Sari direct la conținut

Director din ASF, după audieri cu ușile închise pentru presă, în Parlament, pe tema falimentului City Insurance: Am făcut investigații intense. Un cont declarat în Elveția nu exista

HotNews.ro
Conducerea ASF, audiata in Parlament, Foto: AGERPRES
Conducerea ASF, audiata in Parlament, Foto: AGERPRES

​Conducerea ASF a fost audiată miercuri, fără prezența presei, în Comisiile de specialitate din Parlament în legătură cu falimentul City Insurance. La finalul audierilor, Valentin Ionescu, director general la ASF, a spus că autoritatea ar fi făcut investigaţii intense despre City Insurance în ultimul an descoperind, astfel, că un cont declarat în Elveţia, care ajuta compania la solvabilitate, nu exista.

  • „În ultimul an de zile, am făcut investigaţii foarte intense, verificări ample cu autorităţi europene EIOPA şi Autoritatea Federală din Elveţia. De asemenea, verificări ample cu paradisuri fiscale, cu autorităţile din Caiman, Barbados şi Insula Nevis. Dacă autorităţile din Europa au fost mai prompte în a ne da răspunsuri, autorităţile din aceste paradisuri fiscale au răspuns foarte greu sau deloc. De ce scot în evidenţă aceste colaborări? Pentru că în Elveţia această companie a declarat că are o sumă de bani care o ajuta la solvabilitate, iar în reasigurare avea cedat 90% din primele brute subscrise, erau cedate în reasigurare în aceste paradisuri fiscale. Aceste două elemente ajutau compania să-şi menţină solvabilitatea.
  • Nu este nimic incorect din punct de vedere legal în a ţine banii într-o bancă din Europa sau a-şi face reasigurare în afara Europei, depinde cum îţi face această asigurare şi depinde dacă acei bani există. Noi am constatat că nici reasigurarea nu era făcută bine, deci nu erau cu adevărat transferate riscuri. Este o întreagă discuţie aici. Şi, de asemenea, am constatat, cu ajutorul autorităţii elveţiene, într-un final că acel cont declarat în Elveţia prin documente apostilate, traduse şi legalizate de această companie, nu ştiu cum au făcut acest lucru, am constatat că acel cont nu există”, a declarat Valentin Ionescu, citat de Agerpres.

El a precizat că instituţia a recalculat indicatorii de solvabilitate, a ridicat autorizaţia conducerii, a amendat cu câte un milion fiecare persoană fizică din conducere şi a impus administrator temporar în iunie.

  • „Când a expirat termenul legal de trei luni de la deciziile ASF din iunie, la început de septembrie, a doua zi după expirarea termenului, administratorul temporar care era la conducerea societăţii ne-a informat că nu au fost restabiliţi indicatorii de solvabilitate, capitalul minim de solvabilitate MCR şi capital de solvabilitate. Ca urmare Autoritatea s-a supus legii şi a luat decizia retragerii autorizaţiei acestei companii având în vedere stare de insolvenţă vădită care compania o avea”, a precizat Valentin Ionescu.

Întrebat dacă se puteau lua măsuri mai devreme faţă de această companie astfel încât să nu se ajungă în această situaţie, el a precizat că măsuri au fost luate încă din 2014.

  • „Această societate a fost sancţionată în fiecare an. S-a revocat mandatul directorului general, al preşedintelui în 2015. Au fost amenzi şi planuri de măsuri pentru a restabili situaţia financiară….Având în vedere că nu vorbim de o activitate de supraveghere în limitele normalului, ne uităm pe indicatori de solvabilitate, ne uităm pe raportări şi facem propriile verificări, vorbim de fals în documente, fals în înscrisuri”, a menţionat Valentin Ionescu.

Potrivit acestuia, conducerii societăţii i s-a cerut să prezinte documentele în original legalizate şi apostilate, lucru pe care societatea l-a făcut, iar auditorii companiei au confirmat existenţa acelor bani.

Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, a declarat, după audierea în comisiile de specialitate din Parlament, că instituţia a comunicat tot ce se putea în cazul City Insurance şi a precizat că sunt lucruri care nu pot fi făcute publice.

  • ‘Am comunicat tot ce puteam să spunem. De asta a fost şi această şedinţă confidenţială. Probabil sigur nu v-a convenit acest lucru. Sunt lucruri pe care nu putem să le facem publice pentru că Autoritatea a sesizat organele de cercetare penală de când a găsit aceste lucruri. Rugămintea mea este către dumneavoastră să aveţi răbdare ca Parchetul, atunci când poate să spună, să spună tot ce am trimis noi către dumnealor.”, a declarat Nicu Marcu, cel care a fost numit președinte la ASF în vara anului trecut.

E drept că Nicu Marcu a fost numit la conducerea ASF la jumătatea anului trecut, dar primele sancțiuni le-a aplicat în primele luni din 2021, multe contestate ușor.

Sancțiuni mai dure ASF a aplicat abia în iunie 2021.

De altfel, pentru a arăta că nu a stat degeaba, în comunicatul de presă cu decizia falimentului City Insurance, ASF a inclus și amenzile aplicate în ultimii ani la acest asigurător, în care se vede clar că amenzile au venit abia în prima jumătate din acest an.

Acuzații grave în scandalul City Insurance: Pare un faliment acoperit 5 ani / City a fost scoasă din redresare în baza unei hârtii fără nicio valoare – Mișu Negrițoiu, fost șef ASF

Mișu Negrițoiu, cel care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017 după scandalul NN Pensii și criza RCA din 2016 (falimentele Astra și Carpatica), susține într-o declarație pentru HotNews.ro că actuala situație de la City Insurance „pare un faliment acoperit 5 ani.” Acesta spune că a pus City sub un plan de redresare în 2016 și cu administrare specială, dar după plecarea sa, ASF a hotarât scoaterea City din redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals.

  • „Pare un faliment acoperit 5 ani. City a fost sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big4, solicitat de ASF. La ultima sedință de Consiliu la care am participat (aprilie 2017), am retras autorizația conducerii societății și am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultat/auditor).
  • Dupa ce am plecat eu, nu s-a mai întâmplat nimic. Ba mai mult, același Consiliu a hotarit scoaterea societății din regimul de redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals. Asemenea încercari de acoperire cu “quasi cash” au mai fost făcute și înainte. Nu ASF a descoperit falsul acum, ci auditorul Big4, cu ocazia exercitiului BSR (Balance Sheet Review) solicitat de EIOPA în 2020.”, a declarat luni, 20 septembrie, pentru HotNews.ro Mișu Negrițoiu, fost președinte al ASF.

Amintim că, abia în vara acestui an, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deține milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

Fostul preşedinte al ASF a mai declarat săptămâna trecută pentru ZF că în perioada 2016-2017, City Insurance avea aceleaşi probleme ca şi acum, dar marea diferenţă este că dimensiunea proble­mei era mai mică având în vedere că asigurătorul avea un volum al vânzărilor şi o cotă de piaţă mai mici.

  • „Atunci avea aceleaşi probleme ca şi acum. Avea un deficit de capital mai mic decât acum, undeva la vreo 50 mil. euro. Am băgat asigurătorul într-un program de redresare şi înainte de a pleca de la ASF, urma să desemnăm administratorul special, exact ce a făcut ASF acum. Dimen­siunea problemei era mai mică atunci pentru că volumul de vânzări şi cota de piaţă erau mai mici. După ce am plecat eu, înţeleg că atunci i-a fost ridicat programul de redresare bazat pe acest extras de cont prezentat şi acum, care nu era real. A încercat şi atunci să aducă obligaţiuni şi diferite metode pentru a completa nevoia de capital“, a declarat pentru ZF Mişu Negriţoiu, citat de Business Magazin.

După plecarea lui Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF, primul vicepreşedinte al acesteia a condus instituţia. La acea vreme, Mişu Negriţoiu susţine că era vorba de Cornel Coca Constantinescu.

  • „După ce am plecat eu, conducea ASF-ul primul vicepreşedinte al ASF, Cornel Coca Constantinescu. El a condus şi cred că sub conducerea lui ASF-ul a aprobat ieşirea din programul de redresare şi au aprobat capitalul. Când au adus extrasul de cont eu nu mai eram la ASF“, a mai spus Mişu Negriţoiu.

În mod ironic, fostul vicepreședinte ASF, în mandatul căruia s-a închis redresarea la City, este acum director general la FGA – fondul care va gestiona falimentul City

Cornel Coca Constantinescu

Cornel Coca Constantinescu

Foto: AGERPRES

Contactat luni, de HotNews.ro, pe tema acestor acuzații, Cornel Coca Constantinescu susține că nimeni în ASF nu ia decizii de unul singur.

„D-nul Negrițoiu vorbește în necunoștință de cauză. Eu l-am înlocuit pentru o perioadă de câteva zile, apoi postul de prim-vicepreședinte ASF a fost vacantat. Nimeni nu poate lua astfel de decizii în ASF de unul singur. Deciziile nu se iau la sectoare, ci în Consiliul ASF, după ce se avizează de toate direcțiile implicate”, a spus Cornel Coca Constantinescu.

Ce s-a întâmplat mai exact în 2016

Într-adevăr, în aprilie 2016, Consiliul ASF, în care Mișu Negrițoiu era președinte, a decis deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan împotriva City Insurance, iar activitatea de vânzare a polițelor RCA a fost limitată la maxim 75% din totalul subscrierilor din anul 2015.

Ce probleme a constatat ASF în 2016 la City Insurance:

  • Gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de dauna, de 43%
  • coeficient de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurari generale
  • Întarzieri importante la plata despagubirilor aferente daunelor Carte Verde, fiind inregistrate la B.A.A.R. cereri de chemare in garantie, cu consecinte negative asupra intregii piete de asigurari RCA din Romania;
  • o datorie semnificativa aferenta cedarii in reasigurare a riscurilor incluse in clasa 10 – RCA, reprezentand aproximativ 85% din totalul datoriilor fata de reasiguratori;
  • o expunere ridicata la risc, reprezentand totalul sumelor asigurate pentru politele in vigoare, raportat la valoarea activului net inregistrata de societate la aceeasi data, la clasa 15 – Asigurari de garantii, incheiate pe teritoriul Romaniei si in Spatiul Economic European;
  • absența unei evaluari, pe o baza prudenta, a sumelor de incasat de la societati afiliate si diversi debitori, cu valori si vechimi semnificative, fara a tine cont, de asemenea, de deprecierea creantelor respective.

Ulterior, în data de 20 iulie 2017, după revocarea lui Mișu Negrițoiu, Consiliul ASF a închis procesul de redresare financiară la City Insurance.

Leonardo Badea, presedinte ASF

Leonardo Badea, presedinte ASF

Foto: ASF

La acea dată, președinte al ASF era Leonardo Badea (cel care anterior fusese deputat PSD), iar prim-vicepreședinte ASF era Ovidiu Wlassopol (fostul soț al Olguței Vasilescu).

Pe de altă parte, la acel moment, Cornel Coca Constanescu era vicepreședinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor.

„Membrii Consiliului au fost informați despre restabilirea situației financiare a asigurătorului la data de 31 martie 2017, în baza documentelor prezentate de către societate și a verificărilor efectuate de către direcțiile de specialitate din cadrul ASF, cu privire la acordarea de către acționarul principal existent a unui împrumut subordonat, în numerar, în sumă de 50 milioane de euro.”, se arăta în comunicatul ASF de la acea dată.

Interesant de menționat că City Insurance a atacat în instanță decizia luată în aprilie 2017 de Consiliul ASF, condus de Mișu Negrițoiu, iar în acest an, City a câștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție acest proces împotriva deciziei de atunci a ASF, potrivit Profit.ro.

Situația City Insurance s-a agravat din 2017 până în prezent. Cine s-a aflat la conducerea ASF

În noiembrie 2018, Plenul Parlamentului a votat o nouă conducere pe 5 ani la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care reglementează piețele de capital, asigurări și pensii private, sectoare cu active de peste 20 miliarde de euro, și în care șefii au venituri nete de până la 14.000 de euro pe lună.

Leonardo Badea a fost reales președinte al ASF, iar vicepreședinte responsabil de sectorul asigurărilor a fost numit Cristian Roșu.Acesta a negat la acel moment că ar fi rudă (văr) cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în urma informaţiilor vehiculate în spaţiul public.

În luna octombrie 2019, Leonardo Badea a demisionat din funcția de președinte al ASF, pentru a putea ocupa funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României, unde se află și acum. (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23415263-leonardo-badea-demisionat-din-functia-presedinte-asf-pentru-putea-ocupa-functia-viceguvernator-bancii-centrale.htm)

În tot acest timp, sectorul asigurărilor din ASF a fost condus de vicepreședintele Cristian Roșu.

Primele reacții după falimentul demarat la City sunt în roz: Conducerea ASF nu-și găsește nicio vină, iar asigurătorii cred că se va trece și peste acest moment

Cu prețuri crescute la RCA, service-uri care nu îți primesc mașina la reparat dacă arăți polița de City Insurance, mii de reclamații și procese în care oamenii așteaptă bani de la acest asigurător, oamenii din conducerea ASF, plătiți cu zeci de mii de euro pe lună, nu au nimic a-și reproșa. Ba chiar, Nicu Marcu, președinte ASF din vara anului trecut, asigură că efortul său de stopare a neregulilor va continua, deși sancțiuni mai dure a luat abia în primele luni din acest an. Îngrijorări din industrie, măcar? Nu – trecem și peste asta!

Scurta declarație de presă a președintelui ASF

Nicu Marcu, presedinte ASF

Nicu Marcu, presedinte ASF

Foto: AGERPRES

În seara în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că i-a retras autorizația de funcționare a City Insurance și a demarat procedura de deschidere a falimentului, instituția a transmis următorul mesaj de la președintele ASF, Nicu Marcu:

„Din prima zi a mandatului meu de Președinte al Autorității, mi-am propus aplicarea fermă a legii și stoparea neregulilor din piața asigurărilor și vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigații de specialitate, dovezi concrete și sprijinul instituțiilor de aplicare a legii din România, precum și din alte state” – Nicu Marcu, președinte ASF.

E drept că acesta a fost numit la conducerea ASF la jumătatea anului trecut, dar primele sancțiuni le-a aplicat în primele luni din 2021, multe contestate ușor.

Sancțiuni mai dure ASF a aplicat abia în iunie 2021.

De altfel, pentru a arăta că nu a stat degeaba, în comunicatul de presă cu decizia falimentului City Insurance, ASF a inclus și amenzile aplicate în ultimii ani la acest asigurător, în care se vede clar că amenzile au venit abia în prima jumătate din acest an.

Nicu Marcu, președinte al ASF de la sfârțitul lunii iunie 2020, este plătit cu circa 13.500 de euro pe lună.

Cristian Rosu, ASF

Cristian Rosu, ASF

Foto: AGERPRES

Colegul său mai vechi în funcție, Cristian Roșu, vicepreședinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor, declara în 2019 pentru HotNews.ro că „City Insurance îndeplinește toți indicatorii de solvabilitate și, cel puțin la momentul acesta, nu există niciun motiv rezonabil care să ducă spre o idee de faliment.”

Abia anul acesta, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deține milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

Anul trecut, Cristian Roșu a încasat de la ASF venituri în valoare de 651.602 lei (echivalentul a 54.300 lei/lună – peste 11.200 euro/lună).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro