Din decembrie, Big Brother pe piata creditelor
Clientii bancilor vor primi note („scoring”) in functie de comportamentul la plata creditelor, care vor putea fi folosite ca certificate de bonitate atat in relatiile de afaceri, cat si in obtinerea unor credite mai avantajoase, a declarat miercuri presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea. Totodata, Ghetea a anuntat ca institutia pe care o conduce va solicita autoritatilor sa permita prestatorilor de servicii sa ofere Biroului de Credit informatii despre clienti.
Sistemul de scoring va fi realizat de catre Biroul de Credit si va fi aplicat probabil din luna decembrie, a precizat directorul general al acestei institutii, Serban Epure. „Din iunie vom incepe sa construim scoringul si speram ca de la mijlocul lunii decembrie sa fie pus in aplicare”, a precizat acesta, in cadrul unui seminar.
„In viitor, vom putea emite certificate de buna purtare a clientilor, care vor putea beneficia de acestea in relatiile de afaceri, dovedindu-le partenerilor bonitatea financiara. Asa cum se emit caziere fiscale sau juridice, se vor emite si certificate privind istoricul la plata”, a explicat, la randul sau, Ghetea. „Va veni o vreme cand gradul de indatorare al unui client va fi mai relaxat pentru cei care vor avea un scoring bun”, a mai spus presedintele ARB.
Ghetea a declarat ca ARB va solicita autoritatilor sa le permita prestatorilor de servicii, in special companiilor de telefonie mobila, sa furnizeze informatii despre clienti Biroului de Credit. „Vom ridica maine in Consiliul de Administratie al ARB problema participarii firmelor prestatoare de servicii la Biroul de Credit si vom solicita, probabil, autoritatilor sa le permita acestora sa devina participanti”, a anuntat presedintele ARB, care a adaugat ca, in opinia sa, masura privind restrictionarea participarii prestatorilor de servicii la Biroul de Credit nu trebuia luata, intrucat populatia nu este suficient de educata.
Autoritatea Nationala de Supraveghere a prelucrarii datelor cu caracter personal a emis o decizie potrivit careia prestatorii de servicii nu pot oferi Biroului de Credit informatii despre clienti. „Inainte de a aparea aceasta decizie, am discutat cu firmele de telefonie mobila si le-am convins ca e bine sa ne furnizeze informatii, iar la sfarsitul anului 2006 aveam semnate deja contracte cu doi furnizori. Daca nu era aceasta decizie, aveam la momentul actual contracte cu toate firmele”, a spus directorul general al Biroului de Credit.
Biroul de credit este functional de la mijlocul anului 2004 si colecteaza datele pozitive sau negative referitoare la platile aferente relatiilor de creditare, furnizate in special de catre banci. In cei patru ani de functionare, institutia a eliberat circa 18 milioane de rapoarte de credit. Biroul are in evidenta 4,8 milioane de debitori, care detin peste 8,3 milioane de credite. Institutia primeste date de la 28 de banci, care au o cota de piata de 98,5%, opt firme de credit de consum si doua companii de leasing.