Divorțul după 45 de ani. Ce se întâmplă la această vârstă și cum influențează menopauza relația de cuplu
- Laura Udrea
Un fenomen numit „menodivorț”, tot mai des analizat în studiile internaționale, aduce în discuție divorțurile și separările care apar în jurul vârstei la care se instalează menopauza. Nu hormonii sunt cauza, subliniază experții. Pentru multe femei, menopauza nu este doar o tranziție biologică, ci un moment de claritate. Datele arată o creștere a divorțurilor la vârstele mijlocii și târzii, în special a celor inițiate de femei, dar specialiștii atrag atenția asupra unui lucru esențial: menopauza nu destramă relații funcționale. Le expune pe cele care funcționau deja pe epuizare, compromis și tăcere.
P. are 52 de ani, doi copii mari și un mariaj de aproape trei decenii. Nu a fost niciodată „o relație rea”, spune ea. A fost o relație în care s-a adaptat mereu programului lui, oboselii lui, tăcerilor lui. Când au început insomnia, bufeurile, iritabilitatea și oboseala cronică aduse de menopauză, P. a simțit că „nu mai e ea”.
Abia mai târziu a realizat că, pentru prima dată, nu mai avea energia să se anuleze. „Nu menopauza m-a făcut să mă despart de soțul meu. Menopauza m-a făcut să nu mai pot minți că sunt bine”, spune ea. „Prima schimbare a fost toleranța emoțională. Am devenit mai puțin dispusă să explic, să justific sau să absorb lucrurile care mă epuizau. Mai devreme, poate că aș fi mai trecut peste disconfort. În timpul menopauzei, capacitatea mea emoțională s-a redus. Credeam că devin «dificilă». Abia mai târziu am realizat că era claritate, nu iritabilitate. Sistemul meu nervos cerea sinceritate și odihnă, nu performanță.”
Această experiență apare, cu variații, în tot mai multe povești documentate în presa internațională și de cercetări recente.
