Sari direct la conținut

Disputa Cristoiu-Badea continua. Cristoiu ii reaminteste ca e platit sa injure, iar Badea il face penibil

HotNews.ro

Scandalul izbucnit in trustul Intact intre Ion Cristoiu si Mircea Badea a continuat si marti seara cu un nou episod.

Ion Cristoiu l-a atacat din nou pe Badea, la sfarsitul editorialului sau din Jurnalul National, spunand ca „mogulul il plateste pentru altceva” decat sa citeasca presa si s-o comenteze.

„Urmarind asa-zisa revista a presei, facuta la Antena 3 de Mircea Badea, am devenit invidios. Sa primesti o caciula de bani pentru a povesti seara de seara cum ai baut tu o bere cu baietii si cat de buna era fleica dinainte, cum sforai si cum ai o scurgere de care e vinovata viata pe Pa­mant inseamna ca mogulul te plateste pentru altceva decat sa citesti presa si s-o comentezi. Altfel l-ar angaja pe Ogica sa faca revista presei. Ar povesti mult mai bine decat Mircea Badea, s-ar multumi cu bani mai putini si, mai ales, nu l-ar durea capul dupa primele randuri citite”, scrie Cristoiu.

Mircea Badea a reactionat in emisiunea „In Gural presei” de marti seara” spunand ca „maestrul Cristoiu” scrie din ce in ce mai prost si nu se mai oboseste nici sa citeasca ce scrie acesta. Realizatorul tv a respins acuzele lui Cristoiu si il provoaca pe acesta sa-si arate audientele emisiunii sale „Zig zag” pentru a vedea cine primeste bani de pomana.

Scandalul dintre cei doi fosti prieteni si angajati ai trustului Intact a izbucnit dupa ce Ion Cristoiu a realizat duminica un interviu cu Elena Udrea pe care Mircea Badea l-a ironizat in aceeasi seara. Cristoiu a reactionat marti intr-un editorial publicat in Jurnalul National in care il acuza pe Badea ca injura la comanda si ca „sedea pe canapea si-si mirosea subtiorile”. Badea i-a raspuns pe blogul sau ca „macar nu primesc ordine sa pup in cur”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro