Sari direct la conținut

Director AVR: e-Sigiliu va fi implementat cel mai devreme peste 6 luni

HotNews.ro
Masini transportand grane, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Masini transportand grane, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

e-Sigiliu va fi implementat cel mai devreme peste 6 luni, susține Claudiu Ardeleanu, director general Autoritatea Vamală Română (AVR).

„E o întreagă procedură de achiziție care trebuie îndeplinită. El va fi implementat în comun de colegii mei de la control și ANAF prin colegii de la antifraudă. Presupune aplicarea aplicarea unui sigiliu electronic pe mijloacele de transport la intrarea în țară și ulterior el va fi scos”, a spus el.

Sistemul național RO e-Sigiliu este un sistem bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice care permite autorităților competente determinarea potențialelor puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea se află în tranzit sau au ca destinație finală un operator economic de pe teritoriul național.

Practic, un dispozitiv GPS va arăta ANAF și Vămii unde se află transportatorii.

Conform ordinului, montarea e-Sigiliului se va efectua numai în prezența conducătorului mijlocului de transport monitorizat.

Dacă dispozitivul dispare sau suferă deteriorări, transportatorul rutier este obligat să plătească contravaloarea acestuia.

Ruta de transport va fi declarată de șofer, iar aceasta va fi agreată și consemnată și de autoritatea competentă.

Vezi și:

Ordinul e-Sigiliu, în Monitorul oficial / Care sunt criteriile de risc stabilite pentru montarea dispozitivelor de urmărire

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro