DLAF a sesizat DNA privind 147 de cazuri suspecte de fraudă cu fonduri europene în anul 2017. Valoarea estimată a prejudiciului – 45,8 milioane de euro
Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a finalizat, în anul 2017, 150 de controale cu suspiciuni de fraude asupra fondurilor europene cheltuite în România, a informat instituția într-un comunicat remis HotNews.
În 2017, numărul cauzelor soluționate de DLAF a înregistrat o creștere de peste 50%, comparativ cu anul 2015. Cele mai multe acțiuni de control finalizate cu suspiciuni de fraudă au vizat fondurile agricole, ponderea acestora fiind de 57%, spune DLAF, instituție românească ce funcționează ca interfață națională pentru Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
DLAF spune că, în 2017, a avut în lucru 528 de acțiuni de control. Din acest total, au fost încheiate 258 de cazuri, fiind constatate următoarele aspecte importante:
- în 150 de cazuri, indicii privind săvârșirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, fiind sesizate organele de urmărire penală,
- în 4 cazuri, existența unor nereguli de implementare.
În urma acțiunilor de control desfășurate în perioada ianuarie – decembrie 2017, s-au constatat indicii privind săvârşirea unor fapte de natură penală care afectează interesele financiare ale UE cu incidenţă în următoarele domenii:
asistenţă socială – incluziunea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii (persoane cu dizabilităţi, şomeri de lungă durată, persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială)
- sănătate – reabilitarea şi modernizarea unităţilor spitaliceşti, precum şi achiziţia de echipamente medicale,
- comunicaţii – dezvoltarea zonelor rurale prin introducerea infrastructurii de broadband la sate, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din mediul rural şi asigurarea accesului la unele servicii de bază,
- infrastructură – construcţia, modernizarea şi reabilitatea infrastructurii rutiere,
- educaţie – reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere,
- agricultură – obţinerea subvenţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale.
Cazuri înaintate DNA, parchetelor și soluții pronunțate de instanțele de judecată
Pentru cele 150 de acțiuni de control finalizate cu suspiciune de fraudă, DLAF a sesizat Direcția Națională Anticorupție (147 de cazuri) și parchetele ordinare (3 cazuri).
În anul de referință, DNA a întocmit un număr de 44 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, având la bază sesizări și analize ale DLAF. Prin cele 44 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, DNA a valorificat constatările din 72 de acțiuni de control instrumentate de către DLAF, iar măsurile dispuse au fost trimiterea în judecată a 112 persoane fizice și a 9 persoane juridice.
În anul 2017, instanțele de judecată au soluționat definitiv un număr de 65 de dosare având ca obiect infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, din care 22 de cazuri au avut la bază investigațiile DLAF. Instanțele de judecată au dispus condamnarea definitivă a 31 de persoane, respectiv 26 de persoane fizice și 5 persoane juridice.
Funcții deținute de persoanele investigate și / sau condamnate
Calitatea pe care o dețineau la data săvârșirii faptelor cele 26 de persoane fizice condamnate a fost:
- 1 primar de comună,
- 1 secretar al primăriei unei comune,
- 1 persoană care a avut calitatea de membru în comisia de evaluare a ofertelor,
- 3 persoane care au avut calitatea de fermieri,
- 1 persoană care a avut calitatea de agent agricol,
- 1 persoană care a avut calitatea de expert tehnic în cadrul unui proiect,
- 18 reprezentanți legali ai unor entități comerciale care au avut calitatea de beneficiari ai proiectelor.
În cazul celor 5 persoane juridice condamnate, au fost aplicate amenzi penale cuprinse între 10.000 lei și 240.000 lei.
În cele 150 de acțiuni de control finalizate de către DLAF cu suspiciune de fraudă, au fost implicate 528 de persoane fizice. Dintre acestea, 119 au ocupat următoarele funcții:
- 14 primari,
- 2 viceprimari,
- 21 de angajați din cadrul primăriilor,
- 11 funcționari publici pe post de conducere și execuție (din care: 7 – APIA, 1 – AFIR, OIR POSDRU – 3),
- 11 diriginți de șantier,
- 57 de manageri de proiect, membri în comisiile de evaluare și atribuire a proiectelor,
- 2 medici veterinari,
- 1 inspector școlar general.
Impactul financiar al controalelor: Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaților DLAF a fost de 45.832.368 Euro, din care cea mai mare sumă constatată a fost de 12.289.342,82 Euro.
Cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF
În ceea ce privește cazurile anchetate, cooperarea în anul 2017 cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF s-a prezentat astfel:
- 46 de solicitări de asistență tehnică din partea OLAF,
- 9 solicitări ale OLAF de sprijin operațional (în care echipe de control ale DLAF au participat la acțiuni ale OLAF desfășurate în România),
- 2 solicitări ale DLAF adresate OLAF pentru sprijin în investigații efectuate în diferite state europene.