Sari direct la conținut

Dispute in UE privind diversificarea energiei in Uniune

HotNews.ro

Premierul ceh Mirek Topolanek, a carui tara asigura presedintia Uniunii Europene, a pledat miercuri pentru o diversificare a surselor de energie europene, inclusiv prin folosirea la scara mai larga a energiei nucleare.

„Trebuie sa incercam sa diversificam ‘mixul energetic’, inclusiv energia nucleara, si trebuie sa investim si in noile tehnologii”, a pledat Topolanek, prezentind in fata Parlamentului European prioritatile presedintiei cehe a Uniunii, relateaza AFP.

In fata crizei energetice, Europa „trebuie sa isi diversifice caile de aprovizionare si sursele, si trebuie sa analizeze cum poate produce energie nucleara in mod sigur”, a precizat el.

„Nu exista energie nucleara sigura, domnule presedinte, poate peste 50-60 de ani, dar in prezent, nu”, i-a raspuns ecologista italiana Monica Frassoni, copresedinte al grupului Verzilor in Parlament. „Este un miraj foarte costisitor, care ne indeparteaza de prioritatile noastre reale”, a adaugat ea.

In prezent, in Europa de Est „exista tentative de relansare a unor reactoare nucleare condamnate de UE ca fiind nesigure, aceasta nu dovedeste deloc ca avem o piata a energiei functionala”, a avertizat la rindul sau liderul liberal Graham Watson.

In tarile dependente in proportie de 80% de combustibilii fosili, tranzitia spre o energie mai curata nu se va face „de azi pe miine”, a subliniat Topolanek.

Guvernul slovac a anuntat simbata ca va redeschide cel de-al doilea reactor al centralei nucleare de tip Cernobil de la Jaslovske Bohunice (vest), recent scoasa din functiune la cererea Uniunii Europene. Slovacia a aminat insa o decizie in acest sens, in urma amenintarilor Bruxelles-ului.

La rindul sau, premierul bulgar Serghei Stanisev a exclus luni posibilitatea redeschiderii in viitor apropiat a unor reactoare de la centrala de la Kozlodui inchise la cererea Bruxelles-ului, dar a spus ca tara sa va cere Uniunii sa isi revada atitudinea asupra acestui punct.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro