Din septembrie se scumpesc taxiurile
„In septembrie, tarifele se vor majora cu aproximativ 12-15%. De fapt, noi am promis inca din luna mai ca vom majora tarifele in septembrie“, ne-a declarat Anghel Ilie, presedintele Camerei Taximetristilor filiala Bucuresti.
Acesta a explicat ca majorarea tarifelor este necesara atat ca urmare a majorarii pretului la carburanti, cat si pentru ca din septembrie taximetristii vor trebui sa refaca metrologia aparatelor de taxat. Presedintele Camerei Taximetristilor sustine ca pretul unei calatorii cu taxiul nu s-a mai marit din luna noiembrie anul trecut.
Ceilalti membri ai Camerei Taximetristilor asteapta insa urmatoarea sedinta a biroului director pentru a se pronunta asupra unei majorari a pretului la serviciul de taximetrie. Se pare insa ca decizia de a creste pretul este destul de sigura. „Avand in vedere pretul destul de mare al carburantilor, este foarte posibil ca tarifele pe kilometru sa creasca.
Decizia se va lua insa la urmatoarea sedinta a biroului executiv, adica in jurul datei de 25-26 august“, ne-a declarat Anghel Teodor, membru al Camerei Taximetristilor. Potrivit lui Teodor, decizia finala privind tarifele la serviciul de taximetrie va tine cont de studiile de fezabilitate si de cerintele pietei.
Reprezentantul Camerei Taximetristilor a subliniat, de asemenea, ca este necesar ca taximetristii sa obtina un venit decent „pentru a pune la dispozitia clientilor masini confortabile“. Din Camera Taximetristilor fac parte aproximativ 70% din companiile de taximetrie din Bucuresti.
Reprezentantii Patronatului Operatorilor de Taxi asteapta si ei intrunirea saptamanala pentru a lua o decizie cu privire la tarifele practicate. „De abia luni se va discuta despre preturi“, ne-a declarat Robert Meghesi, presedintele patronatului.