Sari direct la conținut

Distribuitorii de gaze, ingraditi de ANRE: Nu vor mai putea impune tarife nejustificate pentru serviciile conexe, rata profitului fiind limitata la 5%

HotNews.ro
Contor de gaze, Foto: Distrigaz Sud
Contor de gaze, Foto: Distrigaz Sud

Companiile de distributie din domeniul gazelor naturale nu vor mai putea, de la 1 ianaurie 2016, sa abuzeze de monopolul pe care il detin, pentru a impune clientilor tarife nejustificate asupra serviciilor conexe (emitere de avize, punere in functiune a instalatiilor de utilizare, montarea sistemului de masurare, inchiderea gazelor, deschiderea gazelor, debransari, consiliere etc. Aceasta pentru ca un ordin al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), aparut joi in Monitorul Oficial, reglementeaza activitatile conexe in sistemul de distributie a gazelor naturale. Potrivit ordinului, rata profitului din activitatile conexe va fi de 5% incepand cu anul viitor. In plus, actualizarea tarifelor va putea fi facuta doar o data pe an, in cazul in care operatorul de distributie inregistreaza o crestere de minim 5% a cheltuielilor inregistrate in contabilitatea financiara.

HotNews.ro a demonstrat in primavara, pe larg, cum profita companiile de distributie din sectorul energiei electrice si a gazelor naturale de monopol pentru a stabili cum vor tarife la serviciile conexe. Sunt activitati nereglementate cu caracter de monopol, situatie de care operatorii de distributie profita din plin, impunand tarife greu de verificat. Au fost situatii in care distribuitorii de energie electrica au crescut succesiv tarifele percepute la serviciile conexe cu pana la 100% intr-un interval de un an. Clientii sunt fortati sa le accepte, neavand alternative, insa unii dintre ei ajung sa reclame la autoritati posibile abuzuri din partea companiilor energetice. Sunt sute de astfel de reclamatii intr-un an. De asemenea, veniturile din activitatile conexe au ajuns sa fie mai interesante pentru operatori decat veniturile din vanzarea de gaze, sustinea Dumitru Chisalita. Acesta crede ca operatorii impun chiar tarife ilegale. De exemplu, ajung pana la 2000 lei pentru o banala avizare. Chisalita mai sustine ca sumele percepute ilegal de operatorii de distributie gaze in ultimii 10 ani se situeaza intre 50 si 100 mil dolari/an. In privinta accesului la reteaua electrica de distributie, in cursul anului 2014 au fost inregistrate la ANRE un numar de 288 reclamatii formulate de persoane fizice si juridice, reprezentand 11,34 % din totalul de 2.539 de reclamatii inregistrate in 2014. In privinta accesului la sistemul de distributie a gazelor naturale, in cursul anului 2014 au fost inregistrate un numar de 214 reclamatii formulate de persoane fizice si juridice, reprezentand 25% din totalul de 852 de reclamatii inregistrate in 2014.

Acum, ANRE reglementeaza activitatile conexe in domeniul distributiei gazelor. Sunt asteptate cu mare interes si reglementarile in domeniul distributiei energiei electrice.

Pentru mai multe amanunte legate de aceste abuzuri citeste Racordarea la retelele de energie electrica si gaze naturale, un monopol al companiilor de distributie ce nu poate fi controlat. Studiu de caz

  • Ce prevede Ordinul ANRE

Ordinul 140/2015 publicat pe 1 octombrie 2015 aproba Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru activitatile conexe celei de operare a sistemului de distributie a gazelor naturale. Toti operatorii din sistemul de distributie sunt obligati sa-l respecte. Cei mai mari distribuitori sunt E.ON si GDF.

Tarifele reglementate pentru activitatile conexe se stabilesc de catre operatorul de distributie pe baza devizelor de cheltuieli si unor formule specificate in metodologie. Cheltuielile directe si cheltuielile indirecte reprezinta costul total al activitatii conexe prestate, la care se adauga o rata a profitului de 5%.

Operatorul va avea obligatia sa publice pe pagina proprie de internet si sa afiseze la nivelul fiecarei unitati organizatorice care sunt activitatile conexe, structura devizelor de cheltuieli pentru fiecare in parte si tarifele aferente.

Operatorul va avea obligatia sa solutioneze cererile primite in cazul avizelor si racordarilor in termen de maxim 7 zile lucratoare de la primirea cererii, pentru debite aprobate mai mici de 250 mc/ora, si maxim 14 zile lucratoare pentru debite aprobate mai mari de 250 mc/ora.

In cazul cererilor de intrerupere, limitarea parametrilor tehnici sau reluarea alimentarii, operatorul trebuie sa rezolve cererile in termen de maxim 24 de ore.

Operatorul va avea obligatia sa transmita pana la data de 1 iulie a fiecarui an, urmator celui pentru care se efectueaza raportarea, situatia tarifelor reglementate pentru fiecare tip de activitate conexa prestata. In situatia in care operatorul inregistreaza la nivelul unui an de reglementare, asa cum acesta este definit in reglementarile specifice activitatii de distributie a gazelor naturale, o crestere mai mare sau egala cu 5% a cheltuielilor inregistrate in contabilitatea financiara, acesta are dreptul sa actualizeze tarifele reglementate aferente activitatilor conexe, o singura data, in anul urmator anului de reglementare in care s-a inregistrat cresterea.

Nivelul cheltuielilor indirecte nu poate depasi 10% din totalul cheltuielilor directe aferente unei activitati conexe. Rata profitului este de 5%.

Care sunt activitatile conexe

  • Emiterea avizelor referitoare la sistemul de distributie, conform prevederilor legale privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii;
  • Punerea in functiune a instalatiei de utilizare a gazelor, apartinand clientilor finali din zonele delimitate pentru care detine licenta de operare;
  • Deplasarea unei echipe tehnice: la locul de consum, cu exceptia situatiilor legate de functionarea in conditii de siguranta a instalatiei de utilizare a gazelor sau a sistemului de distributie; pentru asistenta la lucrarile edilitare din zona de siguranta si de protectie a sistemului de distributie;
  • Intreruperea/limitarea parametrilor tehnici/reluarea alimentarii cu gaze naturale la cererea clientului final, a furnizorului de gaze naturale sau a operatorului conductelor de alimentare din amonte/operatorului de transport si de sistem/operatorului de distributie, dupa caz;
  • Eliberarea de copii dupa documentatia tehnica privitoare la instalatia de utilizare a gazelor a clientului final, fisele de evidenta a verificarilor/reviziilor tehnice periodice ale instalatiei de utilizare a gazelor si/sau dupa avizul/avizul de principiu, detinute de catre Operatorul de distributie;
  • Debransarea clientilor finali de gaze naturale prin scoaterea definitiva din functiune a bransamentului si a postului de reglare;
  • Modificari ale obiectivelor sistemului de distributie prin deviere, la cererea clientului final sau a unui tert.

Pentru fiecare din activitatile conexe sunt stabilite si subactivitati. De exemplu, in cazul punerii in functiune a instalatiilor exista o serie de subactivitati: montarea sistemului, sigilarea racordurilor, instruirea beneficiarului etc.

Nerespectarea ordinului ANRE constituie contraventie si se sanctioneaza conform Legii 123/2012, cu pana la 100.000 lei. In cazul nerespectarii repetate, ANRE poate aplica o amenda de pana la 5% din cifra de afaceri.

Aceste reglementari sunt necesare mai ales ca cele mai multe plangeri la adresa companiilor din energie sunt referitoare la accesul la retea, se arata intr-un raspuns Consiliului Concurentei transmis HotNews.ro in luna martie. De altfel, chiar si intr-o investigatie privind piata energiei electrice realizata de Consiliul Concurentei sunt mentionate aspecte legate de aceste servicii conexe. Distribuitorii nu au venituri doar din activitatea reglementata, ci si din servicii conexe la care stabilesc tarife dupa cum vor. Asa au ajuns ca pe zona de energie electrica sa creasca succesiv tarifele percepute la serviciile conexe cu pana la 100% intr-un interval de un an, se arata in raportul Consiliului Concurentei. Insa aceasta este o investigatie pe zona de energie electrica unde nu exista inca o reglementare a serviciilor conexe. In conditiile in care aceste activitati sunt desfasurate in stransa legatura cu activitatea principala realizata de operatorii de distributie, activitate ce are un caracter de monopol natural, si o parte semnificativa dintre aceste servicii conexe se realizeaza in regim de monopol. De aceea, pentru evitarea practicarii unor preturi/tarife nejustificate, Consiliul Concurentei considera necesara reglementarea unora dintre aceste tarife sau efectuarea unor analize periodice a modului in care acestea evolueaza.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro