Sari direct la conținut

Din iunie circulă trenurile directe către Istanbul, Varna și Sofia. Cât costă biletele și cât de lungă este călătoria

HotNews.ro
Vagon de dormit turcesc, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Vagon de dormit turcesc, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

CFR Călători informează că, în perioada 14 iunie – 14 octombrie 2024, trenul internațional „România” va asigura zilnic legătura directă de la București către Istanbul /Halkali, Varna, Sofia și retur. Drumul este lung din cauza staționărilor la vamă și a vitezelor mici. Trenurile opresc în foarte multe stații din Bulgaria.

Cel mai confortabil este vagonul cușetă cu patru locuri de la TCDD (compania feroviară din Turcia) care însă face 19-20 de ore pe 803 km și fiindcă staționează mult, vagonul fiind atașat la mai multe trenuri regionale lente din Bulgaria.

De la București la Sofia sunt 509 km, iar de la București la Varna, 357 km. Trenurile vor merge spre Giurgiu tot prin ruta ocolitoare, via Videle, fiindcă nu s-a deschis circulația pe podul de la Grădiștea.

Același tren are deja în componență vagoane către Sofia, respectiv Varna. Drumul până la Varna durează aproape zece ore, la fel de lung este și până la Sofia.

Program de circulație și tarife

București – Istanbul / Halkali

Tren internațional „România” 461 (461/ 465/ 493/ 12504): București Nord (plecare 10:47) – Istanbul /Halkali (sosire 06:34).

Tren internațional „România” 460 (12503/ 492/ 464/ 460): Istanbul/Halkali (plecare 20:00) – București Nord (sosire 17:17)

Un bilet Bucureşti Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 56 euro.

Gara Halkali este la 25 km de gara Sirkeci, cea mai cunoscută din Istanbul, iar drumul cu transportul în comun durează cam o oră.

București – Varna

Tren internațional „România” 461 (461/ 2615): București Nord (plecare 10:47) – Varna (sosire 20:55)

Tren internațional „România” 460 (2612/ 460): Varna (plecare 07:45) – București Nord (sosire 17:17)

Un bilet Bucureşti Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, costă 31 euro.

București – Sofia

Tren internațional „România” 461: București Nord (plecare 10:47) – Sofia (sosire 20:21)

Tren internațional „România” 460 (2611/ 460): Sofia (plecare 07:00) – București Nord (sosire 17:17)

Un bilet Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 32 euro.

Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare.

Perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile. Pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro