Director Unicredit: Cererea de credite ipotecare a scazut cu 50% in primul trimestru fata de varful din 2008
Cererea de credite ipotecare a scazut cu 50% in primul trimestru al acestui an fata de nivelul de la mijlocul lui 2008, cand criza inca nu se resimtea in Romania, a declarat miercuri Zoltan Major, directorul de retail al UniCredit Tiriac Bank. Acesta a precizat ca preturile din sectorul imobiliar si incertitudinea din piata au fost principalele motive ale scaderii.
„Motoarele principale ale scaderii au fost preturile din sectorul imobiliar si incertitudinea din piata. In urmatoarele luni, cererea va scadea, insa, ulterior, cresterea va fi reluata intr-un mod mult mai sanatos”, a declarat Zoltan Major.
El a adaugat ca, potrivit unui studiu realizat de UniCredit, peste 25% dintre persoanele intervievate au declarat ca vor sa ia un credit in urmatorii 10 ani, insa numai 75% dintre acestia isi vor permite un credit ipotecar.
„Am calculat un affordability index (indice care masoara posibilitatea unei familii de a cumpara o casa n.r.), care a scazut la 3,8 de la 6,5 in 2007. Veniturile au scazut, in ultima perioada, cu 5-6% si probabil vor scadea si mai mult in perioada urmatoare”, a mai spus Major.
El a precizat ca UniCredit Tiriac Bank a inceput restructurarea unor credite in cazul clientilor cu probleme, prin rescadentare sau schimbarea monedei in care a fost acordat imprumutul.
„Costurile de finantare nu vor scadea la acelasi nivel ca acum 1-2 ani, insa se vor linisti in perioada urmatoare”, a adaugat Major.