Sari direct la conținut

Disputa legala dintre Apple si Samsung: O instanta din Germania a decis interzicerea temporara a vanzarii tabletei Galaxy Tab 7.7 in toate tarile UE

HotNews.ro
Samsung Galaxy Tab 7.7, Foto: Samsung
Samsung Galaxy Tab 7.7, Foto: Samsung

O instanta germana din Dusseldorf a hotarat marti extinderea ordinului care interzicea vanzarea in aceasta tara a tabletei Galaxy Tab 7.7 produsa de Samsung, la nivelul tuturor tarilor din Uniunea Europeana, pe motiv ca ar incalca brevete Apple, informeaza CNet.com. Decizia vine dupa ce la inceputul acestei luni, Inalta Curte de Justitie din Marea Britanie a dat castig de cauza Samsung, precizand ca trei tablete ale acestui producator (inclusiv Galaxy 7.7) nu ar avea un design suficient de cool precum tabeletele iPad ale Apple. Intr-un proces care are loc in SUA, Apple cere daune de peste 2,5 miliarde de dolari de la Samsung pentru ca i-ar fi incalcat tehnologii brevetate folosite in iPhone si iPad, potrivit Reuters.

Galaxy Tab 7.7 este o versiune mai mica a popularei game de tablete Galaxy Tab si a fost interzisa de la vanzare in Germania in luna septembrie 2011. Marti, instanta din Dusseldorf a decis ca acest ordin de interzicere temporara sa fie extins la toate tarile UE. Decizia instantei germane nu se aplica si pentru Galaxy Tab 10.1N, o versiunea revizuita a tabletei Galaxy Tab 10.1, care asa cum arata nu ar mai fi subiect de conflict intre cei doi producatori.

Oricum, decizia instantei germane s-ar putea contrazice cu prevederile unei instante din Marea Britanie. La inceputul acestei luni, o sentinta a Inaltei Curti din Marea Britanie a dat castig de cauza Samsung Electronics intr-un proces cu Apple pe tema folosirii ilegle de tehnologii brevetate.

Judecatorul Colin Birss a precizat ca un Galaxy Tab nu poate fi confundat cu un iPad fiindca tableta Samsung „nu este la fel de cool” si nu are nici designul simplu caracteristic produselor Apple.

Potrivit Cnet.com, decizia din Marea Britanie se referea la trei tablete Galaxy Tab, inclusiv Galaxy Tab 7.7.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro