Din punctul de vedere al valorii tranzactiilor, BVB se apropie de performanta bursei din Zimbabwe
In ultimele saptamani, se pare ca bursa de la Bucuresti nu mai intereseaza pe nimeni. Volumele au scazut pana la niveluri jenante, iar o mana de companii sunt responsabile pentru 70-80% din tranzactii. In aceste conditii, m-am gandit sa fac o sumara comparatie intre BVB si bursa din Zimbabwe, tara de care faceam “misto” cand discutam despre inflatie.
La BVB, de la inceputul lunii iulie si pana ieri, deci in 10 sedinte, s-au tranzactionat actiuni in valoare de 19.4 milioane de dolari, media zilnica fiind de $1.94 milioane. Capitalizarea companiilor cotate a ajuns la 13 miliarde de euro, respectiv 10% din PIB.
Dupa ce a fost inchisa timp indelungat, Bursa din Zimbabwe (ZSE) a fost redeschisa in 19 februarie, iar in 10 iulie a sarbatorit atingerea unei valorii de tranzactionare de 100 de milioane de dolari, ceea ce inseamna in medie $1.1 milioane pe zi, mai multe aici.
In prima zi de tranzactionare s-au tranzactionat actiuni in valoare de 30 de dolari (!!), in timp ce in 10 iulie s-au realizat tranzactii de $1.6 milioane.
Cea mai buna sedinta a fost cea din 19 iunie cand s-au tranzactionat actiuni in valoare de $6.9 milioane. In aceeasi zi, la bursa de la Bucuresti s-au tranzactionat actiuni in valoare de doar $3.6 milioane, deci la jumatate.
Capitalizarea totala a companiilor cotate la ZSE este de $3.7 miliarde, respectiv 31% din PIB-ul de $12 miliarde aferent acestei tari. Trebuie mentionat ca valoarea companiilor listate a crescut cu 65% intre 19 februarie si 10 iulie, unele dintre acestea cunoscand chiar evolutii spectaculoase, de pana la 2100%.
Ideea acestui articol este urmatoarea: cei aflati in fruntea BVB se chinuie de ani de zile sa faca ceva pentru a creste atat vizibilitatea cat si valoarea tranzactiilor care se realizeaza la bursa insa pana in acest moment, rezultatele sunt nule. Cine mai ia in serios variatiile de pret inregistrate de companiile cotate cand acestea au loc pe volume similare cu cele din Zimbabwe.
Citeste mai mult si comenteaza pe Khris.ro