Sari direct la conținut

Directorul care a condus Cisco 20 de ani avertizează că A.I. avansează de 5 ori mai rapid decât internetul

HotNews.ro
Directorul care a condus Cisco 20 de ani avertizează că A.I. avansează de 5 ori mai rapid decât internetul
John Chambers a condus Cisco timp de 20 de ani, FOTO: Stephanie Keith / Getty images / Profimedia

John Chambers, directorul tech american care a condus gigantul Cisco timp de două decenii, afirmă că evoluțiile în materie de inteligență artificială (A.I.) sunt mult mai rapide decât pot gestiona mulți dintre liderii marilor companii din domeniu, relatează Business Insider.

„Majoritatea liderilor nu se reinventează”, a declarat Chambers, care a fost CEO-ul Cisco între 1995 și 2015, în timpul unui interviu acordat podcastului Grit pentru episodul publicat luni. „Ca lider în A.I., trebuie să te reinventezi, după părerea mea, în fiecare an”, a adăugat acesta.

Chambers, acum în vârstă de 75 de ani, a spus că acest lucru se datorează faptului că A.I. avansează „în termeni de internet” cu „o viteză de cinci ori mai mare” și oferă „de trei ori mai multe rezultate”.

Directorul tech a subliniat că această viteză înseamnă că firmele vor avea succese și eșecuri mai rapid ca niciodată.

Jurnaliștii de la Business Insider comentează că presiunea de a ține pasul cu evoluția A.I. se simte deja în consiliile de administrație ale companiilor.

Tot mai multe companii pariază pe A.I.

Luni, banca de investiții JPMorgan Chase le-a transmis investitorilor că, începând din acest an, o parte mai mică din cele 95 de miliarde de dolari cheltuite anual va merge către angajări, întrucât încearcă să facă mai mult cu mai puțin, parțial datorită A.I.

Datele de la LinkedIn arată că, din toamnă încoace, angajările în domeniul A.I. au crescut cu 30% mai rapid decât angajările în general. LinkedIn estimează că, până în 2030, 70% dintre competențele necesare pentru majoritatea locurilor de muncă se vor schimba din cauza A.I.

În unele domenii însă schimbările sunt mult mai rapide.

Dario Amodei, directorul startup-ului de inteligență artificială Anthropic estima în luna martie că până anul viitor majoritatea liniilor de cod scrise acum de programatori vor ajunge să fie generate de A.I.

„Cred că vom ajunge acolo în trei până la șase luni, când A.I. va scrie 90% din cod. Iar apoi, în 12 luni, s-ar putea să fim într-o lume în care A.I. scrie, practic, tot codul”, a spus Amodei la un eveniment organizat de Consiliul pentru Relații Externe, un think tank cu sediul la New York.

Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, afirma încă din februarie anul trecut că A.I. a evoluat atât de mult încât părinții nu ar mai trebui să pună presiuni pe copiii lor să învețe programare.

Fostul șef al Cisco vorbește de „era” A.I. pentru companii

Însă nu toți antreprenorii și experții din domeniul tech sunt convinși că ritmul schimbărilor va fi într-adevăr atât de rapid, unii afirmând că aceste previziuni sunt mult prea optimiste pentru capabilitățile din prezent ale instrumentelor A.I.

Pentru Chambers, care conduce acum firma de investiții în capital de risc JC2 Ventures, actualizarea strategiei unei companii la fiecare doi-trei ani nu mai este suficientă. El a declarat în interviul de luni că, în această „eră” a inteligenței artificiale, lipsa schimbării înseamnă pur și simplu „că nu obții niciun avantaj din asta, ci doar alergi după următorul obiect strălucitor”.

Reinventarea, în viziunea sa, înseamnă regândirea a tot: de la piața-țintă și produse, până la modul în care companiile se diferențiază și își duc produsele pe piață.

Chambers a spus că un antreprenor cu care colaborează și-a crescut compania cu 100% de la an la an, și totuși a redus personalul cu 10%, deoarece a folosit A.I. „pentru a schimba totul”.