Sari direct la conținut

Distanța Marte – Pământ este cea mai mică din ultimii 17 ani. Planeta Roșie se vede foarte bine pe cerul nopții chiar și cu ochiul liber

HotNews.ro
Marte, Foto: NASA
Marte, Foto: NASA

​Marte nu a mai fost atât de aproape de Terra din 2003, iar acest lucru se va repeta abia peste 17 ani. Evident că nu vorbim de o distanță mică, 62 milioane km, dar planeta s-a putut vedea foarte bine pe cerul nopții în ultimele zile, fiind vizibilă foarte aproape de Lună. Distanța medie dintre cele două planete este 225 milioane km, dar maximul depășește 400 de milioane km din cauza orbitelor eliptice.

O dată la 26 de luni Marte se află foarte aproape de Terra și în funcție de acest eveniment sunt lansate și misiunile de cercetare către Planeta Roșie. Anul pe Marte durează doi ani pământești, iar ziua este de 24 de ore. Marte este mult mai mică decât Terra ( o zecime din masa terestră), iar temperatura medie este – 65 de grade, față de +15 grade pe Terra.

Dacă cele două planete ar avea orbite perfect circulare distanța minimă dintre ele ar fi mereu aceeași, însă cum orbitele sunt eliptice, distanța variază enorm. Și atracția gravitațională schimbă un pic forma orbitei: spre exemplu Jupiter influențează orbita marțiană.

Cea mai mică distanță dintre Marte și Terra, 54,6 milioane km, a fost atinsă în 2003, iar distanța atunci a fost cea mai mică din ultimii 60.000 de ani, urmând ca cele două planete din Sistemul Solar să fie la fel de apropiate abia în anul 2287.

Când Marte este atât de aproape, devine extrem de luminoasă pe cerul nopții, fiind al doilea cel mai luminos corp ceresc după Lună, în această perioadă. Marte este atât de luminoasă doar o dată la 15-17 ani. Pentru a fi reperată ușor sunt de ajutor aplicații precum Sky Map.

Cei de la NASA ne avertizează să nu ne lăsăm păcăliți de legenda urbană care spune că Marte va apărea pe cer la fel de mare ca Luna. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atracția gravitațională foarte puternică ar crea mari probleme pe Terra.

Punctul de apropiere maximă în această toamnă a fost pe 6 octombrie la ora 17.00, iar următorul va fi pe 8 decembrie 2022.

Sursa: NASA

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro