Sari direct la conținut

Directorul general al Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare a fost schimbat din functie

HotNews.ro

Directorul general al Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Dulcea, a fost schimbat din functie vineri, in locul sau fiind numit Marius Preda, fostul director al platformei Romag Prod din cadrul RAAN, informeaza Mediafax.

Potrivit prim-vicepresedintelui Blocului National Sindical, Ion Pisc Scradean, conducerea RAAN a fost schimbata in cadrul sedintei Consiliului de Administratie de vineri, prin ordinul ministrului Energiei, Constantin Nita, fostul director al Romag Prod Marius Preda fiind numit director general al Regiei in locul lui Gheorghe Dulcea.

Gheorghe Dulcea a revenit in functia de director economic, functie pe care a detinut-o pana in anul 2011.

Marius Preda lucreaza in cadrul RAAN din anul 1983, iar din anul 2001 a fost director al Combinatului de Apa Grea, Romag Prog.

Ion Pisc Scradean a mai spus ca, totodata, a fost schimbata conducerea platformei Romag Termo, director fiind numit Octavian Graure, fost director al Complexului Energetic Turceni, acesta avand misiunea de a transfera in plata Termocentrala catre Complexul Energetic Oltenia (CEO), in urmatoarele trei luni, in contul datoriei de peste 110 milioane de lei pe care o are RAAN catre CEO, pentru carbunele care a fost livrat si neplatit.

Potrivit sindicatelor, la Guvern se afla un proiect de hotarare de Ordonanta de Urgenta care prevede reorganizarea Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare si care va fi dezbatut luni in comisia de dialog social. Proiectul prevede ca, in prima etapa, cele doua institute ale RAAN: Sucursala Cercetari Nucleare (SCN) Pitesti si Sucursala de Inginerie Tehnologica pentru Obiective Nucleare (SITON) Bucuresti se vor comasa intr-o regie separata de cercetare si proiectare.

In a doua etapa, in urmatoarele trei luni, sucursala Romag Termo ar urma sa treaca in plata catre Complexul Energetic Oltenia, iar in cea de-a treia etapa Romag Prod ar urma sa isi restranga activitatea. Astfel, din cele doua linii tehnologice care produc apa grea, una ar urma sa produca in continuare apa grea, in timp ce a doua linie ar urma sa intre in conservare, fapt ce ar duce la disponibilizarea unui numar de angajati de la Romag Prod, care ar putea fi stabilit ulterior.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat, recent, ca, dupa ce a analizat situatia, si-a dat seama ca la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare s-a facut „un jaf de proportii”, acuzand conducerea regiei de „lipsa totala de management”.

„Un jaf de proportii cum nu mi-am putut imagina. O lipsa totala de management, un management mediocru, un management care nu a dorit sa puna aceasta companie pe criterii de eficienta”, afirma Constantin Nita.

Ministrul delegat pentru Energie si-a argumentat declaratia cu privire la managementul defectuos de la RAAN prin faptul ca structura de conducere, care are peste 200 de angajati, mentine contracte paguboase.

Referitor la contractele paguboase, ministrul delegat pentru Energie a dat ca exemplu o licitatie de construire a unei intalatii de evacuare a zgurii si cenusii in slam dens, pe platforma Romag Termo, lucrare care a fost castigata si inceputa in 2009, de societatea Confort S.A., firma detinuta de omul de afaceri Georgica Cornu, si al carei pret s-a dublat, desi nu a fost terminata pana in prezent.

In scopul scaderii cheltuielilor la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare, Constantin Nita a mai spus ca se va rezilia contractul de paza pe care unitatea il are cu firma detinuta de familia directorului Politiei Locale, Constantin Micsoniu, in valoare de un milion de euro pe an, urmand ca de paza Regiei sa se ocupe angajatii Regiei.

„Nu mai vorbim despre gestionarea intrarilor de carbune, o vraiste totala. Secretarul de stat s-a plimbat saptamana trecuta prin mine, prin depozitul de carbune. Nu l-a intrebat nimeni nimic si platim 160 de oameni de paza. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie. De ce trebuie sa facem paza pe 150 de oameni de la o societate, nu stiu care… De ce nu o facem cu ai nostri, oamenii de acolo daca tot vrem sa-i disponibilizam, de exemplu”, mai spunea Nita.

Intrebat de Mediafax daca va fi demisa conducerea RAAN, Nita a spus: „Deocamdata nu, dupa ce finalizam toata analiza… dar vin clipe si mai grele”.

Premierul Victor Ponta a declarat si el, in urma cu cateva zile, ca Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin este „una dintre cele mai dificile probleme mostenite din trecut”, sustinand ca in prezent „grija” autoritatilor sunt angajatii, care insa nu vor putea fi mentinuti toti.

Directorul general al RAAN, Gheorghe Dulcea, este unul dintre cei mai vechi directori ai unitatii, el ocupand pana in 2001 functia de director economic, dupa care a fost numit director general odata cu schimbarea Guvernului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro