Din urgenta se fura si colacele de toaleta
Sibiul are o unitate de primiri urgente dotata la standarde europene. Si are si de ce. Anul trecut, Sibiul a avut peste 45 de mii de pacienti care au avut nevoie de o vizita urgenta la medic, iar anul acesta, cifrele sar de 50 de mii, cu tot cu turistii Capitalei Culturale. Din pacate, desi avem aparatura necesara, stam prost la capitolul personal.
Urgenta Spitalului Clinic Judetean Sibiu functioneaza cu doar jumatate din personalul de care ar fi nevoie.
Printr-un program derulat prin Banca Mondiala, numit „Remssy 4” Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean din Sibiu a fost modernizata la standarde europene. Urgenta sibiana a fost dotata cu aparate de ultima generatie, de la ecograf productie 2007, ventilatoare mecanice si pana la defibrilatoare moderne.
Sibiul a fost ales, impreuna cu alte 14 judete din tara care au beneficiat de acest program, datorita numarului mare de pacienti. Anul trecut 45 de mii de bolnavi au ajuns de urgenta la spitalul din Sibiu, iar anul acesta statisticile arata ca numarul lor a crescut. „Anul acesta cred ca vom depasi 50 de mii de pacienti.
O medie zilnica ne duce la aproximativ 180 de persoane pe zi, iar din numarul total putem spune ca 10% sunt turisti, dat fiind faptul ca Sibiul este Capitala Culturala Europeana”, spune medicul Constantin Rosca, seful Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu.
Avem cu ce si pentru ce
Dotarile venite la Sibiu sunt mana cereasca pentru medicii de aici. Si asta pentru ca suntem un judet cu multi bolnavi. In plus, se poate spune ca jumatate din bolnavii care ajung la Urgenta ajung cu probleme cardiovasculare, printre care hiper tensiune arteriala, insuficienta cardiaca, cardiopatie ischemica si altele. Nu ne putem plange nici la capitolul traumatisme.
„Avem foarte multe persoane care ajung la noi cu traumatisme si asta datorita accidentelor rutiere. Aproximativ 1100 de cazuri ajung pe an. E foarte mult, daca e sa luam in calcul ca in capitala, in Bucuresti au o medie de 1500 de cazuri de traumatisme pe an, in timp ce judetele Cluj sau Mures au 5-600”, spune medicul Constantin Rosca. Medicii din Urgenta insa mai au inca o problema.
Aici ajung foarte multi pacienti cu boli cronice, in conditiile in care, aceste cazuri ar trebui rezolvate fie la medicul de familie, fie in policlinica. „Putem spune ca 80 la suta din cazurile care ajung la noi sunt cazuri de boli cronice. Acest lucru se datoreaza lipsei de adresabilitate la ambulatoriul spitalului. Iar acolo mai este o problema, exista o limita de patru pacienti pe ora.
In plus, in Policlinica mai ai nevoie si de acte, trimitere de la medicul de familie, adeverinta de la locul de munca din care sa reiasa ca esti asigurat”, spune Rosca.
Lipsa medici
Un dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean este cea a personalului. Desi suntem un judet cu multi pacienti care ajung la Urgenta, Unitatea fuctioneaza cu un numar redus de cadre medicale.” Pentru 50 de mii de pacienti cat avem, noi ar trebui sa fim cam 25 de medici specialisti angajati, dar sunt doar 11 posturi.
Asta pentru ca la bugetul spitalului nu sunt fonduri si nu se mai pot angaja. La capitolul asistente medicale, iarasi avem, deficit, avem 24 angajate, desi ar trebui sa avem minim 38”, spune medicul Constantin Rosca. In aceste conditii medicii de aici lucreaza mai mult si fac garzi mai dese pentru a asigura permanenta in bune conditii. Asta in conditiile in care la Sibiu avem Facultate de Medicina.
Ce se fura
La capitolul dotari in Unitatea de Primiri Urgente se include si un sistem de supraveghere cu camere video. Sistem care, de cand a fost implementat, s-a dovedit a fi foarte util. „Acest sistem a fost implementat pentru a prevenii asteptarile nejustificate.El functioneaza 24 de ore din 24 si am avut surpriza, cand ne-am uitat pe inregistrari sa vedem si anumite furturi care se produc aici.
S-a furat, seringi, fiole, un creion de la un touch screen, dusuri si chiar si un capac de toaleta”, spune seful UPU Sibiu. In final, in baza imaginilor, autorii furturilor au fost depistati iar bunurile au putut fi recuperate.
„Anul acesta cred ca vom depasi 50 de mii de pacienti”, Constantin Rosca
Sibiul are o medie de 1100 de pacienti care sufera diferite traumatisme, comparativ cu Bucurestiul, care are 2 milioane de locuitori si doar 1500 de pacienti cu asemenea afectiuni, sau Clujul care are doar 500.