Sari direct la conținut

DIGI s-a imprumutat cu 200 milioane de euro pe o perioada de 12 luni pentru achizitia operatorului de telecomunicatii Invitel din Ungaria si pentru alte scopuri generale

HotNews.ro
Sediul RCS&RDS, Foto: RCS & RDS
Sediul RCS&RDS, Foto: RCS & RDS

Grupul DIGI, controlat de miliardarul oradean Zoltan Teszari, a anuntat luni pe bursa ca, in data de 13 octombrie, a incheiat un imprumut pe termen scurt (12 luni) in valoare de 200 milioane de euro cu un sindicat bancar format din Citibank, London Branch si ING Bank. Din acest imprumut, 140 de milioane de euro a fost folosita pentru finantarea achizitiei operatorului de telecomunicatii din Ungaria, Invitel Tavkozlesi Zrt., de catre Digi Kft. (subsidiara RCS&RDS din Ungaria), tranzactie anuntata in de 21 Iulie 2017. Suma de 60 de milioane de euro va fi folosita pentru scopuri generale corporative ale grupului DIGI.

  • „Societatea doreste sa-si informeze actionarii si investitorii ca pe data de 13 Octombrie 2017, RCS & RDS S.A. (subsidiara din Romania a Societatii – ‘RCS&RDS’), DIGI Tavkozlesi es Szolgaltato Korlatolt Felelossegu Tarsasag (subsidiara din Ungaria a RCS & RDS S.A- ‘Digi Kft.’), in calitate de imprumutati, Societatea, in calitate de garantor, si Citibank N.A., London Branch si ING Bank N.V. in calitate de aranjori, au incheiat un imprumut pe termen scurt cu doua facilitati in valoare agregata de 200.000.000 EUR ( ‘Imprumut Bridge 2017’).
  • Una dintre facilitati, in valoare de 140.000.000 EUR, a fost obtinuta pentru a finanta achizitia operatorului de telecomunicatii din Ungaria, Invitel Tavkozlesi Zrt., de catre Digi Kft., tranzactie cu privire la termenii careia am informat actionarii si investitorii pe data de 21 Iulie 2017.
  • Cealalta facilitate, in valoare de 60.000.000 EUR, a fost obtinuta pentru scopuri generale corporative ale Societatii.
  • Imprumutul Bridge 2017 are o maturitate de 12 luni. Poate fi extins pentru o perioada suplimentara de pana la 6 ori 12 luni.”, se arata in anuntul facut luni, 16 octombrie, de DIGI pe Bursa de Valori Bucuresti. (vezi documentul atasat).

UPDATE Societatea de avocatura PeliFilip a anuntat luni ca „a acordat asistenta Digi Communications in contractarea a doua facilitati de credit pe termen scurt in valoare de 200 milioane de euro.

Una dintre facilitati, in valoare de 140 milioane euro, va fi utilizata in vederea finantarii achizitiei de catre Digi HU a unui pachet de actiuni ce reprezinta 99,998395% din capitalul social si drepturile de vot din Invitel Tavkozlesi Zrt., conform contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 21 iulie 2017 cu societatile Ilford Holding Kft. si Invitel Technocom Tavkozlesi Kft., actionand in calitate de vanzatori.

Cealalta facilitate, in valoare de 60 milioane de euro, va fi utilizata de catre Digi in scopuri generale corporative. Imprumutul are o maturitate de 12 luni, cu posibilitate de extindere pentru o perioada suplimentara de pana la 12 luni.

Echipa PeliFilip care a asistat Digi in acest proiect a fost coordonata de Alexandru Birsan, partener PeliFilip, alaturi de Mirona Apostu, avocat senior, si de Andreea Banica, avocat colaborator”.

DIGI Communications a anuntat in luna iulie din acest an ca filiala sa din Ungaria, DIGI Tavkozlesi es Szolgaltato Kft. („Digi HU”), a incheiat un contract de cumparare actiuni pentru achizitia a 99,998395% din capitalul social si drepturile de vot din Invitel Tavkozlesi Zrt („Invitel”), pretul total al tranzactiei fiind de 140 de milioane de euro.

Invitel face parte din Grupul Invitel si este unul din operatorii cheie pe piata de telecomunicatii din Ungaria, cu o prezenta de peste 20 de ani. Invitel ofera un portofoliu cuprinzator de servicii clientilor rezidentiali, precum si clientilor de tipul intreprinderilor mici, inclusiv servicii multimedia si de divertisment, cum ar fi serviciile de televiziune digitala si HD interactive, servicii de internet rapid si servicii de telefonie fixa, oferite prin intermediul retelelor sale regionale si este al doilea cel mai mare operator de servicii de telecomunicatii fixe si internet fix din Ungaria prin raportare la segmentul de clienti rezidentiali si clienti de tipul intreprinderilor mici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro