) si un pasiv (creditul). Cata vreme am platit un avans considerabil, se presupune ca avem un ‘activ net’ (valoarea casei este mai mare decat valoarea principalului ramas de plata). Bancile sunt atente ca in portofoliul lor sa fie credite bazate pe active nete, daca valoarea casei scade sub valoarea creditului de multe ori bancile solicita acoperirea cu sume suplimentare de bani (iesirea din ‘negative equity’). Daca luam in considerare si dobanda viitoare atunci este foarte probabil sa stam pe un pasiv net, la sfarsitul platii creditului sa fi platit mai mult decat valoarea casei. Dar dobanda este un cost de oportunitate, ca sa nu intram prea mult in detalii sa presupunem in acest moment ca este un cost justificat.

Din momentul in care cele doua (activul si pasivul) intra in posesia/proprietatea noastra, suntem responsabili pentru ambele. In mintea noastra suntem relaxati pentru ca avem casa care ‘acopera’ creditul (balansarea activului cu pasivul intra in actiune). Insa valoarea casei poate scadea brusc (vezi 2008-2009 etc) insa valoarea creditului nu scade si chiar mai mult in anumite economii dobanzile au fost majorate. Asadar dintr-o situatie acoperitoare ajungem intr-o situatie delicata si de multe ori distructiva. In loc ca resursele de bani (din venituri salariale, etc) sa fie directionate catre consum si noi investitii ele sunt directionate catre acoperirea distrugerii din valoarea activului si/sau catre acoperirea distrugerii din cresterea dobanzii.

Indatorarea devine un stresor si genereaza distrugere manifesta in momentul in care devine scadenta sau in momentul in care este solicitata rambursarea de catre creditor. Amanarea platilor nu face decat sa decaleze manifestarea distrugerii, care exista deja sub forma virtuala (stresorul este sigur, doar efectul este amanat). Amanarea platii duce si la acumularea de dobanzi, crescand astfel valoarea distrugerii virtuale.

Arieratele sunt o forma a distrugerii virtuale. Firmele au deja datorii pe care le amana. Datoria exista si e scadenta, stresorul actioneaza deja asupra sistemului. Momentul platii este doar o chestiune de timp. Iar distrugerea creste pe masura ce plata este amanata si dobanzile se acumuleaza.

Comenteaza pe Jeopardy.ro